Într-o lume în care valorile culturale îşi schimbă ierarhia  în funcţie de doleanţele, simpatiile sau antipatiile celor care se află vremelnic în divanul moale al vreunui tip de conducere, încerci să pătrunzi raţiunea unor hotărâri ce îndepărtează de  sfera de interes a adolescenţilor fantasticul reprezentat în literatură. Programa pentru clasa a IX-a este generoasă în acest sens, creându-ne ocazia de a surprinde aspecte ale literaturii fantastice româneşti. Reluând o încercare mai veche, aceea a „restituirilor necesare”, iniţiată într-o revistă ce a îmbrăţişat tăcerea înainte de vreme, aduc în atenţie aspecte ale operei unui mare prozator român, a cărei ignorare ar însemna, în plan cultural, o mare pierdere.

Proza scurtă voiculesciană, căci despre ea este vorba, se construieşte după reguli interioare proprii. Dacă Sadoveanu, în Hanu Ancuţei cultiva cu precădere întâmplările senzaţionale, „întâmplări cum nu s-au mai pomenit”, Voiculescu are o abordare de ansamblu a lumii dintr-o perspectivă doctrinară. El este „poetul epic al neobişnuitului” (S.P. Dan), propunând o anumită estetică centrată pe rolul esenţial al singularului. Pornind de la aceste considerente, s-a identificat în proza fantastică voiculesciană o anumită structură internă. Povestirile debutează sub imperiul unui anumit climat, sunt aduse în lumină evenimente neobişnuite circumstanţiale care generează resorturi senzaţionale ale intrigii, având finalmente o rezolvare îndeobşte magică a conflictului. Pe această structură epică se înscriu texte precum Pescarul Amin, Ultimul berevoi, Viscolul, Schimnicul, Sezon mort, Behaviorism, Capul de zimbru, Lacul rău ori Iubire magică.

Filosofia prozei lui Voiculescu are în centru drept mijloc esenţial de revenire a naturii în normalitate, magia, temă frecvent întâlnită. Abaterea de la normă este pedepsită în Lacul rău. Păcătosul Gheorghieş este înecat, pierdut fără urmă. Magia este tratată asemeni unui Prâslea. Se descoperă la urmă, după ce sunt încercaţi lăudaţii fraţi mai mari. Bătrâna Savila şi preotul îşi încearcă şi ei puterile, dar fără folos. Atunci însă când regulile magiei sunt sfidate, natura sancţionează eroul.

Voiculescu ilustrează în termeni didactici regulile de funcţionare ale magiei; în acest sens se spune că o face mai sistematic şi mai coerent decât Mircea Eliade.

Este mai întâi vorba despre imperativul prealabilei curăţenii trupeşti şi morale sau a abstinenţei; refuzul viciului şi al destrăbălării este o primă cerinţă a realizării actului magic. Spre exemplu, în Ultimul berevoi sunt chemaţi nişte măgădăi răi şi leneşi cărora li se cere să se conformeze acestor reguli. Gheorghieş încalcă aceste oprelişti într-o zi de duminică şi este pedepsit în Lacul rău.

O altă regulă a magiei este imperativul nondivulgării tainei iniţiatice, ezoterice a doctrinei magice (aşa cum se întâmplă  spre exemplu în Ultimul berevoi, în Pescarul Amin sau în Lostriţa).

În aceeaşi ordine de idei, magia este rezultat al sugestiei şi/sau fascinaţiei, nu al reprimării exagerate, al mutilării sau exproprierii (Schimnicul, Sezon mort, Iubire magică).

De asemeni, orice influenţă magică poate fi înlăturată printr-o alta, de altă natură (această regulă a magiei se verifică în Lostriţa şi în Iubire magică).

Legea analogiei magice se regăseşte în proza scurtă voiculesciană în două ipostaze: fie influenţa magică se transmite de la parte la întreg, fie de la copie la original. Prima situaţie presupune credinţa. Cea de-a doua este mai des întâlnită. În Lostriţa, Aliman merge la Dorna unde este învăţat să facă o copie din lemn a peştelui fermecat. În povestirea În mijlocul lupilor, luparul trăieşte într-o peşteră pe ai cărei pereţi sunt desenaţi lupi; lupii sunt astfel stăpâniţi de om.

Reperele de lectură sunt mult schematizate, dar orientează comprehensiunea textelor, în măsura în care lumea prozei fantastice voiculesciene provoacă şi incită, menţinând cititorul într-o permanentă expectativă, proiectându-l într-o lume arhaică, sacră, plină de mistere şi magie. Dincolo de evenimentele circumstanţiale neobişnuite, resorturile senzaţionale ale intrigii sau rezolvarea îndeobşte magică a conflictului, recuperarea dimensiunii arhaice a omului devine motivaţia fundamentală de lectură pentru cititorul contemporan. © Marinela Pîrvulescu @ Polemika