afis-2

Festival Internaţional de Poezie Caraş-Severin „Porţile Poeziei” * ediţia I

0

În perioada 30 mai – 2 iunie 2011, la Caraş-Severin se va desfăşura prima ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie “Porţile poeziei”. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu a Judeţului Caraş-Severin, CEZ Group şi Fundaţia Activity, sub patronajul Consiliului Judeţean Caraş-Severin, respectiv al domnului preşedintel dr. Sorin Frunzăverde. Evenimentele din cadrul festivalului vor avea loc la Reşiţa, Bocşa, Oraviţa şi Caransebeş. Evenimentul se va deschide duminică, 30 mai 2011, ora 13:00, la Palatul Administrativ din Caraş-Severin. Festivalul Internaţional de Poezie de la Caraş-Severin este coordonat de scriitoarea Liubiţa Raichici. În cadrul Festivalului Internaţional de Poezie “Porţile poeziei” vor avea loc recitaluri de poezie, dezbateri literare, lansări de cărţi, întâlniri cu scriitori şi cititorii din Banatul de munte, precum şi cunoaşterea unor obiective culturale şi turistice din Reşiţa, Oraviţa, Caransebeş şi alte localităţi. În cadrul manifestărilor se va lansa Caietul Festivalului cu textele participanţilor. AgenţiadeCarte.ro este partenerul media al acestui eveniment.

POEŢI  INVITAŢI DIN STRĂINĂTATE ŞI DIN ŢARĂ LA PRIMA EDIŢIE A FESTIVALULUI INTERNAŢIONAL DE POEZIE CARAŞ-SEVERIN ,,PORŢILE POEZIEI”

KAYOKO YAMASAKI – JAPONIA • RADMILA MILENTIJEVIĆ – SUA • ALEKSANDER NAWROCKI – POLONIA • ALBERTO GARCIA-TERESA – SPANIA• ANDRIJA RADULOVIĆ – MONTENEGRU • DANILO KOCEVSKI – MACEDONIA • KLEOPATRA LIBERI- GRECIA • GIORGOS PERTUSIS – CIPRU • BIANCA LAURA MARISALDI- ITALIA • GORAN ĐORĐEVIĆ –SERBIA •LJUBICA ZLATOVIĆ-SERBIA • DRAGAN DRAGOJLOVIĆ – ACADEMIA MONDIALĂ DE POEZIE (membru) • ZORAN ĐORĐEVIĆ –SERBIA • RADOMIR ANDRIĆ – SERBIA •  ION COCORA – BUCUREŞTI •  .DAN MIRCEA CIPARIU – BUCUREŞTI • ANDREI NOVAC – BUCUREŞTI • IULIA MILITARU – BUCUREŞTI • ANDRA ROTARU – BUCUREŞTI • LUCIAN ALEXIU – TIMIŞOARA • ROBERT ŞERBAN – TIMIŞOARA (mai mult…)

DIU background fds

Explorarea dreptului umanitar

0

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS), Societatea Naţională de Cruce Roşie din România (SNCRR) şi Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) au semnat Protocolul de colaborare Nr. MECTS 14825/09.12.2010, care are drept scop cooperarea între cele trei instituţii în vederea realizării programului “EXPLORAREA DREPTULUI UMANITAR”. Profesorii de Ştiinţe Socio-Umane şi Istorie din judeţul Gorj interesaţi de predarea acestui curs opţional pot solicita date suplimentare, manualul, ghidul metodologic, glosarul specific la adresa daniel@energetictgjiu.ro.

167073-1

Îngerul a strigat! Fănuş Neagu s-a stins din viaţă

0

Scriitor de o incontestabilă valoare, memorialist, jurnalist remarcabil şi un mare iubitor de sport, Fănuş Neagu ne-a părăsit în această dimineaţă, în jurul orei 03:00.

Fănuş Neagu se afla internat la Spitalul Elias din Bucureşti, el fiind suferind de câţiva ani, ultimele luni petrecându-şi-le în spital.

Întrebat, în urmă cu doi ani, de o jurnalistă de la cotidianul Jurnalul Naţional, dacă a avut vreo şansă de a nu fi scriitor, în această lume, Fănuş Neagu spunea:”Nu, nu am avut niciuna, ca dovadă c-am început să scriu de mic, din liceul militar. Când eram la şcoala normală din Galaţi scriam romane poliţiste pe care mi le confiscau profesorii ca să le citească”.

Fănuş Neagu s-a născut la 5 aprilie 1932 la Grădiştea de Sus, în judeţul Brăila.
Dumnezeu să-l odhinească în pace! [Jurnalul Naţional] [wiki]

Arghezi01

Tudor Arghezi * Memento

0

Tudor Arghezi (n. 21 mai 1880, București – d. 14 iulie 1967) a fost un scriitor român cunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea liricii românești sub influența baudelairianismului. Opera sa poetică, de o originalitate exemplară, reprezintă o altă vârstă marcantă a literaturii române. A scris, între altele, teatru, proză (notabile fiind romanele Cimitirul Buna Vestire și Ochii Maicii Domnului), pamflete, precum și literatură pentru copii. A fost printre autorii cei mai contestați din întreaga literatură română. Numele său adevărat este Ion N. Theodorescu, iar pseudonimul său, Arghezi, provine, explică însuși scriitorul, din Argesis – vechiul nume al Argeșului. Ovid S. Crohmălniceanu propunea în studiul consacrat operei poetului din Istoria literaturii române între cele două războaie mondiale o altă explicație, pseudonimul ar proveni din unirea numelor a doi celebri eretici, Arie și Geza. Arghezi este unul dintre autorii canonici din literatura română. [sursa]

e_chimie_site

E-Chimie

0

http://www.e-chimie.co.cc

memorialul-durerii_34_1289314419

“Memorialul Durerii” în şcoli

0

Incepând cu data de 9 mai grupul de acțiune Noii Golani (http://www.noiigolani.ro), dă startul campaniei ,,Memorialul durerii în școli”, campanie care are ca scop proiectarea documentarului Memorialul Durerii în cât mai multe școli din România. Proiecția documentarului se face cu acordul producătorului (Lucia Longin-Hossu) iar scopul campaniei este acela de a promova istoria umbrită a demnității poporului român: istoria Rezistenței anticomunismului din România, o istorie care nu se predă la școală.

 

Zilele Municipiul Târgu Jiu, 18-22 mai

0

Zilele Municipiul Târgu Jiu, 18-22 mai, Ediţia a XI-a, Programul… (mai mult…)

Sus