Mădălin Măruţă, XI B

Probabil ca ideea care se desprinde in mod evident din reprezentarea grafica este aceea a legitimitatii oricarui lider sau grup politic, legitimitate care are la baza acceptarea acestuia de catre mase. Fie ca este vorba  de o acceptare impusa cu ajutorul instrumentelor de represiune specifice oricarui stat, fie ca este vorba de o supunere liber consimtita, vorbind atunci de autoritatea politica. Impusa, consimtita, baza oricarei puteri politice este cea a acceptabilitatii acesteia de catre mase. Acceptare in sensul cel mai larg, incluzand intre notele acesteia de la simpla obedienta sau conformism oportunist, pana la impunere prin forta. Dar masele sunt constituite din indivizi si aici apare spinoasa problema  a raportului individ-masa. In ce masura un individ inzestrat cu o constiinta critica mai poate fi o simpla rotita a unei mase manipulate? Si o multime de asemenea indivizi (la modul ideal) mai poate fi o masa? Sau abia atunci se poate vorbi (tot la modul ideal) de o autentica putere politica reprezentativa? Evident acceptarea critica a puterii politice, atunci cand individul nu este implicat activ sau, macar militant, este sursa legitimitatii politice dar mai ales atunci se poate vorbi de o atitudine politica si la nivelul cetateanului, nu doar la cea a puterii. Politicul, la nivelul individului intr o forma, mai degraba, axiologic-atitudinala, implicita, este astfel prezent in intreaga textura sociala, insa intr un mod diferit, fata de societatea totalitara unde totul este impregnat de politic, pana si zonele cele mai intime ale finite umane. Dar daca intr o democratie, politicul devine inteligibil pornind de la cetateanul individual, intr o societate nedemocratica, puterea politica este autarhica originandu se in ea insasi , ulterior difuzandu se in textura sociala.

Ultima are nevoie si si produce masele, neavand nevoie de indivizi, pe cand intr o ordine democratic individul este generatorul , motorul prim al politicului, prin capacitatea de a se opune acesteia. Prin urmare problema unei societati este de fapt a individului insusi! Daca acesta se considera element politic, atunci si ordinea politica emanand de la acesta va fi o oglinda a interesului si demnitatii acestuia, in caz contrar, abandonul acestei constiinte a individului conducand, probabil inexorabil, la o putere politica tiranica si inchisa. Caci politicul, oricum nu poate fi eludat, cel putin nu in ordinea sociala a societatii umane asa cum o cunoaste istoria.  Nu exista o alternativa a dihotomiei individ versus politic, abandonul individualitatii conducand de fapt si la o extinctie a politicului ca administrare a interesului public.