ZIUA DE 15 IANUARIE A PURTAT UN SINGUR NUME LA LICEUL ENERGETIC: MIHAI EMINESCU

0

escu-sta-falnic-in-curtea-casei-profesorului-aron-pumnul-cuplul-de-ucrainieni-care-au-mai-ramas-in-casa-aestuia-impiedica-infiintarea-casei-mihai-eminescuEmoţie” şi “trăire” au fost cuvintele  de ordine  în ziua de 15 ianuarie la Liceul Energetic din Tg-Jiu. Rememorarea acelei “melancolii grave” a operei eminesciene a cuprins sufletele tuturor celor din Liceul Energetic, dascăli şi elevi deopotrivă, care au înţeles că Eminescu a împlinit un principiu: acela al UNICULUI.

Catedra de limba şi literatura română din cadrul Liceului Energetic a făcut ieri, 15 ianuarie, un popas emoţionant în controversata viaţă şi operă a poetului Mihai Eminescu, cu tema : ”Gânduri către tăcerea eminesciană”.

Elevi ai claselor IX-XII, au trăit emoţia “întâlnirii “cu viaţa şi opera poetului, precum şi cu inedita corespondenţă  dintre Mihai Eminescu şi Veronica Micle: “Dulcea mea Doamnă/ Eminul meu iubit”.

Elevii au făcut o incursiune în biografia poetului, amintind anii copilăriei sale, primele manifestări poetice, peregrinările poetului cu trupele de teatru ale lui Iorgu Caragiale şi Mihai Pascaly, precum şi colaborarea cu societatea literară “Junimea”. Traseul vieţii eminesciene a fost completat de evocarea prieteniei cu scriitorul Ion Creangă, dar şi de activitatea publicistică excepţională  de la ziarul “Timpul”, care i-a ruinat sănătatea.

Emoţia a cuprins însă sufletele tuturor în momentul evocării corespondenţei dintre Eminescu şi poeta Veronica Micle, când elevii, încercând să pătrundă sentimentele celor doi îndrăgostiţi, au lecturat,selectiv, din scrisorile inedite, în care poetul apare în autenticitatea lui: omul îndrăgostit, aşa cum a fost…

Cei prezenţi au asistat şi la un emoţionant recital de poezie, grupaje lirice selectate tematic din opera marelui poet, în care elevii şi-au pus în valoare nu numai talentul literar, dar şi pe cel artistic.

 Nu a fost uitat nici spaţiul de receptare exegetică a creaţiei eminesciene, fiind amintite rânduri memorabile din vasta interpretare critică şi analitică ce s-a oprit asupra  operei eminesciene: George Călinescu, Tudor Vianu,, Eugen Simion, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Edgar Papu etc.

La finalul activităţii, elevi ai claselor a IX-a şi-au demonstrat  sensibilitatea şi talentul literar prin încercări timide de a “dialoga “cu poetul, printr-un moment inedit de creaţie literară, intitulat “Scrisori către Eminescu”.

Sperăm ca fiecare dintre noi să conştientizeze că nu este nevoie să mai mai treacă încă un an, ca să ne amintim din nou de Eminescu….

El trăieşte în fiecare dintre noi…  Prin tăcere…

Prof. Geta Clipicioiu

[Articol publicat în cotidianul Gorjeanul]

Cercul metodic al profesorilor de matematică | Liceul Energetic Târgu Jiu | 25 noiembrie 2013

0

2013 cerc mate

Cercul metodic al profesorilor de limba şi literatura română | Liceul Energetic Târgu Jiu | 19 noiembrie 2013

0

2013 cerc limba romana energetic
1. – Lecţie demonstrativă: Proces literar: “Moara cu noroc – binefacere sau blestem” (Cazul Ghiţă: între “normalitate şi asocial”) – activitate cu elevii clasei a X-a E, Prof. Gheorghiţa Clipicioiu
2. – Cazul Valentin Taşcu, Prof. Cristina Novac
3. – Prezentare de carte: Marta Petreu – “Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului”, Prof. Ionela Banciulea
P a u z ă
4. – Învăţarea dramatizată: aplicaţie metodică (fragment din “Jocul ielelor” de Camil Petrescu), Prof. Elena Laura Diţoiu, Prof. Aurel Găman
5. – Revista presei literare, Prof. Cristina Novac
6. – Atelier de lucru: Textul argumentativ, Prof. Catedra de limba şi literatura română
7. – Discuţii

Deschiderea anului şcolar 2013/2014

2013 deschiderea anului scolar banner energeticLuni, 16 septembrie 2013, ora 9.00.

