De ce profesor?…

0

profesorArticol scris de Elena Ciobanu | IMPULS, nr. 2

„Un secol de trăiești, un secol învață, dar nu mereu în aceeași clasă“

NICOLAE IORGA

Statutul de profesor se dobândește destul de ușor, ar spune unii, destul de greu ar spune cei care analizează cu seriozitate și văd mai mult de o simplă meserie. În pofida  tuturor greutăţilor, a obstacolelor şi a dezamăgirilor, milioane de profesori din lumea întreagă perseverează în această profesie pe care şi-au ales-o. Ce i-a determinat să aleagă acestă profesie și ce i-ar putea determina pe tinerii absolvenți de liceu să aleagă să devină profesori când ştiu că s-ar putea să găsească la terminarea școlii destul de multe dezamăgiri? Ce îi face să nu renunţe? Majoritatea oamenilor cred că a fi profesor înseamnă doar a transmite cunoștințe dintr-un anumit domeniu, a evalua nivelul de cunoștințe al elevilor și a-i ierarhiza prin note. Profesia de cadru didactic este mult mai profundă, solicită calități speciale, care se pot forma și dezvolta dacă persoana respectivă dorește, cu adevărat, să fie profesor. Cel care intenționează să urmeze o cariera didactică trebuie să poarte, înainte de a se înscrie la facultate, o discuție cu el însuși, pentru a se verifica dacă poate face față cerințelor profesiei. În primul rând, constată dacă este conștient de importanța profesiei, pentru că a fi profesor înseamnă să te dedici celor pe care-i educi, să ai sentimente pozitive față de ei, să le oferi dragostea și respectul tău, să fii conștient că le influențezi viața și ești răspunzător pentru asta în fața lor, a părinților, a societății.

 Înainte de a alege cariera didactică, fiecare trebuie să găsească (mai mult…)

Importanţa lecturii în viaţa elevului

0

citesteArticol scris de Felicia Constantinescu | IMPULS, nr. 2

Cartea trebuie să devină prietena copilului de la cea mai fragedă vârstă. Ea îl ajută să parcurgă căile cunoaşterii, de la concret la abstract, de la intuiţie la reprezentare şi fantezie. Cu ajutorul ei, copilul intră în posesia numeroaselor instrumente care îi pot satisface dorinţa de a descoperi realitatea înconjurătoare, ea însăşi fiind o lume. Şcoala joacă un rol important în apropierea copilului de lumea cărţii şi implicit, de lectură.

Rabelais spunea despre copil că „este un foc ce trebuie aprins şi nu un vas ce trebuie umplut”. Secretul acestui foc rezidă în propria noastră capacitate de a-i prezenta cartea ca pe ceva ce trebuie cucerit, ca pe o materie vie. Plăcerea de a citi este un sentiment pe care trebuie să-l împărtăşeşti cu ceilalţi, aceasta va fi deviza cheie.

Noi trebuie să avem dragoste pentru carte, pentru că ea răsplăteşte generos dragostea ce i-o purtăm. Ea te instruieşte chiar şi fără să i-o ceri şi poate, când nici n-o doreşti.

Nu trebuie ignorate radioul, televizorul sau calculatorul, dar spre deosebire de aceste surse informaţionale şi de culturalizare trebuie să spunem că nimic nu poate înlocui cartea. Piesa de teatru, filmul, emisiunile radio şi televizorul ne impun un ritm de urmărire, înţelegere, ne împiedică să insistăm asupra unor momente care ne-au interesat sau care ne-au plăcut mai mult. O carte te trimite (mai mult…)

arta TATTOO | Semnificaţie istorică şi actuală. Pro şi Contra tatuajelor… Ce alegi?

0

tattoo-554x369Articol scris de Claudia Mădălina Pătraşcu | IMPULS, nr.2

Subiectul tatuajelor a rămas aproape peste tot în lume unul destul de controversat. Mulți sunt cei care le îndrăgesc, şi le fac sau doar le admiră, dar la fel de mulți sunt şi cei care le blamează şi le asociază cu diferite clase de oameni.

