Despre intoleranța în rândul istoricilor s-a exprimat și acad. Florin Constantiniu: “Astăzi, intoleranța  se practică de pe mai multe poziții, dar la fel de virulent: o îndoială în privința datei bătăliei de la Rovine – 10 octombrie1394 sau 17 mai 1395 – atrage acuzația de lipsă de patriotism; crezi în autenticitatea înțelegerii dintre Tudor Vladimirescu, Iordache și Farmache, ești francmason; susții că decizia lui Ion Antonescu de a continua operațiile militare dincolo de Nistru era întemeiată, ți se lipește eticheta de naționalist-extremist; arăți că regele Mihai s-a opus sovietizării țării, pe loc ești declarat monarhist; îndrăznești să afirmi că în anii ’60-’70, N. Ceaușescu a adus României un prestigiu internațional, ți se răspunde că ești nostalgic…”

Evident, istoria nu trebuie să fie un instrument de manipulare ideologică sau să fie utilizată în promovarea ultranaționalismului, xenofobiei sau antisemitismului, dar totuși nu trebuie lăsat indiferenței trecutul nostru național așa cum îl prezintă unii de parcă noi, românii am fost și suntem ultimii de pe planetă, toți neavizații “știu” istorie pentru că această știință permite o părere proprie pe baza studierii unor surse istorice tendențios, care din păcate pot fi folosite în mod subiectiv. Vrei să evidențiezi o anumita “teorie”, cauți în documente acel detaliu care să-ți dea “dreptate”.

Despre îndatoririle unui istoric, Cicero se întreba retoric: “cine nu știe că prima lege a istoriei este să nu îndrăznească a spune lucruri false, dar nici să se ferească de a spune pe cele adevărate”. Se pare că aceste cuvinte nobile nu și-au găsit expresia în paginile unei reviste cunoscute de istorie – mareșalului Ion Antonescu i-a fost ștearsă imaginea de erou și patriot al neamului românesc, doar prin prisma faptului că a pierdut războiul. Dacă ar fi fost ruși, acei istorici, l-ar ridica în slavi pe Stalin, doar a câștigat războiul, sigur ar uita de marea epurare din1936-1938 sau de milioanele de morți după terminarea celei de-a doua conflagrație mondială.

Definirea și etichetarea corectă a unui eveniment istoric se face în timp și în funcție de regimul politic existent, să ne gândim la evenimentul din 23 august 1944: a fost numit de comuniști revoluția de eliberare socială și națională antifascistă și antiimperialistă, astăzi e numit lovitura de stat din 23 august 1944. Corect, pentru că mareșalul era adevăratul Conducător al Statului Român. Regele Mihai și generalii trădători semnând practic  o capitulare necondiționată prin actul de la 23 august 1944. Astfel de exemple controversate pot continua cu evenimentele din decembrie 1989: revoluție sau lovitură de stat. Istoria, la fel ca orice disciplină din planul de învățământ, lucrează cu termeni, noțiuni, concepte, iar denumirea istorică corectă și conformă dicționarului explicativ este de revoluție.

În 1943 revista Time l-a proclamat pe Stalin, omul anului 1939 (an în care începea al doilea război mondial) fără să știe de articolele secrete din Pactul de neagresiune dintre Hitler și Stalin în care cei doi își împărțeau sferele de influență. Așa că de ce să ne grăbim a-l eticheta pe Mareșal, criminal de război atâta timp cât nu există nici un document semnat de el și din care să reiasă aplicarea soluției finale pe teritoriul României. Celebrul muzeu al Holocaustului din Washington deține un document în acest sens, dar nu este semnat de mareșal, astfel, după părerea mea nu se face vinovat din punct de vedere juridic. Ba din contră aș caracteriza regimul politic antonescian (1940-1944) unul de autoritate, dar necesar în salvarea ființei statale, mai ales în contextul în care democrațiile occidentale, Anglia și Franța rămâneau conciliante în fața agresiunilor totalitare, naziste și comuniste. Astfel, în testamentul său politic, mareșalul Ion Antonescu spunea: “Am fost prezentat ca dictator. Știam că dictatorii își extermină adversarii. Pe cine am exterminat  eu… nici un evreu fugit din Transnistria și judecat în țară nu a fost executat… Despre comuniști: ei nu erau cu țara. Le-am oferit posibilitatea să plece în Uniunea Sovietică, pe care o socoteau patria lor. Cine a vrut, i-am dat voie sa plece… Las țării tot ceea ce a fost bun în guvernarea mea. Tot ce a fost rău iau asupra mea, în afară de crimă.”

În timpul regimului Antonescu a existat chiar opoziție, în speță reprezentată de Maniu și Brătianu, căreia i s-a dat voie să se manifeste prin corespondența cu puterea (mareșalul) fapt evidențiat pe baza surselor primare de arhivă în cartea “Războiul din răsărit și influența sa asupra raporturilor dintre putere și opoziție”, autor Vasile Udroiu.

Conform legislației românești, Mareșalul Antonescu rămâne condamnat de crime împotriva umanității, împotriva evreilor și romilor în Basarabia, Bucovina și Transnistria, iar o reabilitare totală nu este posibilă, numai când ne gândim la reacția Rusiei față de decizia Curții de Apel București de a-l achita pe Antonescu de o parte dintre capetele de acuzare formulate la “procesul” din 1946. Istoria rămâne însă să-l judece, iar istoria presupune timp.