Strucutra anului şcolar 2013/2014

• | info

0

2013 info energetic[DIRIGINTII 2013-2014] [BAC 2014] [Structura anului şcolar 13-14]

„Colorează-ţi viaţa altfel… fără droguri!”

0

Articol scris de Anca-Manuela Popescu | IMPULS, nr. 3

spune_nuSă-mi colorez viaţa? Să spun NU drogurilor? Cum pot face asta? Foarte simplu!

            De ce să nu ne colorăm viaţa făcând sport. Se ştie că exerciţiul fizic produce endorfine, substanţe pe care creierul nostru le produce pentru el însuşi  şi care sunt un adevărat drog al bunei dispoziţii, fără efectele  negative care vin odată cu drogurile .

            Putem să facem lucruri bune pentru cei din jur, acest lucru producându-ne fericire.

În  goana omenirii după senzaţii tari,  aceasta s-a împotmolit în zilele noastre în droguri. Multe dintre efectele drogurilor pot fi şi sunt de fapt produse în mod natural în corpul nostru.

            Atunci când iubim, dragostea amplifică viaţa însăşi, o colorează, ne face mai creativi, ne duce pe culmile fericirii şi ale extazului.

            Apar situaţii în viaţă în care este nevoie să spunem NU. În asemenea situaţii, avem nevoie de pregătire psihologică împotriva presiunilor care conduc spre un comportament dăunător.

            Lupta împotriva unor astfel de presiuni poate fi în multe cazuri dificilă. Dacă nu putem evita exercitarea acestor presiuni, avem nevoie de exersarea abilităţii de a spune NU.

            Atunci când “prietenul” sau colegul insistă poţi spune (mai mult…)

Ambivalenţa iubirii

0

ambivalenta iubiriiArticol scris de Caterina Popescu | IMPULS, nr. 3

A iubi înseamnă atâtea şi e un verb pe care îl folosim în atât de multe situaţii încât se pare că, uneori, ne îndepărtăm de sensul lui de bază. Ne iubim copiii, părinţii, fraţii şi surorile, partenerul de viaţă. Dacă suntem întrebaţi ce simţim răspundem: “E copilul meu, îl iubesc!” sau “Sunt părinţii mei, nu-i pot schimba, îi iubesc aşa cum sunt” sau: “Simt ceea ce simte orice femeie pentru bărbatul iubit”.

Nu e totul însă aşa simplu precum pare. N-am de gând să fac o clasificare a formelor iubirii. Grecii au distins foarte bine dragostea fizică – erosul, de dragostea frăţească – phileos şi de dragostea spirituală – agape. Adesea iubirea se suprapune cu plăcerea şi bucuria. Spunem că iubim cutare gen de muzică fiind de fapt vorba despre plăcerea noastră de a asculta muzica aceea. Sau iubirea e confundată cu dorinţa erotică sau emoţională.

Iubirea e ambivalentă. Ambivalenţa reprezintă conflictul esenţial al naturii umane. Această ambivalenţă înseamnă că în aceeaşi persoană pot coexista atitudini afective opuse. Iubirea nu e tot timpul  resimţită ca fiind iubire. Adesea, pe oamenii pe care-i iubim îi şi urâm uneori, le suntem ostili, suntem geloşi sau suntem agresivi cu ei. Cu toate astea îi iubim.