Trecând de prejudecați, tatuajele există din cele mai vechi timpuri în culturi precum cea egipteană (încă din anul 2000 î.Hr.), japoneză (din anii 300 î.Hr.), chineză şi continuându-şi extinderea până în zilele noastre când arta tatuajului nu se mai practică din motive specifice, ci doar ca o înfrumusețare sau modificare corporală.

La egipteni, tatuajul era predominant la femei şi se efectua cu ocazia anumitor ritualuri. La japonezi şi în alte culturi asiatice, desenele imprimate cu cerneală pe trupurile şi feţele bărbaților aveau rolul de a îndepărta forțele răului şi spiritele obscure. Mai apoi tatuajul a devenit însemnul hoților, criminalilor, deținuților şi chiar până în zilele noastre, în Japonia a avea un tatuaj e un stigmat ce te integrează în lumea interlopă a mafiei şi a criminalilor.

Spre deosebire de lumea asiatică, în Anglia şi Rusia secolelor trecute, tatuajele aparțineau elitei. Doar regii şi împărații beneficiau de arta scumpă a tatuajului, care nu le era accesibilă oamenilor de rând.

                Cele două războaie au participat in mod considerabil la răspândirea tatuajelor mai ales printre soldați şi marinari. „Saloane” de tatuat erau amplasate în porturi sau lângă bazele militare.

Momentul revoluționar care a permis (mai mult…)

Colocaţii ale substantivului „moarte”

0

moarteArticol scris de Elena Bărbulescu | IMPULS, nr. 2

Expresia este o îmbinare de cuvinte sau o construcţie sintactică prin care se exprimă o idee, un sentiment.

™ 1.

MOARTE, morţi, s.f. = Încetare a vieţii, oprire a tuturor funcţiilor vitale, sfârşitul vieţii, răposare, deces;

Moarte aparentă = letargie;

Moarte clinică = încetarea funcţiilor vitale ale inimii, a circulaţiei sângelui, respiraţiei;

Moarte fiziologică = deces prin uzură avansată a întregului organism, fără o boală dominantă;

Moarte declarată = situaţie juridică creată unei persoane dispărute în împrejurări care fac să se prezume moartea sa fizică;

Moarte civilă = privaţiune absolută de drepturile cetăţeneşti;

Acest substantiv, asociat cu alte cuvinte, îşi  pierde identitatea de bază din dicţionar şi capătă alte înţelesuri, formând sintagme, expresii, locuţiuni, cuvinte compuse. Acest lucru va fi semnalat în exemplele ce vor fi prezentate în cele ce urmează.

Am găsit un stilou fără (de) moarte = (loc. adj., foarte durabil, foarte trainic). – substantivul nu îşi schimbă forma şi nu primeşte determinanţi; De moarte = a) loc. adj. şi adv. moral; b) loc. adj. (în textele bisericeşti; despre păcate, greşeli) care atrage osânda veşnică;

Atunci când este inconştient, omul îşi face moarte (singur sau cu mâna lui) = (loc. verbală – se sinucide). – substantivul nu îşi schimbă forma şi nu primeşte determinanţi; (mai mult…)

De ce iubesc Istoria?

0

istoriaArticol scris de Dana Ştefania Braşoavă | IMPULS, nr. 2

Ai citit titlul şi ai râs. Ai pufnit, ţi-ai dat ochii peste cap şi te-ai întrebat zeflemitor: “La ce îmi trebuie mie istoria?” Poate ar fi cazul să te lumineze cineva! Ai deschis vreodată o carte de istorie? Un manual, o biografie a unei personalităţi marcante, nu ştiu, ceva în legătură cu acest domeniu? Îmi vei răspunde: “Evident, toată lumea a făcut asta cel puţin o dată în viaţa!”. Sigur, doar că tu imediat ce ai deschis-o, ţi-ai pus întrebarea infamă şi nu ai mai căutat răspunsul. Te-ai mulţumit să te complaci în ignoranţă!

