antonescu-executie1Articol scris de Vasile Udroiu | IMPULS nr. 1

Faptul că Mareşalul și-a iubit ţara mai mult decât propria-i persoană este unanim recunoscut. În ultima zi a procesului pe 17 mai 1946 și-a prezentat testamentul politic adresat poporului român.

Scump popor român: sunt mândru că m-am născut şi am trăit intr-o naţiune cu îndoită ascendenţă imperială şi cu un trecut de două ori milenar.

Sunt fericit să cobor şi să mă aşez, cu un minut mai devreme, atât alături de martirii şi luptătorii noştri, cât şi de aceia ai adversarilor noştri, fiindcă, deşi în câmpuri diferite, toţi am luptat pentru dreptate şi libertatea noastră şi pentru înfrățirea tuturor neamurilor care va trebui să vină.

Mareșalul nu avea nici o îndoială asupra verdictului Tribunalului Poporului, el citise cu exactitate harta politică a României, pe cale să devină comunistă. Apoi a cerut câteva foi albe si un creion, dorind sa i scrie șotiei. Maria, Rica, aşa cum o alinta mareșalul, va şti că ultimele sale gânduri erau îndreptate spre ea:

Scumpa mea Rica,

            Am stat cu fruntea sus şi fără teamă în faţa Justiţiei, şi după cum stau în faţa Justiţiei Supreme, aşa să stai şi tu!

            Nimeni în această ţară n-a servit poporul de jos cu atâta dragoste, pasiune şi dezinteresare cum am făcut eu. Am dat, de la munca pana la banul nostru,de la suflet pana la viața noastră, fără a-i cere nimic. Nu-i cerem nici azi, Judecata lor pătimașă de azi nu ne înjosește şi nici nu ne atinge. Judecata lui mâine va fi singura dreaptă şi ne va înălţa; sunt pregătit să mor, după cât am fost pregătit să sufăr.

            Tu știi că toată viața mea, mai ales din cei 4 ani de guvernare, a fost un calvar, dar a fost înălțător şi va fi nepieritoare. Împrejurările şi oamenii nu au îngăduit să facem binele pe care l-am dorit cu atâta pasiune ţării noastre. Suprema voința de a decis altfel, am fost un învins, au fost şi alții… mulți alții! Numai dreapta judecată – «Istoria» – i-a pus la locul lor, ne va pune şi pe noi.

Popoarele, în toate timpurile şi peste tot, au fost îngrădite; nu regret nimic şi nu regreta nimic. Să răspundem la ură cu iubire, la lovituri, cu mângâiere, la nedreptate, cu iertare.

Ultima mea dorință e să trăiești. Retrage-te într-o mănăstire, acolo vei găsi liniștea necesară sufletului şi bucata de pâine pe care azi nu o mai poți plăti. Am să mă rog să fiu îngropat lângă cei care mi-au fost străbuni şi călăuzitori, la «Iancu Nou». Acolo voi fi printre acei cu care în copilărie am cunoscut şi bucuriile şi lipsurile.

Împrejurările m-au îndepărtat în viață de ei, dar sufletul meu nu i-a uitat niciodată. Poate vei găsi că tot acolo, lângă mine, să fie si ultimul tău locaș.

Scoborând în mormânt, eu azi şi tu mâine, ne vom înălţa, sunt sigur. Va fi singura şi dreapta răsplata.

Te strâng în brațele mele cu căldură şi te îmbrățișez cu dragoste.

Nici o lacrimă!

Ioan

Cu o oră înaintea execuției, Mareșalul a cerut să-i fie aduse mama şi șotia. Își întâmpină șotia cu un buchet de trandafiri roșii. Mama Mareșalului, Liţa Baranga, soacra lui, doamna Niculescu, erau de faţă. Femeile nu-şi pot stăpâni lacrimile. Mareșalul întinde brațul şi șterge de pe obrazul Mariei, lacrimile:

Nici o lacrimă, Rica, nici una! îi șoptește cu dragoste. Își scoate ceasul de la mână şi i-l dă, spunându-i să nu-l lase niciodată să se oprească, să-şi închipuie că e inima lui care bate pentru ea… Dar femeia nu a putut păstra simbolul obiect: i l-a smuls cu brutalitate un gardian pe motiv că ar fi proprietate de stat, din moment ce Mareșalului îi fusese confiscată întreaga avere.

            Japonezii spun zilnic tineretului lor că poporul care nu-şi respectă, nu-şi adoră şi îşi uită morţii, piere. Dacă generaţiile noastre actuale şi viitoare vor păcătui la fel, naţia noastră va cădea sub o profetică lovitură.