Cu siguranţă am auzit copii reproşându-le părinţilor că nu au făcut mai multe pentru ei, că nu au avut urechi să-i audă atunci când a trebuit, că au fost prea severi sau prea indulgenţi. Am auzit părinţi care le spun copiilor: “Dacă faci asta, nu te mai iubesc”. Există persoane care au anumite avantaje afective, beneficii de pe urma şantajului. L-am întâlnit des şi în cupluri ca expresie a neputinţei, dependenţei şi lipsei de siguranţă a partenerilor. Mie, şantajul afectiv mi se pare detestabil. (mai mult…)

Bolnavi de iubire

0

heartArticol scris de Dana Ştefania Braşoavă | IMPULS, nr. 3

Inspir. Expir. Ce îmi mai rămâne de făcut? Respir. Urăsc să fac asta! Toţi mediocrii respiră. Mă abţin cu greu să nu izbucnesc într-un râs isteric. Cum de am ajuns în situaţia asta? Cum de am pierdut pe toată lumea? Cum de am rămas singură? Atât de singură…

Amintirile năvălesc, iar întregul corp îmi e cuprins de spasme agonizante. Îmi amintesc totul… Te văd pe tine, mă văd pe mine, o văd pe ea sau pe el şi lacrimile îmi invadează obrajii. Nu-mi mai rămâne altceva de făcut. Tu m-ai adus în situaţia asta dezolantă! Tu m-ai minţit! Cu fiecare secundă care trecea simţeam din ce în ce mai mult că tu eşti ecoul meu în lume. Că tu eşti prima rază de soare a dimineţii sau primul fulg de zăpadă din Ajunul Crăciunului . Însă nu erai decât începutul sfârşitului meu. Din ziua în care mi-ai dat ochelarii tăi coloraţi, totul a căpătat o cromatică adorabilă. Lumea mea din umbre alb-negre era departe… Şi când credeam că am ajuns să te cunosc, mă lovesc de cruda realitate. Nu ştiu nimic despre tine. Poate doar ceea ce e scris pe buletin, dar asta ştie toată lumea! Eu nu ştiu altceva decât ceea ce e deja evident pentru toţi ceilalţi. M-ai lăsat însă, multă vreme, să cred că te cunosc cel mai bine. Mi-ai dat falsa impresie că eu îţi citesc sufletul ca pe o carte deschisă. Tu însă nu voiai să fii cunoscut. Nu voiai să fii lectura mea de duminică după-amiaza. M-am înşelat. Ore, zile, luni, ani de minciuni zadarnice, amăgitoare. Amăgitor de dulci, însă pentru tine, dulce înseamnă crud! Credeai că dacă mă îmbeţi cu nectarul iluziilor tale, îmi va fi mai bine. Chiar aveai impresia că aşa mă faci fericită? (mai mult…)

Acum visez

0

visArticol scris de Philip Coandă | IMPULS, nr. 3

unde mi-s visele acum, când vreau să le trăiesc? unde eşti tu, efemeritate, unde eşti tu, utopie, unde eşti tu, iubire şi unde eşti tu, femeie, cu tot ce te cuprinde? aţi plecat – pare-se că nu mi-a mai rămas decât să mă fac doctor; nu e visul meu, e visul maică-mii.

obişnuiam să visez, poate prea mult. că doar nu era mare “inginerie”; cu ochii-n tavan, cu mâinile sub cap şi cu inima plină de tot ce nu trebuie, vă făceam pe toţi perfecţi. şi vă iubeam. poate că, din visele mele vă hrăneaţi şi voi. ştii că-ţi spuneam tot timpul ca să fugim la mare, doar noi doi, cu hainele de pe noi şi banii drum – te temeai tot timpul să nu vină ploaia. ei bine, eu am fost acolo – dar nu cu tine. m-am pus în pat, am închis ochii (neapărat cu mâinile sub cap) şi am plecat la mare. din când în când, mai deschideam ochii pentru a-mi aduce aminte că, de fapt, n-am plecat niciunde. te-aş fi luat cu mine, dar n-ai vrut. mi-ai zis că-s nebun, că nu vrei să mergi aşa la mare. “n-avem cum să dormim pe plajă acum, e decembrie”, ţi-am spus. între timp, aţi plecat amândouă… şi tu şi marea.

