Lucian Bute îşi apără mâine dimineaţa centura pentru a noua oară
0
UPDATE
Mister KO rămâne neînvins! Bute îl învinge pe Johnson prin decizie unanimă! Prima reacţie a lui Lucian: “M-am pregătit foarte serios pentru acest meci. Îmi cunoşteam foarte bine adversarul şi am folosit jab-ul şi directa. Stânga mi-a funcţionat foarte bine astăzi. Am încercat să mă mişc permanent şi am evitat foarte bine loviturile. Sunt foarte mulţumit de performanţa mea, chiar dacă am câştigat la puncte. Am fost într-o formă foarte bună din punct de vedere fizic şi asta m-a ajutat foarte mult. Johnson s-a protejat foarte bine, iar eu nu am exagerat cu uppercut-ul”, a declarat Lucian Bute, imediat după meci. IATĂ PUNCTAJELE OFERITE DE CEI TREI ARBITRI AI PARTIDEI: 119-109, 120-108, 120-108
___________________________________________________________
După patru ani în care şi-a apărat de opt ori cu succes centura mondială IBF la categoria supermijlocie, având adversari mai mult sau mai puţin contestaţi, Lucian Bute trebuie să treacă mâine dimineaţă de cel mai important examen al carierei, examen pe care îl susţine în faţa lui Glen Johnson. Un pugilist jamaican care a boxat în 68 de meciuri la trei categorii, de 11 ori cu titluri importante pe masă.
Considerat favorit, Lucian Bute, care nu a pierdut nici un meci la profesionism, este conştient de valoare adversarului şi de faptul că o victorie clară în faţa acestuia îi va oferi mai multă credibilitate, însă este încrezător în şansele pe care le are. “Suntem prieteni de mult timp şi vom rămîne la fel şi de duminică. Un lucru e sigur, în ring vom uita de această prietenie. Viteza mea este cea care va face diferenţa. Nimeni nu îi poate contesta valoarea. O victorie clară în faţa lui îmi va aduce mai multă credibilitate“, a declarat Lucian Bute.
Meciul dintre Lucian Bute si Glen Johnson va fi transmis în direct pe The Money Channel începând cu ora 4.00, în noaptea de sâmbata spre duminică, iar noi trebuie să îl vedem.
“Întâlnire cu Dan Puric”
0Duminică, 6 noiembrie 2011, ora 18.00, Sala Sporturilor, Târgu Jiu 
© Pandurul Dan Puric, actor, regizor şi scriitor, va fi prezent duminică la Târgu Jiu unde va susţine o conferinţă cu tema „Despre Iubire”. Tot cu această ocazie, Dan Puric va lansa şi cartea „Fii demn”. Conferinţa va fi susţinută la Sala Sporturilor din Târgu Jiu, începând cu ora 18.00. Acesta vine în oraşul lui Brâncuşi ca urmare a invitaţiei adresate de conducerea Şcolii Populare de Artă din municipiu, care este de fapt şi singurul organizator al întâlnirii. Dan Puric este cunoscut în lumea filmului, teatrului şi publicisticii. Acesta este câştigătorul mai multor premii printre care se numără Marele Premiu UNESCO pentru dezvoltare culturală, Premiul Aristizza Romanescu al Academiei Române pentru realizările din cinema şi teatru dar Ordinul Naţional Steaua României în grad de cavaler – pentru servicii excepţionale în cultură. „Este un om de mare încărcătură emoţională pe care ni-l dorim întotdeauna la Târgu Jiu. Am reuşit să-l aducem duminică, ocazie cu care ne va vorbi despre un sentiment pur cum este iubirea şi va lansa şi una din minunatele sale lucrări”, a declarat Viorel Gârbaciu, directorul Şcolii Populare de Artă Gorj.