Întâmplător, acum mulţi ani, am dat peste un citat al lui Miguel de Saavedra Cervantes care spunea aşa: “Istoria este emulul timpului, depozit al acţiunilor, martor al trecutului, exemplu şi înştiinţare a prezentului, avertisment al viitorului.” Traducerea? Nu ai avea nevoie de traducere dacă ai fi încercat măcar o dată în viaţă să găseşti răspunsul la acea întrebare înrobitoare. Un simplu exerciţiu de imaginaţie te va ajuta, poate, să înţelegi. Ne naştem, creştem, îmbătrânim, murim. Scopul vieţii este un lucru pe care mulţi nu îl înţeleg! Nu e suficient să treci prin viaţă. Nu e suficient să mori cu acelaşi bagaj intelectual cu care te-ai născut, doar pentru că ţi-a fost prea greu să răspunzi la o singură întrebare. Dacă în răspunsul întrebării stă întreaga esenţă a fiinţei tale? Nu vei afla niciodată, pentru că… ai râs atunci când ai văzut titlul!

Eu am ales istoria pentru că (mai mult…)

REGELE MIHAI şi MAREŞALUL ANTONESCU

0

Regele-Mihai-si-Maresalul-AntonescuArticol scris de Vasile Udroiu | IMPULS, nr. 2

Evoluţia României în perioada celui de-al doilea război mondial a fost atent urmărită de către istoricii români şi străini, de obicei, cu intenţii oneste şi cu readucerea la minimum a subiectivismului, existând, însă, şi multe abordări excesiv partizane.

Problema raporturilor dintre Regele Mihai şi Mareşalul Antonescu a fost abordată după ’89 deseori, în contrastul în care s-a încercat repunerea celor două personalităţi într-o lumină realistă, deoarece în timpul regimului comunist, şi faptele unuia şi ale celuilalt fuseseră ţinta unor interpretări conform intereselor de partid.

Anumite interese politice străine argumentează ideea Holocaustului în România, găsind susţinere şi la istoricii români, fiind blamat şi găsit un singur vinovat, deşi la conducerea ţării, atunci, mai era cineva – Regele Mihai. În numele lui se făcea totul: se dădeau legi, se judeca şi condamna, se pornea la luptă. Totuşi, lui nu i se aduce nici o învinuire la capitolul respectiv.

Moartea i-a adus lui Ion Antonescu intrarea în Istorie ca o figură eroică a poporului român. Moartea lui Antonescu i-a adus Regelui o pată de neşters pe imaginea cu care va intra în istorie. De aceea, a incercat – după ce şi-a pierdut tronul, în faţa aceloraşi comunişti de partea cărora se plasase, sacrificându-l pe Mareşal –, şi pentru acest moment al relaţiei sale cu Antonescu, să cosmetizeze faptele.

Regele Mihai s-a (mai mult…)

„În dragoste nu e loc pentru «de ce?»”

0

keira_knightley_as_anna_karenina_keira_knightley-1366x7681Articol scris de Laura Diţoiu | IMPULS, nr. 2

„Toate familiile fericite se aseamănă între ele. Fiecare familie nefericită, însă, este nefericită în felul ei.” spunea Lev Tolstoi în incipitul celui mai cunoscut roman al său, Anna Karenina.