nu m-am oprit din visat, doar că te-am schimbat pe tine şi locul. n-am mai vrut la mare de data asta, ci am preferat să rămân mai aproape. am şi fost de câteva ori acolo. da, pe banca aia de pe stânga…până au înflorit castanii – ai dracu de castani. am plecat; îţi plăceau prea mult castanii care pe mine mă sufocau. la răscruce, tu ai rămas acolo, rugandu-mă să mergem în stânga, la castani, dar eu am plecat în dreapta – la magnolii. doar că, băncile din partea dreaptă erau goale iar florile magnoliilor stăteau nederanjate pe ele.

nu mai aveam cu cine să visez. primăvara trecuse iar cu ea, luase şi frumoasele magnolii; băncile, erau la fel de goale şi pe aleea din stânga şi pe aleea din dreapta. “unde sunteţi voi, cu toţii?” m-am întrebat.

atunci, m-am urcat în turn. nu voiam să fac asta, dar turnul de fildeş era ultimul imaginarium pentru mine. aici, am reuşit să cuprind şi marea lunii mai, şi magnolii înfloriţi. am umplut băncile şi-am aşteptat în turnul meu de fildeş, pe oricine a vrut să vie – c-a fost “fluture, femeie/ori cal cu pălărie”.

n-a venit nimeni; nu-mi mai rămăsese decât să mă uit în sus, să privesc la ceruri şi să-l strig pe el. căci ăsta îmi era ultimul vis. nu voiam averi; ştiam c-o să le am. nu voiam frumuseţile trupeşti; ştiam că or să treacă. visam doar la un suflet pe care să-l iubesc. şi nu am de de unde altundeva să-l cer.

Mătasea – distincţie, seducţie, uitare

0

mataseArticol scris de Laura Diţoiu | IMPULS, nr. 3

Povestea acestui faimos tip de țesătură este de-a dreptul încântătoare. Se spune că a fost descoperită în China, iar prelucrarea ei datează din 3500 î. Hr. Fibra a avut de la început un destin însemnat, fiind descoperită întâmplător de împărăteasa Lei Zu. Aceasta obișnuia să își servească ceaiul sub un dud, când un cocon îndrăzneț i-ar fi căzut în ceașcă. Încercând să îl scoată, a fost surprinsă de delicatețea firelor care se răspândiseră pe degetele ei firave, strălucind într-un mod halucinant. Urmărind viaţa viermilor de mătase, Lei Zu şi-a instruit doamnele de companie în creşterea acestora. Se spune că aşa a şi intrat în mitologia chineză ca zeiţa mătăsii.

Înțelegând imediat importanţa descoperii, chinezii au transformat modalitatea de producere a materialului într-un secret de stat. Taina a fost păstrată timp de 3 milenii, iar cei care încercau să fure secretul săvârșeau un act de înaltă trădare şi erau condamnați la moarte. În jurul acestor fibre s-au înţesat numeroase legende, sporindu-i însemnătatea. După o lungă ședere în China, cu scopul cercetării materialului a cărui valoare avea paritatea aurului, un grup de călugări, supuși ai împăratului bizantin Iustinian, a reușit să scoată ouă de vierme de mătase ascunse în toiegele din bambus, goale pe dinăuntru, şi le-au adus la Constantinopol. În 550 d. Hr. chinezii pierd monopolul acestui material care se răspândește cu repeziciune în toate orașele mari…

Cât de diferită e percepția umană!

Când spun mătase mă gândesc la (mai mult…)

Viitorul între previziune şi realitate

0

futureArticol scris de Eugenia Pasăre | IMPULS, nr. 3

Scriitorul rus de literatură science-fiction, Vladimir Streletsky, a elaborat o listă a viitoarelor “achiziţii” ale omenirii, folosindu-se de predicţiile futurologilor, de profeţii, dar şi de proiectele viitoare ale oamenilor de ştiinţa. Chiar dacă nivelul atins de ştiinţa va revoluţiona viaţa pe Pământ, viitorul lui Streletsky arata puţin cam înfricoşător:

2009-2025: roboţii androizi vor intra in producţie industrială;

2011-2023: Estul va crea o presiune demografică asupra Europei, iar numărul emigranţilor va creşte considerabil. Democraţia va cunoaște o criză in Europa şi în Statele Unite,  prin urmare, liderii acestora vor aborda forme de conducere autoritare;

2015-2025: resturile radioactive vor fi colectate de pe Pământ  şi deversate în spaţiu;

2016: rezervele de petrol vor fi pe sfârșite;

2025: începutul crizei globale de apă potabilă. Cercetătorii vor găsi modalităţi pentru a extinde durata de viață umană până la 120 de ani;

2026: va fi creată inteligenţa artificială;

2027: vor fi recepţionate primele semnale radio ale civilizaţiilor extraterestre;

2030: noi măsuri împotriva îmbătrânirii umane;

2060: prima colonie umană pe Marte;

2090: primele oraşe subacvatice;

2114: omenirea va stabili primele contacte cu civilizaţiile extraterestre.