“Săptămâna legumelor şi fructelor”
0CAMPANIA “SĂPTĂMÂNA LEGUMELOR ȘI FRUCTELOR“ 31.10.2011-6.11.2011
ÎN
INTERVALUL 31 OCTOMBRIE-4 NOIEMBRIE, INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI GORJ ORGANIZEAZĂ CAMPANIA SOCIALĂ DE SPRIJINIRE A COPIILOR AFLAŢI IN DIFICULTATE “SĂPTĂMÂNA LEGUMELOR ŞI A FRUCTELOR DONATE”. CAMPANIA SE VA DESFĂŞURA ÎN CADRUL STRATEGIEI NATIONALE DE ACŢIUNE COMUNITARĂ (SNAC) ŞI VA IMPLICA VOLUNTARII ŞI COORDONATORII DIN FIECARE JUDEŢ, SCOPUL FIIND ACELA DE A SENSIBILIZA ELEVII ŞI PROFESORII DIN UNITĂŢILE DE ÎNVĂŢĂMÂNT CU PRIVIRE LA SITUAŢIA DIFICILĂ ÎN CARE SE AFLĂ COPIII AFECTAŢI DE LIPSA DE ALIMENTE. ELEVII VOLUNTARI IMPLICAŢI ÎN PROGRAMUL STRATEGIEI NAŢIONALE DE ACŢIUNE COMUNITARĂ (SNAC) VOR COLECTA FRUCTELE ŞI LEGUMELE CE URMEAZĂ A FI DONATE FAMILIILOR AFLATE ÎN DIFICULTATE SAU UNOR INSTITUŢII SOCIAL.
FIECARE ELEV SAU PROFESOR POATE DONA UNA SAU MAI MULTE FRUCTE SAU LEGUME. STRÂNGEREA DE LEGUME ȘI FRUCTE VA AVEA LOC VINERI 04.11.2011 INTRE ORELE 08.00-14.30 ÎN LABORATORUL DE INFORMATICĂ (CORP B –ET.2 ).
RELAȚII COORDONATORI SNAC, PROF. INFORMATICĂ POPESCU ANCA-MANUELA, PROF. MATEMATICĂ POPESCU LIDIA
“Colţul verde din şcoala mea”
0
Asociatia Recolamp si Asociatia Ecoteca, in parteneriat cu Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului şi Sportului si Ministerul Mediului si Padurilor, au lansat marti, 27 septembrie 2011, cel mai mare program national şcolar de colectare selectiva a deseurilor din Romania, denumit „Coltul Verde din şcoala mea”. Acest program are ca scop implementarea uniforma si unitara a colectarii selective a deseurilor reciclabile in scolile din Romania.
Dupa cum probabil stiti deja, conform legii 132/2010, institutiile publice din Romania sunt obligate sa aiba contracte de predare selectiva a deşeurilor, sa organizeze colectarea selectiva a deşeurilor, sa-şi instruiasca angajatii, sa numeasca un responsabil pentru colectarea selectiva a deşeurilor, sa masoare şi sa tina evidenta cantitatilor colectate şi predate. Astfel, programul vine in intampinarea nevoi institutiilor de invatamant de a avea un sistem de colectare selectiva a deseurilor reciclabile.
Programul se va desfasura in doua etape:
- Etapa 1 (27 septembrie – 4 noiembrie): Amenajarea celui mai ingenios Colt Verde. Aceasta etapa presupune dezvoltarea unor recipiente de colectare selectiva a deseurilor reciclabile – adica hartie, plastic, sticla, metal, DEEE-uri, baterii, becuri si tuburi fluorescente. Plecand de la criteriile de baza pentru constructia Coltului Verde, elevii vor putea sa-si foloseasca imaginatia si creativitatea pentru a realiza un Colt Verde cat mai original si creativ pe tema ecologica. Criteriile pe baza carora se va face punctarea le regasiti pe site-ul oficial al programului: www.coltverde.ro/cvsm . Valoarea totala a premiilor pentru aceasta etapa este de 10.000 Euro.
Regulamentul complet pentru prima etapa a programului si Ghidul tehnic de realizare si administrare a Coltului Verde: [Ghid construire CVSM] [Regulament_etapa1]
- Etapa 2: va consta in concursul de colectare selectiva a deseurilor – se vor premia scolile care vor colecta cele mai mari cantitati de deseuri pe cap de elev. (mai mult…)
Energetic’s Halloween Party!!!!!!!!