Romanul conturează cu claritatea rusească stropii de iubire din sufletul unei femei, aparent idealistă. Subiectul, un melanj între datorie, iubire, pasiune şi, mai presus, remuşcare, a fost de curând ecranizat. Am tratat noua propunere cu mefienţă, gândindu-mă la lipsa de imaginaţie a regizorului care îşi alege un subiect atât de uzitat[1]. Eroare, părerea unui diletant! Filmul tulbură nu doar prin subiect, ci şi prin viziunea regizorală. Joe Wright, un iubitor de film şi apoi un cunoscător al literaturii[2], oferă o perspectivă modernă unui roman care nu depăşeşte barierele clasicului. Cu pasiune şi un spectru imagistic inedit, regizorul creează controverse problematizând într-un mod teatral temele romanului omonim: sensul și scopul vieții, contradicţiile sociale, condițiile morale ale căsătoriei și vieții de familie, relația dintre viață și moarte, dintre iubire și fericire, dintre datorie şi alegere, spoiala etică a unei societăţi în pragul capitalismului. Viaţa e surprinsă între joc, truc, anacronism, oportunitate şi şansă.

În spatele unei cortine preţioase, catifelate, dar grea, se desfăşoară, în anul 1874, o filă de viaţă. Scena, loc al exagerării, al complexităţii, al simbolului, prezintă, acum, doar sufletul unei femei, Anna Karenina (Vronsky, amantul acesteia, e doar o umbră palidă). În plan secundar, prezentat contrapunctic, avem un alt fir narativ, alegerea lui Levin ce pariază pe liniştea domestică a căsniciei. Nu se insistă pe explicitarea firului narativ. Asistăm la un scenariu ale cărui premise se presupune că le cunoaştem. Cu toţii ştim povestea. Ideea este, fireşte, recurentă. Expresia ei, nu.

Voit, la început, toate personajele sunt stridente, brutale, agitate, gesturile sunt oarecum maşinale. Regizorul, însă, renunţă la măşti treptat, lăsând loc poveştii care nu are nevoie de artificii, ci doar de detaşare. Decorul este straniu, dar cadru după cadru îşi pierde pe nesimţite din importanţă, devine de o intensitate suspectă, ireală (albastrul tapetului, al cerului etc.).

Teatralitatea nu (mai mult…)

D a y d r e a m i n g . Why to wake up early during summer

0

dream-2

Articol scris de Alexandru Băra | IMPULS, nr. 2

Daydreaming

So I’m lying in my bed, drenched in my fantasies, counting the imperfections in my ceiling. I have just given up counting the ones in my life because they are as many as the drops of rain falling outside my window. Today I hate the rain… And I’m thinking about it. About my hate. I should lay it down on a piece a paper, put it in an envelope and send it away. But I wouldn’t know where. And I don’t want anybody to share my hate. It’s my burden to bear. So, instead, I’m just lying in my bad, staring sadly at my ceiling…

Why to wake up early during summer

It was a beautiful summer morning… No! It wasn’t just an ordinary beautiful summer morning. It was THE most spectacular and wonderful summer morning that I have ever seen. I’m not very much of a “green man” and I’m not very passionate about anything related to nature. And yet there I was, staring at the sun which was rising from across the forest in front of me. As it rose it almost seemed like the entire field had been set on fire. And as if it wasn’t beautiful enough a bevy of birds passed away straight in front of the sun. It reminded me of those beautiful wallpapers, which I had never understood how they were made… and I was regretting that I had left my photo camera home. But as I came closer to the woods, all of my bad feelings faded away while I was listening more and more of the song of the birds, which could have surpass any orchestra in the whole world. And at that moment I would have probably bet my life on it. (mai mult…)

g r i s e t b l e u în punctul zero

0

 

zero Articol scris de Alexandru Corlan | IMPULS, nr. 2

 Nici aici nu m-am petrecut aspiraţional, dar încă o dată inspiraţional. Redregeam fragmentar oricare secvenţă de intracomunicare, voiam să inspir, o aspiraţie ce în dăţi de regres istoric era ocupaţie femeiască, dar ce mi-era de dat când deja primeam flux energetic de a mă inspira pe sine. Calculasem şi un procedeu de retardare de orice fel, în primă fază mediatică, ajungând chiar la a mă supune tratamentelor de reeducare manelizată… Fără rezultat. Apoi se reiau majoritatea funcţiilor ritualice primare, cu trimitere chiar într-o stare primară de conştienţă. Aşa că de rest rămânea transpunerea în ipostază paradoxală, de inconştienţă-conştientă. Şi aşa testam orice se zicea că şterge urme de conştienţă.