Cu ani în urmă, futurologii, prognosticatorii profesionişti, își imaginau cum (mai mult…)

Apa şi organismul uman

0

water splashing from ice cubes being dropped in a glass.Articol scris de Elena Ciobanu | IMPULS, nr. 3

„Apa este singura băutură pentru un om  înţelept” Henry David Thoreau

Apa, cea mai importantă substanță pentru organism, alcătuiește 65-75% din greutatea totală a corpului  și este responsabilă pentru buna funcționarea a acestuia reprezentând mediul în care se desfăşoară toate procesele biologice specifice. Este un compus indispensabil vieţii deținând circa 70-75% din greutatea totală a unei persoane adulte: sângele – 85%, muşchii – 75%, creierul – 83%, plămânii – 86%, oase 20%, rinichii – 83% şi ochii – 95% ;  pierderea a 10% din apa organismului duce la moartea acestuia. Ca să supraviețuiască și să fie sănătos, organismul are nevoie permanent de apă. De aceea, îndemnul pe care-l auzim zilnic, de a bea măcar doi litri de apă în 24 de ore, nu e deloc întâmplător, apa având numeroase funcții și roluri în organismul uman ca:

·                     protejează țesuturile, încheieturile și coloana vertebrală:

  • menține constantă temperatura corpului și umiditatea în țesuturile din organism.
  • ajută organismul să elimine toxinele prin ficat și rinichi.
  • ajută digestia: enzimele din salivă descompun mâncarea și dizolvă mineralele și alte substante nutritive, ajută la  digerarea fibrelor alimentare solubile, care mențin sănătatea intestinelor .
  • împiedică creşterea acidităţii la nivelul stomacului;
  • ajută în toate procesele de metabolim;
  • întăreşte inima şi circulaţia;
  • îmbunătăţeşte capacitatea de apărare a organismului;
  • activează sistemul nervos şi scade predispoziţia la stres;
  • creşte capacitatea de concentrare;
  • asigură prospeţime şi elasticitate pielii.
  • este lubrifiant pentru structurile care asigură mobilitatea corpului (de exemplu, fluidele din articulații).

Cantitatea de apă consumată creşte (mai mult…)

Despre adevăr şi minciună

0

adev mincArticol scris de Radu Herjeu | IMPULS, nr. 3

Mi s-a spus de multe ori că nu există adevăr. Că nimeni nu l-a văzut, că nu-l poate arăta nimeni cu degetul. Că fiecare om îşi construieşte propriul adevăr în funcţie de informaţiile pe care le are, de modul în care a fost crescut, de lucrurile în care crede, de cei din jurul lui. Că nu se poate şi e chiar periculos să încercăm raportarea tuturor lucrurilor la un adevăr suprem, pentru că, nu-i aşa, oamenii sunt mult prea mici pentru a-l atinge. Fiecare cu adevărul lui mărunt şi neînsemnat, dar atât de important atunci când îl opunem adevărului celuilalt. De nezdruncinat, ca şi când ar fi rupt din acel copac al înţelepciunii.

Aceiaşi oameni care-mi spuneau că nu există adevăr, ţineau cu dinţii de părerile lor, de convingerile lor, de senzaţiile lor. De fapt, ei îşi apărau dreptul de a crede în ce vor ei. De a-şi apăra universul strâmt în numele adevărului propriu. Ei nu pledau pentru înţelegere, ci pentru dreptul de a nu fi contrazişi. Atunci când crezi cu tărie în ceva, pentru că ai nevoie să crezi, transformi totul în adevărul tău. Viaţa ta se mulează pe acest adevăr. Toate lucrurile, oamenii, ideile intră în universul tău doar după ce au trecut prin acest şablon, devenit Adevărul. Şi-l aperi cu disperare pentru că nu vrei ca universul tău să se clatine. N-ai putere să o iei de la capăt. Nu te gândeşti niciodată că cel de lângă tine are un univers construit pe baza unui adevăr, poate, exact opus celui pe baza căruia respiri şi iubeşti tu.