7
Join us for Energetic’s Halloween Party!!!!!!!!
Get your friends and make the best scary story! Get your classmate and carve the best jack o lantern (pumpkin)!
Petrecerea va avea loc luni, 31.10.2011, in sala de sport, incepand cu ora 20.15. Fiecare participant trebuie sa fie costumat si sa respecte traditia Trick or Treat. Intrarea este permisa doar elevilor liceului Energetic. Va rugam sa nu purtati tocuri. Consumul de bauturi alcoolice sau alte substante halucinogene este interzis.
“Trecut-au anii…”
0
Împlinirea a 73 de ani de la inaugurarea Coloanei fără sfârşit pe 27 octombrie aduce la Târgu Jiu pe Ion Caramitru, alături de Sorana Georgescu Gorjan. Centrul Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi” organizează două evenimente de excepţie.
Începând cu ora 17, la Centrul de Informare din Parcul Central are loc expoziţia „Istoria unui simbol naţional – Coloana fără sfârşit” alcătuită din fotografii inedite aflate în arhiva familiei Gorjan. „Fotografiile de epocă marchează traseul parcurs de la primele momente ale conceperii şi executării Coloanei fără sfârşit în Atelierele Centrale din Petroşani, până la montarea şi inaugurarea acesteia, la 27 octombrie 1938, la Târgu Jiu în Parcul Coloanei“, se arată într-un comunicat de presă. Expoziţia va fi vernisată în prezenţa doamnei Sorana Georgescu Gorjan, fiică a celui care a colaborat la înfăptuirea Coloanei fără sfârşit.
În aceeaşi zi (27 octombrie), începând cu ora 19, în sala de spectacole a Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” va avea loc un recitalul extraordinar de poezie eminesciană susţinut, pentru prima oară la Târgu Jiu de marele actor Ion Caramitru, spectacol inedit pus sub titlul sugestiv „Trecut-au anii…”. Pentru iubitorii de artă trebuie spus că, biletele pentru spectacol au fost puse în vânzare la casa de bilete a Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu şi la Centrul de Informare turistică din parcul Central. (M.M.) © Pandurul
vezi și Centrul Brâncuși
Consiliul Elevilor. Conducerea
Azi, 19 octombrie 2011, a fost aleasă noua conducere a Consiliului Elevilor – Energetic Târgu Jiu.
Emanuela Bujor (11B) – preşedinte
Ştefania Popescu (12D) – vicepreşedinte
Emanuel Ozon (11A) – vicepreşedinte
Andra Uscatu (9B) – secretar
Comisia pentru activităţi artistice şi media: Mihai Băluţoiu (11C), Andrei Răducan (11G)
Comisia pentru sport, sănătate, mediu: Elena Voiculescu (9B), Rebeca Ciobanu (11B), Ciprian Maria (11B)
Comisia pentru training şi cooperare naţională şi internaţională: Bianca Răitaru (11G), Emanuel Dunăreanu (11B)
Şedinţa Comitetului Părinţilor Energetic

Miercuri, 19 octombrie 2011, ora 19.00, Şedinţa Comitetului Părinţilor.
Ordinea de zi:
- parteneriatul părinţi-şcoală;
- prelucrarea regulamentului şcolar;
- analiza rezultatelor obţinute la BAC 2011 şi la testele iniţiale;
- absenteismul – cauze şi soluţii;
- violenţa juvenilă – cauze şi soluţii;
- baza materială a şcolii – cost şi întreţinere;
- dezvoltarea competenţelor de lectură în rândul elevilor;
- Şcoala altfel – săptămâna rezervată activităţilor extraşcolare;
- comitetul părinţilor – formalitate şi rol;
- asociaţia părinţilor – formalitate şi rol; analiza anului 2010-2011;
- organizarea balului bobocilor 2011;
- recompensarea elevilor;
- excursii şi tabere;
- diverse.





































