Adrian CIOROIANU | Poveşti suprapuse

Problema, în ceea ce o priveşte, e faptul că nu poţi s-o eviţi. Lady Gaga este peste tot, în aproape orice media ce contează şi în absolut toate cele care nu contează. Programul de televiziune comercial? E acolo. Programul TV de ştiri? E şi acolo: această lady atipică a blocat, la sfîrşitul lunii mai a.c., site-ul Amazon prin mulţimea adolescenţilor care, simultan, au încercat să-şi downloadeze la preţ promoţional noul său album – Born this Way. În revistele pentru teenagers? Da! Mai bine spus, rar există revistă pentru tineri fără posterul ei (vezi revista Popcorn, mai a.c.), şi mai ales fără întrebarea dacă personajul are atribute divine sau diavoleşti. În revistele economice? Şi acolo: The Economist (din 4 iunie a.c.) îi dedica o pagină la secţiunea „Business“, dezvolta o comparaţie între cîntăreaţă şi Maica Tereza (!) – prin perspectiva charismei şi impactului social –, comenta două foarte serioase cărţi nou-apărute despre vedetă şi plasa totul sub un titlu („The angel and the monster“) care de mult e clişeu. În revistele pentru femei? Bineînţeles, din moment ce personajul e una dintre femeile cele mai celebre ale începutului de secol. În revistele pentru bărbaţi? Se subînţelege, deşi apare acolo mai îmbrăcată decît ar dori clişeul (şi, poate, audienţa).

Lady Gaga pare chintesenţa culturii moderne – cultura spectacolului, a imprevizibilului, a aparenţei care contează mai mult decît fondul, a determinismelor care au luat-o razna şi nu mai spun nimic, a show-ului care poate duce oriunde, de la moarte subită pînă la izbăvirea veşnică. Cînd Lady Gaga se pregăteşte să intre pe o scenă, prea puţini se întreabă ce anume va cînta ea – în fond, această dimensiune (artistică) a carierei sale e singura cît de cît previzibilă, din moment ce albumele ei se vînd bine, piesele sale sînt de notorietate mondială, varianta video a pieselor sale rulează non-stop la TV iar industria spectacolului pop n-o poate ocoli. În paralel însă, Lady Gaga ascunde o teribilă enigmă: Ce costum (mai bine zis costumaţie) va purta la următoarea apariţie? Va fi îmbrăcată în carne crudă? În hîrtie? În saci de plastic? Sau în coji de ouă? Aici orizontul aşteptărilor e deschis; aici se pot face pariuri; aici nimeni nu ştie răspunsul – pînă în ultima clipă, cea a revelaţiei de scenă şi a flash-urilor. Personajul în discuţie nu-i top model (mică de statură şi relativ ştearsă din punctul de vedere al fizionomiei, nu prea are datele cerute pe catwalk), dar machiajul o face – cum vedeam mai sus – înger sau demon. Dacă, prin absurd, Lady Gaga ar merge pe stradă, pe lîngă dvs., nouă şanse din zece că n-o veţi recunoaşte. Dar, imediat ce va urca pe scenă, vă va sări-n ochi.Însă ce se întîmplă dacă ubicuitatea şi imprevizibilul trec dincolo de scena pop, dacă nu au nimic de-a face cu muzica şi nici cu industria de entertainment? Cît de senini putem admite că ele ghidează azi reprezentarea noastră despre lume la un nivel mai înalt, mai general şi mai profund? Cît de bine ne simţim într-un timp în care reperele sînt sparte, în care orice istorie sau tradiţie dispare pentru a lăsa locul unui prezent continuu, alcătuit din caleidoscopice piese de puzzle ale unei actualităţi în care ziua de mîine e inevitabil mai importantă, altfel şi fără nici o legătură cu ziua de ieri?

Omenirea a stat constant în aşteptarea unei noi ordini mondiale – deşi această sintagmă pare cu totul recentă (dar nu este) şi deşi trimite, de regulă, prin bibliografia aleatorie a motoarelor de căutare de pe Net, la o miriadă de interpretări conspiraţioniste de succes garantat la publicul cu un computer bun şi o bibliotecă subţire în casă. Novus ordo seclorum a trezit mereu speranţe, ca fiind limanul în care o mai bună orînduire a lumii va apărea din cenuşa eşecurilor de ieri. Acest NOS 1.0. s-a consumat de nenumărate ori pînă acum – de fiecare dată urmînd fie logica lui Clio, a evoluţiei cronofage şi determinate, în care acumularea de ieri contează definitoriu pentru ziua de mîine, fie logica lui Clausewitz, în care societăţile invadate de vicii sau injustiţii treceau prin focul purificator al războaielor şi o lume „mai dreaptă şi mai bună“ ieşea brusc la suprafaţă în urma unor victorii care – spunea Confucius – ne arată mai curînd cine nu a avut dreptate decît cine a avut.

Numai că acest NOS 1.0 e de domeniul trecutului, laolaltă cu toate logicile sale posibile. E vremea pentru NOS 2.0 – o nouă nouă ordine a secolelor în care singura logică pare a fi şubrezenia oricărei logici presupuse, în care surpriza de moment ţine locul certitudinilor prestabilite şi în care (pe scurt) poţi spune orice azi, fără teamă de consecinţe şi deplin asigurat că mîine, tot tu, vei putea susţine exact contrariul. Bine aţi venit în noua ordine mondială a logicii lui Lady Gaga!

Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti. Cea mai recentă carte publicată: Visul lui Machiavelli, Editura Curtea Veche, 2010. El scrie pe blogul Geopolitikon. [sursa]