Eram mereu cald, dar mă simţeam rece, ca un oraş de fier, ca o operă de Grant Green din ’68, ca o reacţie adversă la afecţiune. Cream diversiuni sau scuze, unele pentru a retarda sistemul când trebuia dezvoltat, altele viceversa, pentru a dezvolta sistemul cerebral într-un context de retardare. Astfel mă puteam autoproclama specialist în analiză asupra unor procese observate ca fiind nocive. Intenţia-mi fuziona cu pleava ce credeam că-mi parazitează Cerebrus-ul, reuşind în propria-mi “meta” să mă desconsider când mă simţeam influent. Eu trebuia să separ tot ceea ce compunea o ciorbă de adevăruri personale, trebuind să disec chiar şi Samsara să pot să dau ceaţa războiului la o parte pentru a mi-o vedea.

Lumea îmi oferea certitudinea că merge în acest fel: ai un vis, îl cumperi. N-ai bani, îi faci să-l cumperi. N-ai vis… Câţi bani costă un plan de vis?

Cea mai mare activitate cerebrală obţinută, (mai mult…)

P R E J U D I C E

0

prejudecataArticol scris de A.S. – CNET | IMPULS, nr. 2

People have the habit of categorizing everything. It is the way our brain works. We can only truly understand something if we classify it. However this habit of ours is actually based on prejudice. Prejudice comes in various shapes and forms, from the innocent stereotyped beliefs that all those who prefer rock music are rebellions spirits, to the more serious discriminations such as racism, sexism or anti-Semitism.

            Historically speaking prejudice has been the cause of various events one of the most significant has been the genocide that Hitler caused in World War Two, which was based on the hatred the world kept against Jewish people. It all started with one, very unfit, person put in a position of power. It was, above all, a personal battle based on prejudice, “Mein Kampf”, my war, as Hitler declared it. The Final Solution killed six million Jews. Why? Because Nazis had the preconception that one human race, the Aryans, was above all others.

            Prejudice is found in Education, just as much as it is in History. Girls are supposed to be drawn towards Literature, foreign languages, Psychology, Philosophy and essentially everything that is on the more sensitive side of things. On the other hand, boys should love Sciences, Math and all that is rational or practical. On some level, we all share these beliefs but that doesn’t mean they are justified. If we are to analyze them, they came from a background of sexism.

            From a social point of view, prejudice is a part of our lives, it being the thing that divides us into groups or classes. Everybody must fit into a category. Whether the division is made by religious considerations, by those of occupation or by any others, it is always present. We are reticent toward befriending someone who doesn’t shares our interests, because we fail to understand them. This failure comes from prejudice, from our own faulty thinking. As a career woman, one will not be able to understand the choices of stay-at-home mom, and will often misjudge her for a person lacking ambition. The two, will probably never befriend, although they might have more in common than meets the eye. Their passion is just as present, only the placement of it differs.

            Prejudice is a part of the way we think, it is a coping mechanism that helps us grasp the meaning of the world, but, at the same time, it is what prevents us from connecting with others. We feel profound anger when submitted to prejudice or discrimination but maybe unconsciously, we do the same. The question that remains to be answered is “who are we to judge those who judge us?” 

despre adevăr, secrete, sentimente şi singurătate

0

panaSelecţie realizată de Nicoleta Nica | IMPULS, nr. 2

● Il ne faut pas s’offenser que les autres nous cachent la vérité, puisque nous nous la cachons si souvent à nous-mêmes. [Nu trebuie să ne simţim jigniţi când ceilalţi ne ascund adevărul, de vreme ce noi ni-l ascundem adesea nouă înşine.] LA ROUCHEFOUCAULD

● Gardons-nous d’annoncer la vérité à ceux qui ne sont pas en état de l’entendre. [Să ne ferim de a vesti adevărul celor care nu sunt în stare să îl asculte.] ROUSSEAU

