Părintele Apple a murit. Decesul lui Steve Jobs a fost anuntat printr-un comunicat al companiei Apple. În vârstă de 56 de ani, Jobs avea mai multe probleme grave de sănătate – inclusiv cancer pancreatic, pentru tratarea căruia a făcut şi un transplant de ficat, în 2009. Când boala a ajuns în fază terminală, Steve Jobs renunţase la conducerea gigantului Apple.

Steve Jobs a pierdut lupta cu cancerul. Co-fondatorul companiei Apple a murit la vârsta de 56 de ani.

„Suntem profund îndureraţi să vă anunţăm că Steve Jobs a decedat. Strălucirea lui Steve, pasiunea și energia sa au reprezentat sursă a nenumărate inovaţii care îmbogăţesc şi îmbunătăţesc vieţile noastre. Lumea este incomensurabil mai bună datorită lui Steve”, se arată într-un comunicat Apple.

„Apple a pierdut un vizionar, un geniu creativ şi o finţă umană deosebită.” Cu aceste cuvinte, conducerea companiei şi-a exprimat regretul şi tristeţea pentru dispariţia lui Steve Jobs. Grupul a postat pe site un comunicat în care a dat vestea morţii fondatorului apple. ” Cei care au avut norocul să lucreze cu el, au pierdut un prieten şi un mentor. Dar spiritul lui va fi întodeauna la baza firmei Apple ” se arată în document.

De la Barack Obama şi Bill Gates până la oameni de rând, toţi şi-au exprimat tristeţea pentru dispariţia omului de afaceri. Familia bărbatului a publicat o declaraţie prin care spune că Jobs a murit în pace, înconjurat de cei dragi.

Lacrimi şi tristeţe. Vestea morţii lui Steve Jobs a făcut înconjurul lumii

Steve Jobs s-a retras din fruntea companiei Apple în luna august a acestui an, din cauza problemelor de sănătate. La câteva zile după demisie, jurnaliştii l-au fotografiat într-un spital din Statele Unite. Iar imaginile îl arătau foarte slab, îmbătrânit şi vizibil afectat de boli.

Afaceristul a fost însă toată viaţa un vizionar şi e considerat unul dintre cei mai importanţi oameni ai generaţiei sale.

El a fondat compania Apple, în 1976, la vârsta de doar 21 de ani. În 1981, a prezis explozia tehnologică şi utilizarea pe scară largă a computerelor personale. „Nu se va întâmpla peste noapte. Va fi un proces gradual şi uman care ne va seduce şi ne va convinge să învăţăm cum să le folosim. (computerele n.r.)”, explica Steve Jobs.

În 1984, Apple a anunţat lansarea primului Macintosh – un computer destinat publicului larg, care promitea să spargă toate convenţiile. De atunci, aparatele au evoluat şi au devenit o parte importantă din viaţa naostră.

În 2001, acelaşi Jobs a prezentat lumii întregi iPod-ul – un dispozitiv ce a schimbat radical felul în care oamenii ascultă muzică. „Când veţi vedea un astfel de aparat cred veţi fi uimiţi să vedeţi cât de frumos şi subţire este”, spunea Steve Jobs.

Şase ani mai târziu, Apple a revoluţionat şi lumea telefoanelor mobile, prin lansarea primului Iphone. „Cu un iPhone e ca şi cum ai avea toată viaţa în buzunar. Este aparatul digital absolut”, mai spunea Steve Jobs.

Anul trecut, Jobs a prezentat lumii Ipad-ul şi a transfromat computerele -tabletă, într-o nouă modă. „E mult mai intim decât un laptop şi mult mai performant decât un smart phone „, explica Steve.

Steve Jobs a lăsat în urmă o companie prosperă care a devenit, în această vară, cea mai valororasă firmă din lume din punct de vedere al acţiunilor de pe bursă.

Apple a transmis si o adresa de e-mail pentru cei care vor sa transmita mesaje de condoleantele rememberingsteve@apple.com.

Decesul lui Steve Jobs a venit la o zi dupa ce Apple a lansat pe piata ultimul produs al companiei, iPhone 4S.

Realitatea.net