Despre necesitatea reformei învăţământului se scrie mult. Autorii articolelor sunt diverşi: de la elevi, studenţi şi profesori, la rectori şi demnitari de stat. N-am citit tot acest “noian” de articole şi poate că ceea ce vreau să spun nu va ţine cont de tot ce s-a scris. Doresc să-mi exprim doar părerea într-o problemă cardinală pentru orice societate civilizată – învăţământul.

E surprinzător să constaţi că în majoritatea articolelor lipseşte ceva esenţial…  Nu cred că e o lacună ce se datorează superficialităţii sau incompetenţei autorilor. E altceva… Se citesc printre rânduri orgolii şi interese. Orgolii, cel puţin în sens de paradă – uite cine suntem noi… Interese – se argumentează cumva deţinerea îndelungată şi sterilă a unor funcţii importante, fără vreo contribuţie substanţială la îmbunătăţirea situaţiei din învăţământ.

Se analizează structura şi conţinutul curriculumurilor. Se ţin dispute referitor la compartimentele/tematica ce trebuie să intre în curriculumuri. Se discută metodologia…

Dar de fapt ar trebui să se înceapă în primul rând de la profesor. El e motorul…

Vrem un învăţământ performant – ne trebuie profesori foarte calificaţi, şi e de dorit – talentaţi.

Trebuie să se înceapă, după părerea mea, de la asigurarea unor condiţii în care cei mai talentaţi studenţi ar veni după absolvire în învăţământ. Ridicând prestigiul profesiei de pedagog, va avea de câştigat întreaga societate…

Ca să fiu explicit voi recurge la exemple, pilde şi comparaţii.

Să abstractizăm situaţia şi să ne imaginăm tot contingentul studios ca o mare orchestră, iar contingentul pedagogic – dirijorul. Evident că o orchestră bună are nevoie de un dirijor bun. Oricât de bune ar fi instrumentele, piesele alese, partiturile, programele (curriculumurile) etc. fără orchestranţi buni, ele sunt doar nişte accesorii. Şi oricât de buni ar fi membrii orchestrei, fără un dirijor bun – o orchestră bună e greu de imaginat. Nu prea multe Orchestre Lăutarii sunt în lume. Un Nicolae Botgros e tezaur naţional…

Ne putem imagina contingentul studios ca o echipă de jucători, iar contingentul pedagogic – o echipă de antrenori. E un proces incontinuu de antrenament şi de competiţie între ţări. Oricât de bune ar fi accesoriile, oricât de buni ar fi jucătorii, succesul notoriu se realizează, de regulă, cu antrenori buni. O echipă de gimnastică a României a fost şi este în top şi datorită unor antrenori excepţionali: Bella Caroli, Octavian Belu…

Sunt ţări foarte bogate, care nu se pot lăuda mai cu nici o performanţă în domeniile intelectuale. De ce? E aceeaşi cauză – pedagogul.

Fosta URSS avea pe timpul lui Stalin cea mai progresistă constituţie (curriculum). Erau şi coduri de legi (obiectele de studiu) extraordinare. Era şi un singur “pedagog” – Stalin. El educa în felul său. Exemplul “pedagogului” Ceauşescu – e din aceeaşi “operă”.

În SUA, Franţa, Marea Britanie, Constituţia este “pedagogul” suprem.

Trec la concluzii…

Pentru a avea un sistem de învăţământ performant se cere o reformă complexă, care ar ţine cont de toate componentele sistemului:

1. Concept al învăţământului/educaţiei,
2. Cod al învăţământului/educaţiei,
3. Finanţare şi condiţii de lucru bune,
4. Prestigiu în societate,
5. Un sistem care ar canaliza cele mai bune şi mai talentate cadre în învăţământ,
6. Chemarea la lucru a celor mai bune cadre din străinătate,
7. Stagii periodice a cadrelor din învăţământ nu numai în ţară, dar şi peste hotare,
8. Curriculumuri, manuale, accesorii necesare în învăţământ, de cea mai înaltă calitate,
9. etc.

Lucrurile trebuie analizate şi din perspectiva dinamică. Sistemul de învăţământ este ca o corabie – un Titanic. Corabia nu trebuie lăsată în derivă, ci condusă cu mare dibăcie… Se conştientizează situaţia actuală, se stabileşte cea dorită. Printr-un control optim se realizează trecerea.

Nu-mi propun să dau în acest scurt eseu o soluţie atotcuprinzătoare pentru reformă. E doar un punct de vedere, o perspectivă, asupra problemei.

Mai ales că este şi o altă mare problemă – cea a cadrelor de conducere (concretizez – a unor cadre…), care asemenea caracatiţelor îşi întind “tentaculele” în sistem, urmăresc totul ce se petrece şi strivesc din faşă orice încercare de asanare, care le-ar ameninţa cumva beneficiul personal… Că se urmăreşte totul, e cert. Ca dovadă servesc actele de stat desecretizate de curând în premieră în Moldova… Din acele acte se vede clar că nu sunt promovate neapărat cadrele calificate şi talentate. Sunt promovate cadrele comode, servile şi loiale…

E o mare onoare să fii alături de membrii Orchestrei Lăutarii, de cei din echipa de gimnastică a României…

Să ne imaginăm o clipă că avem o echipă “campioană” în învăţământ… Cu cât respect ar fi trataţi membrii ei, adică toţi cetăţenii ţării, de către oricine în lume… Ah, ce plăcut e să visezi… [sursa]