plictisealaArticol scris de Valeria Roşca | IMPULS, nr. 3

Plictiseala este una din cele mai periculoase… boli spirituale. Plictisitul e apatic, somnolent, dezinteresat, ratează poantele, ocaziile, trece pe lângă frumusețe cu ochii închiși. Până și urâtul își are farmecul său. Îți dă de lucru, ai ce trasfigura. Frumosul și urâtul sunt două categorii ale esteticului prin care ochii omului rămân conectați la priza interesului.  Departe de plictiseală. Arta e o navă care duce valorile estetice. N-ai decât să urmărești un fragment din imensa ei siluetă și plicitiseala dispare. Se poate instala sublimul. Unde mai pui că urmărind-o, dai de alții ca tine cu care intri în schimb, dacă nu de idei, cel puțin de energii.  Prietenia, valoare socială, se înfiripă acolo unde energiile trec  firesc  dincolo de armuri, paravane, geamuri, și găsesc alte energii, înoitoare cu care intră în contact.

            Plictiseala stă la pândă să-l înhațe pe oricine nu-și grădinărește buruienișul interiorității. Vine la pachet cu indispoziția, cu lenea, cu opacitatea, cu zeflemeaua sterilă și urzicantă. Plictisitul e un mohorât. Nu-l prinzi cu nici un cârlig, Nu se simte confortabil în recipientul în care se izolează, dar nici nu-i trece prin minte să se prindă de vreun deget întins din afară. Un astfel de deget este nu doar arta, în toate formele ei, ci și știința. Aceasta nu este doar pentru inițiați. Există publicații care sunt blânde cu cei curioși dar neechipați intelectualicește pentru înțelegerea noutăților în știință. Dacă vrei să înțelegi cum văd oamenii de știință lumea în care tu nu vezi mai nimic, o poți face. Ei, oamenii de știință, aduc din mintea lor concepte pe care apoi le regăsesc sau pe care le așază în lume, modelând-o, schimbând-o, cucerind-o. Apoi, din dragoste pentru profani, îți popularizează lucrările, adică explică școlărește, pe-ndelete, pentru oricine vrea să înțeleagă. Să vrei să înțelegi ține de calitatea ta de om. Mărturisesc că mi s-a întâmplat ca, după ce am adus la clasă un text dintr-un autor celebru, acesta să fie întâmpinat cu vorbe grele , de ocară chiar. E mult mai simplu să pretinzi că cel ce emite o idee pe care tu nu o înțelegi, e nebun. Dar la extrema cealaltă stă și exemplul lui Alexandru Dragomir, care se străduiește toată viața să înțeleagă, ca să nu moară ca un bou.  Revenind, trebuie să recunoaștem că în timp ce noi, vizitați sau locuiți de plictiseală, dormităm, ei, oamenii de știință,  schimbă lumea prin invențiile și inovațiile ce decurg din cercetările lor, din curiozitatea lor febrilă. Noi doar ne trezim cu butoanele pe mână, și le manevrăm de multe ori dezabuzați, până la demență. Valorile științei sunt pentru puțini. Aplicațiile ei pentru toți. Știința nu se consumă așa cum se consumă arta. Ea cere mai mult efort, strădanie mai susținută, nu doar receptare, ci lucru intens. Când nu ești dispus să faci efort, spui că e plictisitor.

            Plictiseala nu ține cont de datorii. Când se instalează, o face prin parazitism. Și sfârșește prin a instala parazitismul. Suferindul (doar am stabilit că-i o boală spirituală) intră într-un fel de nepăsare cronică. El știe că are de lucru, știe că sunt multe de făcut, dar nu le simte ca pe ale sale. Plictisitul primește comenzi din exterior dar nu le înțelege rostul. Să ți se spună ce să faci iar tu să nu înțelegi pentru ce să faci ce ți se cere, înseamnă să o lași baltă înainte de a începe. Ceilalți n-au decât să se agite ei pentru tine. Dacă țin morțiș. Tu poți zăcea inert într-o zonă a așteptării. Dar ce aștepți tu este să scapi de plictiseală. Ai avea la dispoziție imaginația. Scrisul ca formă de curățire. Există și texte, publicate, celebre, premiate, care pot fi luate ca rezultat al deparazitării interiorității scriitorului. Scriind, te curăți. Murdăria de toate felurile se desprinde ca o ciupercă de pe trunchi și cade. Scrisul însă fără citit, e dificil căci cuvintele rar se nasc fără să fie plantate. Când n-ai destule cuvinte, nu poți vorbi, și cu atât mai puțin scrie, nuanțat, analitic, cuprinzător, tușant, ca-ntr-o operație chirurgicală.

            Plictisitul e deci bolnav. Are atâtea de făcut dar nu-i stă capul la treabă. Ar fi plictisitor să se-apuce metodic de vreuna. Până una alta, are la dispoziție butoanele. Stă pe un scaun ori pe un substitut de scaun, nici nu contează unde se află, la școală, în microbuz, la discotecă, pe o bancă în parc, pe o bordură la marginea unui drum, stă și butonează. Se holbează la imagini. Gândindu-se la nimicul care-i cucerește, milimetru cu milimetru, mintea. Mi-aduc aminte de replica unui personaj din Trei dinți din față , romanul lui Sorescu: Când stai pe loc, vrei în jurul tău multă mișcare. De aceea poate plictisitul este cel mai vulnerabil la pasiunile oarbe. Mulți tineri au căzut victimă a jocurilor de noroc. Fiecare bănuț care ajunge pe mâna lor se varsă în cash-flow-ul sălii de jocuri mecanice. Cine stă să vadă că aceasta-i înțesată de minori ademeniți cu așa-zisul consum din partea casei, de la cafea la prima – interzisa sută de grame de coniac? Nu doar jocurile de noroc sunt capcane pentru tinerii plictisiți, ci și consumul de  țigări, băutură, droguri, sex, pornografie. Toate sunt consumate sub  formula de distracție. Ca să nu ne plictisim, ne bombardăm mintea și simțurile cu ghiulele.  Când ele ne-au fost date să le-nobilăm, noi le-nnămolim. Ce știință, ce artă, ce ispravă să mai faci cu mintea și simțurile atât de grele?!

            Plictisitul trebuie salvat. Salvarea din exterior însă, nu este cu putință decât în primii ani de viață când se cultivă pasiunile, aptitudinile, curiozitatea cea bună, motivația pentru muncă, de orice natură ar fi. Și în primii ani de viață învățarea se face prin imitare. Copilul învață imitându-și părinții, apoi educatorii. Orice părinte știe ce atitudine a avut doamna la grădi, căci copilul, acasă, o  reface prin teatru cu păpușile sale, întocmai. Orice doamnă educatoare știe cum vorbesc părinții copilului acasă, căci le aude replicile în gura copilului lor, întocmai. Când vine la liceu, e deja purtător de valori. Nu că nu s-ar mai putea face nimic, dar terenul a fost deja pregătit. Pentru izbândă sau pentru delăsare. Profesorului i s-a smuls de către societate sceptrul de purtător de valori. Societatea i-a retras creditul de formator deși el, profesorul, încă n-a dezarmat. Total. Încă se mai încăpățânează să se creadă cultivator de valori.

            Rareori poți infirma zisa: ce naște din plictisit, plictisit ajunge. Ronțăiala nesfârșită de semințe, telenovelele care nu se mai termină pentru ochii hulpavi ai mamei ațintiți la unul din televizoare, și meciurile infinite la care tata urlă înfiorător în fața celuilalt televizor, sunt doar începutul plictiselii. Restul e doar tăcere.