L’amour de la vérité n’est pas le besoin de certitude et il est bien imprudent de confondre l’un avec l’autre. [Dragostea de adevăr nu înseamnă nevoie de certitudine şi este imprudent să confundăm una cu cealaltă.] ANDRÉ GIDE

● Pour être aimé, soyez discret / La clé des cœurs, c’est le secret. [Pentru a fi iubit, fii discret, cheia inimilor este secretul.] FLORIAN

Aimer ce n’est point nous regarder l’un l’autre mais regarder ensemble dans la même direction. [A iubi nu înseamnă a ne privi unul pe celălalt, ci a privi împreună în aceeaşi direcţie.] SAINT-EXUPÉRY

L’egoïsme aspire à la solitude pour échapp er à la dépendence. [Egoismul aspiră la singurătate pentru a scăpa de dependenţă.] LACORDAIRE (mai mult…)

Despărţirea de secretele care însingurează

0

spovedanie neterminataArticol scris de Valeria Roşca | IMPULS, nr. 2

Am descoperit de curând Spovedanie neterminată, de Gena Geamănu, publicată la Editura Bizantină,  o carte tulburătoare, despre singurătate și secrete, într-adevăr… Dar o singurătate care devenea tot mai acută în prezența celorlalți și niște teribile secrete spuse tuturor în gura mare…

Cum este posibil ca singurătatea să crească în jurul tău când oamenii mișună pe lângă tine, când ești prins în relații dintre cele mai diverse, care domestice, care profesionale? Cum e posibil să nu te mulțumească nimic, când aparent nimic nu-ți lipsește, nici libertate, nici profesie, nici iubire, așa cum o înțelege toată lumea?!… Tinerii visează cu nesaț la clipa când vor putea zburda liberi prin lume, departe de privirea severă a tatălui ori de gura restrictivă a mamei, să încerce toate variantele libertății… sau libertinajului! Și în loc de minunata voluptate, ce să vezi? Gustul cenușii! În ce fel suntem construiți? Sau doar Gena Geamănu este altfel, bizară, unică, singulară?  De ce simte atât de acut non-sensul vieții, neliniștea de a fi și uneori chiar dorința ilogică dar intensă de a nu mai fi? Și ce convertire miraculoasă trăiește, încât viața ei își schimbă radical coordonatele, culorile, pulsul, ritmul? Cum ajungi din singurătate pustiitoare, în chiar epicentrul comuniunii? Cum ajungi din deșert în Eden? Este o călătorie cu ajutorul imaginarului, sau este o călătorie reală, un tropism firesc al acestei complexe și misterioase ființe numită om?

De fapt fiecare om este (mai mult…)

Adolescenții și Istoria

0

Gyzis_006_(Ηistoria).jpegArticol scris de Claudiu Mărăcine | IMPULS, nr. 1

Marele savant Nicolae Iorga spunea: ,,Căci istoria e viaţa omenească, problemele de odinioară sunt de acum,în altă formă,cu alți oameni…” Mai precis, studierea atentă a trecutului reprezintă un exemplu pentru prezent, dar și o modalitate de prospectare a viitorului. Lumea secolului al XXI-lea se arată foarte contradictorie în ceea ce privește atitudinea față de istorie. În ultimii ani, tot mai mult, didacticienii, dar și practicienii în domeniul istoriei au afirmat că scopul istoriei în şcoală nu este, sub nici un motiv, o însușire de informaţii, date, fapte, evenimente, așa cum era ea înțeleasă în didactica tradițională, ci în primul rând ar trebui să vizeze formarea capacitaţilor individuale ale elevilor, de a înțelege și aborda cu gândire proprie trecutul umanității la nivel local, național, general și universal, de a efectua comparații, de a analiza și elabora păreri proprii.

