plictisArticol scris de Daniel Pătrăşincă | IMPULS, nr. 3

Călătorind cu faţa spre sine şi nu neapărat în orizontul valorilor unanim acceptate, m-am oprit la un concept sau mai degrabă la o stare pe care mulţi o investesc cu prea puţină consistenţă – plictisul.

            Definit în umbra unor atribute comune, rareori s-a întâmplat să capete străluciri deosebite, sub condeiul unor spirite dispuse să caute chiar şi acolo unde s-a mai căutat. Emil Cioran, spre exemplu, făcea distincţia între două tipuri de căderi posibile şi succesive ale omului; anume căderea în timp ca participare la istorie şi ca autoproiectare, pe de altă parte căderea din timp în calitate de condamnare prin plictis a existenţei (viaţa repetitiv-monotonă). Pe tărâmul filosofiei se oferă o dimensiune temporală şi oarecum nefastă, cel puţin în viziunea lui Cioran, însă acest lucru nu înseamnă că noţiunea şi-a epuizat definitiv esenţa. Istoricizarea ca încremenire a timpului raportat la propria-mi fiinţă nu mi-a oferit însă o asumare a acestei condiţii care se regăseşte în diferite grade la nivelul fiecărei fiinţe umane. Procedând la extinderea dinspre individual spre general-social am putea spune că o parte din istoria noastră ca timp este suma plictiselilor tuturor, argument evident nesatisfăcător. Nu se potrivea defel cu nevoia înţelegerii propriului sentiment de plictis.

            Mergând pe urmele psihanalizei, am găsit întemeiată constatarea că la nivelul conştiinţei se produce o diminuare care echivalează cu starea de somn. În fond aceasta înseamnă trezirea la viaţă a inconştientului care face tot posibilul pentru a pătrunde în conştienţă. Utilizând termenii lui Schopenhauer starea de veghe nu poate fi permanentă deoarece ar duce la distrugerea vitalităţii organismului, ceea ce presupune ca ea trebuie suspendată. Rezumativ am conchis că somnul înseamnă odihnă iar ştiinţific implică limitarea energiei conştiente.

            Să fie oare odihna,m-am întrebat,doar de un singur tip, anume echivalentă cu somnul prin încremenirea stării de conştienţă? Răspunsul a fost în mod aşteptat negativ. Mi-am spus că dacă există o odihnă în stare de somn trebuie să existe şi una în stare de veghe iar pe aceasta di urmă am identificat-o drept plictis. Să fie psihicul constrâns a aştepta odihna până la retragerea energiei conştiente?Şi ce se întâmplă dacă starea de oboseală intervine mult mai repede decât declanşarea somnului? Urmarea firească ar fi odihna prin plictis. Psihicul se odihneşte refuzând să fie activ dar rămânând conştient. Există aşadar odihnă în afara conştienţei care se cheamă somn şi odihnă în conştienţă care se cheamă plictis. Refuzul de a fi activ chiar şi în cazul desfăşurării unor acţiuni poate fi o reacţie subtilă a psihicului care descrie mascat repaosul conştient. În acest caz nu întâmpinaţi cu ostilitate acest sentiment…