Pentru cei care beau pentru a uita de ei, cercetătorii britanici au veşti neplăcute. Beţia poate accentua amintirile negative. Oamenii de ştiinţă au descoperit că după câteva pahare de băutură creierul reconstituie doar fragmente dintr-o traumă suferită şi o face mai dureroasă.

Cercetătorii de la University College London au constatat însă că după patru, cinci pahare de alcool, memoria este anihilată complet, scrie „The Daily Telegraph„. „Mulţi dintre cei care au trăit experienţe traumatizante, un accident sau un viol, şi-au înecat amarul în alcool”, spune şeful echipei de cercetare, James Bisby. „În premieră, această cercetare ne dă indicii despre influenţa beţiei asupra stărilor noastre sufleteşti ulterioare.” Astfel, consumul moderat de alcool pare să declanşeze străfulgerări ale memoriei, care nu includ însă contextul traumei trăite şi nu pot fi controlate, explică Bisby.

În timpul cercetării, cei aproape 50 de participanţi au consumat fie alcool, fie băuturi răcoritoare şi au fost supuşi unor teste…

în realitatea virtuală al căror scop a fost să determine cum sunt „stocate” în memorie experienţele. Au văzut apoi un film cu accidente grave de circulaţie, iar cercetătorii le-au cerut să consemneze de câte ori le-au revenit, spontan, în memorie imagini ale accidentelor, timp de şapte zile după experiment.

Cum „ameţim” memoria. Autorii studiului au descoperit că „memoria contextuală” este redusă în cazul celor care resimt un nivel ridicat de stres, iar această diminuare poate fi accentuată la cei care consumă câteva pahare de vin. Aceştia din urmă au avut mai multe momente în care şi-au amintit fragmente traumatizante din film. Concluzia cercetătorilor a fost că băutura nu este întotdeauna cea mai bună soluţie pentru cei care vor să uite de ei şi de experienţele traumatizante pe care le-au trăit.

Cei care nu-şi mai amintesc un eveniment traumatizant, aşa cum se întâmplă atunci când consumă cantităţi însemnate de alcool, au toate şansele să-şi creeze în minte un scenariu mult mai înspăimântător decât cel real„, a spus şi profesorul Valerie Curran, unul dintre autorii studiului. [sursa]