Cu douazeci de ani in urma, pe data de 24 aprilie, intr-o sambata, naveta spatiala Discovery, NASA, era lansata din Florida spre orbita Pamantului. Transporta la bord ceea ce avea sa devina poate cel mai emblematic instrument astronomic din toate timpurile: Telescopul Spatial Hubble. “Viata” telescopului nu avea sa fie una usoara – numeroase defectiuni au inghitit miliarde de dolari si misiuni primejdioase pentru reparatii. Cu toate acestea, astazi, astronomii de la NASA spun ca Hubble a depasit absolut toate asteptarile, in timpul celor doua decade de cand se afla in spatiu. Ca un omagiu adus cu ocazia aniversarii sale, iata o trecere in revista a celor mai spectaculoase si importante imagini realizate de telescop.

Nebuloasa Vulturului – Clinica Stelara

Uriasul nor de praf stelar se intinde pe suprafata a patru ani-lumina de spatiu cosmic, o distanta aproximativ echivalenta cu cea de la Soare pana la cea mai apropiata stea, Proxima Centauri. Spre deosebire de cantitatea uriasa de spatiu gol care exista intre aceste doua corpuri ceresti, imaginea de fata prezinta o multitudine de stele aflate in formare, inglobate in Nebunoasa Vulturului. Fiecare obiect stelar tanar este un nor condensat de gaz si praf, care aduna suficienta masa incat sa initializeze o scanteie nucleara si sa devina o stea. Peste sute de mii de ani de acum, toate stelele „embrionare” din aceasta fotografie vor elimina prin explozii praful in surplus din norul originar si vor straluci intr-un sclipitor cluster stelar.

Nebuloasa Furnal (NGC 2264) – Aburul de gaz

Materia evaporanda din aceasta imagine este eliminata prin radiatie ultravioleta extrem de intensa, provenita de la un sistem solar cvadruplu, cunoscut sub denumirea de Monocerotis S. Cele patru stele responsabile de fenomen nu au fost prinse in imagine, dar efectele lor sunt foarte vizibile. Gazul rosu emanat este hidrogen, materia prima din compozitia stelelor, iar punctele stralucitoare vizibile sunt creatii tinere, pline de energie. Dara de lumina alb-albastruie din partea superioara a norului este lumina stelara reflectata de praf.

Nebuloasa Ochi de Pisica – Convulsii stelare letale

Asa cum Europa, Batranul Continent, si-a inceput escaladarea afara din Era Intunecata catre Epoca Iluminismului, care a nascut Revolutia Stiintifica, la fel si aceasta stea a inceput sa moara. Initial, floarea de gaz vizibila in imagine se afla in interiorul stelei, ajutand-o sa lumineze – poate chiar sa ofere lumina zilei pentru unele planete din apropiere. Apoi, rezerva de hidrogen s-a consumat si steaua a inceput sa moara. Cu aproximativ 1.000 de ani in urma, astrula devenit atat de instabil incat si-a eliberat „maruntaiele” in spatiu, dezvaluind micul punct alb de lumina din centrul fotografiei. Candva un furnal nuclear incendiar, astazi, desi inca fierbinte, aceasta stea s-a transformat intr-o pitica alba.

Nebuloasa Orion – Pestera gazului stralucitor

Este vorba despre cea mai apropiata de Pamant regiune de formare stelara masiva. Poate fi observata chiar si cu ochiul liber; perla rozalie si difuza c are este a doua stea din Centura lui Orion. Privita prin Telescopul Spatial Hubble, bila isi dezvaluie impetuoasa forma asemanatoare cu cea a unei caverne plina de gaz si de stele tinere – 3.000 vizibile numai in aceasta imagine. Unele sunt giganti cu masa de zeci de ori mai mare decat cea a Soarelui. Ele si lumineaza gazul din jur, aprinzand „pestera” astfel incat sa faca vizibile si stelele mai mici, cam de marimea celei care ne intretine noua viata. Eventual, acest val de stele aflate in stadiu de dezvoltare, va transforma intreaga constelatie a lui Orion in stele.

Galaxia 3 C321 – Galaxia Death Star

Nu orice este inghitit de o gaura neagra. Jetul albastru este un curent de gaz ce evadeaza exploziv pe distante de sute de mii de ani-lumina. Provine din vecinatatea gaurii negre supermasive din inima galaxiei 3C321, formatiunea roz involburata din partea stanga a imaginii, si erupe printr-o galaxie mai mica, ce se scufunda in cea mare. Nimeni nu stie exact cum este lansat un asemenea jet dintr-un loc atat de apropiat de o gaura neagra, desi probabil campurile magnetice sunt implicate. Din cauza efectului catastrofic pe care jetul galaxiei mai mari il are asupra celei mici, astronomii au denumit-o Galaxia Stelei Mortii.