Atunci când întâlneşti un om care (mai mult…)

Chiulul la români

0

375_fullsize_intrunirea-cvorumuluiArticol scris de Liviu Nanu | IMPULS, nr. 3

Ar trebui să reconsiderăm chiulul, să-l punem în valoare, să-l arătăm lumii în adevărata sa lumină. Chiulangiul este de fapt altfel decât am fost învăţaţi să-l privim, el este de fapt un revoluţionar. El refuză un anume program stabilit peste capul său şi îşi ia libertatea să gândească, să experimenteze. Oare cele mai frumoase momente din şcoală nu au fost cele în care ne petreceam timpul chiulind şi plimbându-ne prin oraş sau bând cafele prin baruri? Cine spune că nu e aşa e un mincinos. Câţi dintre noi nu şi-au luat măcar o dată un concediu medical (sau alte forme de chiul) pentru rezolvarea unor probleme personale sau pur şi simplu pentru distracţie? Chiar şi Dumnezeu, după ce a făcut lumea în şase zile, se odihneşte acum o eternitate. Orice societate urmăreşte menţinerea populaţiei, a clasei muncitoare într-o stare de prostie, un individ care gândeşte sau care citeşte poate deveni un individ periculos. Periculos pentru cine? ne-am întreba. Periculos pentru că nu poate fi monitorizat, pentru că nu produce lucruri inutile şi nici nu le consumă. Într-un raport recent al ONU se spune că anual mor, din cauza muncii, al efortului, peste două milioane de oameni, mai mult decât orice alt dezastru natural sau accidental, mai mult decât victimele terorismului. În opinia lui Oscar Wilde, leneşii sau chiulangiii, reprezintă nicidecum o povară, ci tocmai elita, aleşii, vizionarii, cei care duc lumea spre progres pentru că văd mai limpede şi creează tot timpul. Ei recuperează de fapt timpul furat de alţii, de societate şi în plimbările lor aiurea, au timp să înveţe despre viaţă şi o fac mai bine decât la locul de muncă sau în sala de curs.

Omul modern nu se (mai mult…)

Îndemn la plictis

0

plictisArticol scris de Daniel Pătrăşincă | IMPULS, nr. 3

Călătorind cu faţa spre sine şi nu neapărat în orizontul valorilor unanim acceptate, m-am oprit la un concept sau mai degrabă la o stare pe care mulţi o investesc cu prea puţină consistenţă – plictisul.

            Definit în umbra unor atribute comune, rareori s-a întâmplat să capete străluciri deosebite, sub condeiul unor spirite dispuse să caute chiar şi acolo unde s-a mai căutat. Emil Cioran, spre exemplu, făcea distincţia între două tipuri de căderi posibile şi succesive ale omului; anume căderea în timp ca participare la istorie şi ca autoproiectare, pe de altă parte căderea din timp în calitate de condamnare prin plictis a existenţei (viaţa repetitiv-monotonă). Pe tărâmul filosofiei se oferă o dimensiune temporală şi oarecum nefastă, cel puţin în viziunea lui Cioran, însă acest lucru nu înseamnă că noţiunea şi-a epuizat definitiv esenţa. Istoricizarea ca încremenire a timpului raportat la propria-mi fiinţă nu mi-a oferit însă o asumare a acestei condiţii care se regăseşte în diferite grade la nivelul fiecărei fiinţe umane. Procedând la extinderea dinspre individual spre general-social am putea spune că o parte din istoria noastră ca timp este suma plictiselilor tuturor, argument evident nesatisfăcător. Nu se potrivea defel cu nevoia înţelegerii propriului sentiment de plictis.

            Mergând pe urmele psihanalizei, (mai mult…)

Sus