În liceu, economia, ca și multe alte științe, este privită ca și cum ar fi o ecloziune din nimic sau știință fără autori, când de fapt științele, socio-umane sau nu, sunt corpusuri care s-au constituit din teorii elaborate de personalități fascinante. Știința presupune și aprinse controverse, dispute, contradicții, nu doar adevăruri ireductibile așa cum le prezintă manualele de liceu. În plus, orice radiografie istoricizantă lasă la vedere contribuții graduale ale specialiștilor vremii. Liberalismul, de exemplu, căci de el ne ocupăm, nu este unitar. Pe de-o parte are specificul timpului istoric care-l plămădește: cel clasic, marginalist sau neoclasic, pe de alta păstrează și o linie comună pe care și-o revendică toți liberaliștii indiferent de timpul în care sunt așezați istoric. Libera inițiativă, proprietatea privată, limitarea imixtiunii statului în economie sunt coordonate care conferă identitate unui liberalist, oricărui timp ar aparține. Deși ne-am obișnuit să identificăm capitalismul cu liberalismul, este limpede că nu doar liberalismul recompune capitalismul, ci și keynesismul cu toate avatarurile sale, postkeynesism sau neokeynesism. Un capitalism dirijist, bazat pe planificare, intervenția statului în economie, existența unui important sector public pare o contradicție în sine. Și totuși un astfel de capitalism a fost funcțional în anumite momente ale istoriei. Economia nu este dincolod e istorie, transistorică, ci, dimpotrivă, este profund ancorată în ea… (Extras din “Scurtă privire introductivă”) Valeria Roșca • Dileme etice ale pieței în capitalism • Editura Grapho, Bacău, 2011 [sursa]