Hubble Deep Field – cat de departe poate vedea Hubble

Dintre toate imaginile capturate de Hubble, aceasta poarta pecetea revolutionarului. Pana la momentul respectiv, astronomii nu stiau de existenta unor obiecte celeste in respectivul petec de Univers – el parea total gol. Totusi, dupa zece zile de observari constante, Hubble a revelat mii de galaxii, fiecare gazduind milioane sau miliarde de stele. Evenimentul a reprezentat un progres exponential in studierea Universului indepartat, aratandu-le astronomilor unele dintre primele galaxii formate. A marcat inaugurarea cercetarilor obiectelor celeste distante si nevazute si a ilustrat felul in care galaxiile si-au modelat formele pe parcursul a 10-12 miliarde de ani.

Galaxia Sombrero – Aprinderea stelara

Se ascunde, cum se spune, la vedere. Are o grosime egala cu o cincime din cea a lunii pline, fiind prea ingusta pentru ca ochiul sa o perceapa: Galaxia Sombrero. Semanand cu o palarie traditionala sud-americana, banda de culoare inghisa care circula in jurul unui miez este un fluviu consistent de praf; partea alba, stralucitoare, reprezinta lumina combinata a miliarde de stele. Ii lipsesc bratele spiralate si intr-o mica masura stele noi se formeaza in straturile de praf. Astronomii denumesc o asemenea galaxie ” lenticulara”. Galaxia Sombrero este un membru al constelatiei Fecioarei, o familie uriasa de 2.000 de calaxii, a caror forta de atractie gravitationala combinata este resimtita chiar si de galaxia noastra, Calea Lactee.


Centrul Galactic – In interiorul vartejului

Daca ochii nostri ar putea detecta radiatia infrarosie, atunci cand am privi spre centrul Caii Lactee ne-am uita spre ceva asemanator cu spectacolul furibund din imaginea alaturata. Undele de lumina comune nu pot penetra straturile groase de praf care ne separa ce vartejul central, dar lumina in infrarosu le traverseaza cu relativa usurinta. Evidentiind obiecte aflate la distanta mai mare de 26.000 de ani-lumina, aceasta imagine ilustreaza centrul aflat la o distanta de 300 de ani-lumina al galaxiei noastre. Vartejuri si bule de gaz apar si se misca printre miile de stele. Cele mai masive stele cunoscute din galaxie se afla chiar in aceasta regiune spatiala. Unele au o masa si de pana la 150 de ori mai mare decat cea a Soarelu.

Pilastrii nebuloasei Vulturului – Disparut, dar nu uitat

Inainte sa apara Hubble, stalpii sau crestele evidente din aceste imagini primeau o interpretare confuza din partea a nenumarati astronomi. Telesocul le-a identificat insa ca incubatoare pentru stelele nou-nascute, ascunse in pantece de praf cosmic. Stim acum ca o explozia unei stele s-ar putea sa le fi spulberat. Observarile in infrarosu au dezvaluit un nor de praf fierbinte cu urme de arsuri chiar in spatele stalpilor, indice al unei puternice unde de explozie stelara. In timpul necesar luminii prafului sa ajunga pe Pamant, unde de soc are sanse sa fi trecut prin si sa fi distrus pilastrii. Astronomii vor avea nevoie de rabdare pentru a testa aceasta ipoteza: lumina distrugerii nu va ajunge la noi, ca sa avem certitudinea ei pana in urmatorul mileniu.

Steaua Rosie Supergigantica V 838 Monocerotis – Strivirea cosmica

Ce se intampla atunci cand doua stele intra in coliziune? Sau atunci cand o stea inghite o planeta masiva? Asta! V383 Monocrerotis a stralucit colosal in ianuarie 2002. La inceput, s-a crezut ca este vorba despre o banala eruptie stelara, dar apoi lucrurile au devenit ciudate. Si-a schimbat culoarea intr-un rosu aprins, nu a disparut, iar astronomii au inceput sa creada ca este vorba despre rezultatul unei coliziuni galactice. Nu sunt siguri ce anume s-a lovit de cea in aceasta stituatie, desi inclina mai degraba spre coliziunea unei perechi destele decat spre teoria consumarii unei planete. Straturi intregi de gaz emanat inconjoara acum steaua, ilsutrand o priveliste minunata si misterioasa.

Telescopul Spatial Hubble – Ochiul Pamantului

Telescopul Spatial Hubble a revolutionat astronomia si a capturat atentia publicului. In mai 2009, in parte datorita solicitari publicului, astronautii au vizitat telescopul pentru a cincinea si ultima oara inaintea „pensionarii” lui, pentru a-l restaura. Se spera ca batranul telescop a mai primit in urma acestei vizita aproximativ cinci ani de viata utila, dar este timp imprumutat. Atunci cand Hubble se va strica din nou, nu va mai exista salvare; misiunea sa glorioasa isi va cunoaste finalul. Atentia se va indrepta atunci spre succesorul sau, Telesocpul Spatial James Webb, programat pentru lansarea pe orbita in anul 2014, de pe aeroportul spatial european din Guiana Franceza. Descopera.ro