La sfârşitul clasei a X-a a publicat primul volum de versuri din viaţa ei. Oana Florea nu vrea să se oprească aici şi, până la sfârşitul anului, vrea să mai publice o carte de poezii.

Primul mentor care a iniţiat-o în tainele poeziei a fost chiar mama ei. „A fost primul om care m-a susţinut. Mi-a spus mereu că talentul l-a moştenit de la bunicul ei care vorbea mereu în versuri. Mama ne mai scria câte o poezie, dar s-a oprit la acest nivel. Nu a publicat vreo carte. În familie, cu diferite ocazii, cum ar fi aniversarea zilelor de naştere, compuneam texte şi poezii pentru persoanele sărbătorite. M-am bucurat de faptul că erau apreciate şi a fost un imbold pentru mine să continui“, ne spune Oana Florea.
Talentul i-a fost recunoscut chiar din şcoala generală. În clasa a VII-a, în revista şcolii i s-a publicat o proză scurtă. Când am ajuns la liceu, pasiunea pentru literatură a reînviat datorită profesorului de istorie Andrei Popete, poet la rândul lui, care i-a citit poeziile şi a încurajat-o să scrie în continuare. Cei doi au încheiat un fel de înţelegere. „Am încheiat un fel de pact şi amândoi ne-am propus să scriem în fiecare zi câte o poezie pe o perioadă de trei luni. Am ajuns să terminăm poeziile înainte de termenul stabilit, pentru că ajunsesem să scriu şi câte două şi chiar trei poezii pe zi. Cei care au citit poeziile şi le-au înţeles m-au încurajat să scriu în cotinuare“. La final, toate poeziile au fost reunite într-o carte, Căderea în amurg, care a fost lansată în urmă două luni, la sfârşitul anului şcolar. Poeziile sunt cu vers alb şi au tematică filosofică. Cele mai multe au o temă religioasă.

Primul loc la Tinere Condeie

Oana a participat la mai multe concursuri de literatură, unde talentui i-a fost apreciat. „La concursul naţional Tinere Condeie am obţinut premiul I, atât la faza judeţeană, cât şi la cea naţională, la secţiunea de manuscris. Îmi doresc să particip şi la alte concursuri şi festivaluri de literatură“, ne explică Oana Florea. Liceana îşi doreşte să-şi păstreze stilul, dar vrea să lărgească tematica abordată.

Pictura şi fotografie, alte pasiuni artistice

Oana are o fire artistică şi aceste lucru este demonstrat de pasiunea pentru pictură şi fotografie. A învăţat singură să deseneze pentru aşa a simţit. „Îmi place să desenez în creion şi să realizez lucrări grafice. Când eram mică, desenam după anumite fotografii. Peisaje, case, natură statică sunt temele pe care le abordez în desen. Am învăţat singură să desenez“, ne spune Oana. Pasiunea pentru fotografie este mai nouă, dar se manifestă din ce în ce mai mult. „În urmă cu trei ai, când am avut priul aparat digital, am început să fac fotografii la orice loc interesant pe care îl întâlneam. De curând mi-am achiziţionat u aparat profesional şi îmi doresc să continui. Aş vrea să particip la concursuri şi să urmez cursuri de specialiotate pentru a-mi perfecţiona tehnica“, ne spune liceana.

PROFIL

Născută. 26 august 1994, la Târgu-Jiu.
Studii. Elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional Ecaterina Teodoroiu Târgu-Jiu.
Experienţă. Scrie versuri de patru ani.
Familie. O soră.

Ce-i place
Sunt pasionată de fotografie, desen şi călătorii. Îmi place să-mi petrec timpul cu familia şi să cunosc cât mai mulţi oameni de la care am ce învăţa“.

Ce nu-i place
Nu suport să fiu minţită sau să mi se ascundă. Nu îmi place să aştept sau să întâlnesc oameni prefăcuţi. Îmi displace că se promovează non valorile şi că se promovează pe bază de relaţii“.

Întrebări şi răspunsuri

Te gândeşti să faci o carieră literară?
Îmi doresc să urmez Facultatea de Medicină, dar nu sunt încă 100% convinsă, pentru că mi-aş dori să lucrez şi în domeniul turistic. Literatura va rămâne mereu în sufletul meu şi o să scriu ori de câte ori voi simţi nevoia.

În ultimul timp de ocupi de confecţionarea cerceilor. Despre ce este vorba?

Eu şi cu sora mea am început să confecţionăm cercei. Creăm propriile modele de cercei. Am început din curiozitate, dar am început să ne placă şi să avem propriile bijuterii originale. Am realizat până acum 50-60 de perechi de cercei. Am organizat o expoziţie la şcoală şi cerceii au fost destul de apreciaţi.[sursa] Vezi articole: Impact in Gorj: AICI! | Vertical: AICI! Viziteaza si blogul personal: http://oanaflorea94.wordpress.com/