mataseArticol scris de Laura Diţoiu | IMPULS, nr. 3

Povestea acestui faimos tip de țesătură este de-a dreptul încântătoare. Se spune că a fost descoperită în China, iar prelucrarea ei datează din 3500 î. Hr. Fibra a avut de la început un destin însemnat, fiind descoperită întâmplător de împărăteasa Lei Zu. Aceasta obișnuia să își servească ceaiul sub un dud, când un cocon îndrăzneț i-ar fi căzut în ceașcă. Încercând să îl scoată, a fost surprinsă de delicatețea firelor care se răspândiseră pe degetele ei firave, strălucind într-un mod halucinant. Urmărind viaţa viermilor de mătase, Lei Zu şi-a instruit doamnele de companie în creşterea acestora. Se spune că aşa a şi intrat în mitologia chineză ca zeiţa mătăsii.

Înțelegând imediat importanţa descoperii, chinezii au transformat modalitatea de producere a materialului într-un secret de stat. Taina a fost păstrată timp de 3 milenii, iar cei care încercau să fure secretul săvârșeau un act de înaltă trădare şi erau condamnați la moarte. În jurul acestor fibre s-au înţesat numeroase legende, sporindu-i însemnătatea. După o lungă ședere în China, cu scopul cercetării materialului a cărui valoare avea paritatea aurului, un grup de călugări, supuși ai împăratului bizantin Iustinian, a reușit să scoată ouă de vierme de mătase ascunse în toiegele din bambus, goale pe dinăuntru, şi le-au adus la Constantinopol. În 550 d. Hr. chinezii pierd monopolul acestui material care se răspândește cu repeziciune în toate orașele mari…

Cât de diferită e percepția umană!

Când spun mătase mă gândesc la viață, la reconstrucția trecutului, la veșnicie. Ocazie cu care, cerându-i gândului o aprofundare asupra percepției, surprinde un fior sinestezic, acest material contrariant îmbinând trăiri distincte ce relevă un tot senzorial.

La prima atingere, mătasea creează senzația fragilității, o iluzorie solvire, şi totuși ești străpuns de o duritate ascuțită, care probabil a conferit perenitatea binecunoscută. Privind incredibila textură se simte nevoia zborului, într-o plutire firească, plină de sens, ca un dans învățat. Coloristica ocupă o plajă generoasă, de la pastel la strident, de la geometric la floral, de la trecut la prezent, toate sub liantul mercantil al comerciantului însetat de schimbarea profitului şi al artistului care vede zborul în fiecare atom.

În anumite forme de prelucrare[1], mătasea produce un zgomot asemănător unui fâşâit al ierbii, care poate să șoptească suferința transformării, care strigă trecutul şi blamează viitorul prea greu de acceptat. Inodoritatea e o armă de apărare, o protecție care ascunde drumul parcurs, la fel ca viața care nu emană, doar ascunde. Mătasea şi-a șters urmele, iar atunci când limitele îi sunt depășite se sfâșie cu un țipăt greu de asimilat, producând o ruptură fără petec. Cred că este o demonstrație de personalitate, de curaj, de suficienţă şi negare.

Gândind evoluţia miraculoasă a sa, mătasea își găsește sinonimia totală în cuvântul drum. Forțând puțin rigorile, am putea spune destin. Făcând o incursiune în istorie, mătasea leagă şi determină civilizații / culturi, stabilește relații diplomatice, uneori impune pacea. Pentru a vinde acest material s-au creat şi redefinit hărţi comerciale în care central se afla Drumul Mătăsii, legând bazinul Mării Mediterane de estul Asiei.

Însă, dincolo de legendă şi prefacerile istorice, puţini știu că acest material se naște dintr-un sacrificiu, din vieți curmate. Mătasea folosită în industria textilă este fibra obţinută din gogoaşa care înconjoară viermele de mătase. Fiind larvele unor anumite specii de fluturi, ușor de dedus că frumusețea şi zborul învăluie acest material din primele secunde ale formării. Fibra ia naștere într-un mod firesc, cu ajutorul sericteriilor[2], glandele salivare modificate, care secretă un lichid vâscos intrând în contact cu aerul, substanța se modifică, întărindu-se şi transformându-se într-o fibră. Această fibră formează gogoașa care reprezintă scutul protector al omizii de mătase. Gogoșile se culeg cu larva în interior, fiind imposibilă dezlipirea celor două fără a deteriora fibra. În procedeul tehnologic gogoșile sunt expuse unei temperaturi ridicate care ucid omida, lăsând fibra incompletă.

Ţesătura de mătase, cândva apanajul curţilor imperiale, a fascinant şi a sedus deopotrivă capete încoronate şi oameni comuni. Printre multe alte minuni încă netraduse, mătasea rămâne un alt privilegiu acordat nouă de către natură. Regăsindu-se în acest material un echilibru perfect, chiar denumirea sa venind să întărească afirmația: mătase – cuvânt format din trei consoane şi trei vocale, așezate într-o armonie absolută.



[1] Cele mai obişnuite tipuri de ţesături: – Habotai – mătase de China. Mătase subţire, asemănătoare voalului. O mătase foarte uşoară, netedă şi cu luciul specific mătăsii destul de evident; – Shantung – mătase Tussah, este o ţesătură din mătase naturală “sălbatică”, având un aspect un pic neregulat. Este destul de sensibilă la atingere, există mai multe grosimi ale acestei ţesături; – Chifon – o ţesătură uşoară, mată, din fire răsucite, fiind uşor transparentă. Acest tip de ţesătură oferă greutate materialului chiar dacă în sine materialul nu cântăreşte atât de mult; – Charmeuse: Este mult mai delicată, are un aspect puternic satinat şi lejer, perfect pentru piese vestimentare drapate.

[2] Procesul de cultivare a viermilor de mătase

şi de obţinere a firului de mătase se numeşte sericicultură