Deoarece reprezintă un domeniu aparte al cunoaşterii, istoria se confruntă cu inexistenţa în lumea reală a obiectului de studiu ca o realitate tangibilă, dar și cu un caracter relativ al informaţiei istorice. În epoca contemporană se aude tot mai des întrebarea, mai ales în rândul adolescenţilor, de ce învățăm istoria? Răspunsurile sunt extrem de variate, să educăm la elevi și la marele public, în general, sentimente; să formăm o cultură generală și de specialitate solidă; valori și atitudini, deprinderi și abilitaţi, de a gândi și a formula independent judecăţi de valoare. Historia magistra vitae, nu poți înțelege (mai mult…)

Ultimul gând al Mareşalului

0

antonescu-executie1Articol scris de Vasile Udroiu | IMPULS nr. 1

Faptul că Mareşalul și-a iubit ţara mai mult decât propria-i persoană este unanim recunoscut. În ultima zi a procesului pe 17 mai 1946 și-a prezentat testamentul politic adresat poporului român.

Scump popor român: sunt mândru că m-am născut şi am trăit intr-o naţiune cu îndoită ascendenţă imperială şi cu un trecut de două ori milenar.

Sunt fericit să cobor şi să mă aşez, cu un minut mai devreme, atât alături de martirii şi luptătorii noştri, cât şi de aceia ai adversarilor noştri, fiindcă, deşi în câmpuri diferite, toţi am luptat pentru dreptate şi libertatea noastră şi pentru înfrățirea tuturor neamurilor care va trebui să vină.

Mareșalul nu avea nici o îndoială asupra verdictului Tribunalului Poporului, el citise cu exactitate harta politică a României, pe cale să devină comunistă. Apoi a cerut câteva foi albe si un creion, dorind sa i scrie șotiei. Maria, Rica, aşa cum o alinta mareșalul, va şti că ultimele sale gânduri erau îndreptate spre ea: (mai mult…)

F e e l i n g s | Black and White

0

feelingArticol scris de Alexandru Băra | IMPULS, nr. 1

F e e l i n g s

The thing with the feelings spinning in my funny little head is that I tend to mistake simple things for complicated ones and the other way around. The only thing that I am and will be sure of is that deep inside my half-empty soul I know everybody deserves better than me. I have no confidence in myself but I have tons of it for you, for every single one of you. I am truly confident that somehow, someday you can make the difference in this world that I can only dream of.

I love you… but I hate it. I hate loving you, I hate caring about you. I want to see you fulfil you dreams, your desires and I swear to any God, to every God, I’ll do anything if I can to help you accomplish want you want, but I’m afraid that’ you’ll feel something about me. I’m afraid because the only thing I can offer is disappointment. Don’t you see?! I’ve lived my whole life for others and I’m happy with it, but I simply cannot bear the thought you’ll ever wish to give me something in return. I cannot love. I just exist. I’m sorry my emotions are not sublime, or deep, or whatever… “You need to be happy to live, I don’t.’”

B l a c k    and    W h i t e

Dark.  Tough not a hollow, scary, cold one, but a comforting dark. The type of dark whose black colour just highlights white’s purity. And the noise… a continuous background sound… like drum which plays the same dull beat on and on, forever. It intensified every touch, every sensation… But, wait! It was a lot deeper than that. It messed with my very feelings and my state of mind, mixing  completely different emotions like fear and calm, creating new, more refined ones… emotions so subtle and delicate that humanity doesn’t even have names for. No words to express their warmth.

            But then there were the cold and the wind… And I was standing in the middle of the storm as the wind screamed and howled. The sea was roaring next to me and I realised that waves didn’t just splash the shore as usual, they seemed to explode and I could almost feel their sound hitting my soaking wet skin… I could feel the goosebumps that the huge drops of rain were giving me. And, God, they were plenty of them, too. They kept coming and coming, in thick, abundant waves, brought by the furious wind… they were racing around me, spinning in a mad contest, a battle of the cold water to conquer every single part of my body.

            Still, something was (mai mult…)

Sus