În învățământul preuniversitar românesc astfel de controverse istorice nu ar trebui să existe în manualele școlare de istorie, însă, voalat, există și au ca principală consecință dezorientarea elevilor deoarece o nouă descoperire, atât arheologică cât și de arhivă ar lasă elevul cantonat în “aşa scrie în manual”.

Articol publicat în revista Utopia, nr.3.

Februarie

Numele lunii februarie (latină: Februaris, onis = purificare, curățire) – legat de ritualul curățirii ce se făcea anual la 15 februarie. Această lună era închinată zeului împărăției subpământene Februs. Grecii numeau luna februarie Anthesterion. În România, luna februarie, popular, se numește Făurar. Februarie începe cu aceeași zi a săptămânii ca și Martie și Noiembrie într-un an obișnuit și ca August într-un an bisect. [sursa!]

1 februarie // 1914: Intră în funcţiune prima instalaţie centralizată feroviară din România, pe linia Bucureşti-Ploieşti ■ 1958: Primul satelit al Americii este lansat cu succes în Cosmos. Plasat pe o orbită terestră de o rachetă “Jupiter-C”, “Explorer” este destinat să transmită semnale pe Pământ, prin cele 2 emiţătoare, de la o distanţă variind între 340 şi 2900 km ■ 1974: Ilie Năstase este declarat cel mai bun tenismen al anului 1973 şi este distins, la New York, cu “Racheta de aur” ■ 1990: Gabriel Liiceanu înfiinţează la Bucureşti editura Humanitas

2 februarie // 1882: se naşte James Joyce, scriitor irlandez de limbă engleză (d. 1941).

3 februarie // 1815: A fost fondată prima fabrică pentru producţia de brânză, în vederea comercializării (Elveţia) ■ 1966: Staţia rusească automată “Luna 9″, lansată la 31 ianuarie 1966, a realizat prima aselenizare şi a transmis imagini ale suprafeţei lunare ■ 1809: se naşte Felix Mendelssohn Bartholdy, compozitor, dirijor şi pianist german (d. 1847) ■ 1468: moare Johann Gutenberg, inventatorul tiparului (n. 1398)

4 februarie // 1927 – În SUA se lansează filmul The jazz singer (Cântăreţul de jazz), de Warner Brothers, prima peliculă sonoră din istoria filmului.

5 februarie // 1535: Apare prima lege specifică referitoare la săraci şi aparţine Parlamentului din Paris, Franţa ■ 1939: moare Gheorghe Ţiţeica, matematician, deschizător de drumuri în geometria diferenţială (n. 1873)

6 februarie // 1868: A avut loc, la Paris, premiera “Poemei române” compusă de George Enescu. Este prima sa apariţie publică în calitate de compozitor (la vârsta de 16 ani) ■ 1793: moare Carlo Goldoni, dramaturg, supranumit de către Voltaire “Moliere al Italiei”. (n. 1707)

7 februarie // 1935: Stroe şi Vasilache, celebrul cuplu de comici, prezintă în premieră “Bing Bang” – primul film sonor realizat la Bucureşti cu o aparatură construită de inginerul român Argani ■ 1992: În baza Tratatului de la Maastricht (- oraş olandez) s-a constituit Uniunea Europeană ■ 1478: se naşte Thomas Morus, savant umanist englez, unul dintre întemeietorii socialismului utopic, autor al lucrarii “Utopia” (d. 1535) ■ 1812: se naşte Charles Dickens, scriitor englez (d. 1870) ■ 1870: se naşte Alfred Adler, psihiatru austriac al cărui sistem de psihologie individuală a introdus termenul de sentiment de inferioritate, numit mai târziu şi uneori inexact complex de inferioritate (d. 1937) ■ 1906: se naşte Oleg Konstantinovici Antonov, constructor rus de avioane (d. 1984).

8 februarie // 1907: Răscoala ţăranilor din satul Flămânzi, judeţul Botoşani ■ 1828: se naşte Jules Verne, scriitor francez, creator al romanului ştiinţific de anticipaţie (d. 1905)

9 februarie // 1409: se naşte Constantin al XI-lea, ultimul împărat bizantin (d. 1453) ■ 1881: moare Fiodor Mihailovici Dostoievski, scriitor rus (“Fraţii Karamazov”, “Crimă şi pedeapsă”, “Idiotul”) (n. 11 noiembrie 1821) ■ 1957: moare Miklós Horthy, regent al regimului monarhic în Ungaria (1920 – 1945). În planul politicii externe, Horthy s-a apropiat de regimul fascist al Reichului german, în încercarea de a obţine revizuirea Tratatului de la Trianon (1920), un act care impusese Ungariei mari cedări teritoriale (n. 18 iunie 1868).

10 februarie // 1755: moare Montesquieu (Charles-Louis de Secondat, baron de la Brede) scriitor şi filosof iluminist francez (n. 1689) ■ 1837: moare A.S. Puşkin, scriitor rus (n. 1799)

11 februarie // 1929: Ia fiinţă statul Vatican prin acordurile italo-papale de la Lateran. Papa exercită puterea legislativă şi executivă, prin intermediul unui corp de cardinali. Papa Pius al XI-lea semnează cu Mussolini Tratatul de pace de la Lateran prin care statul italian acordă Vaticanului proprietatea exclusivă şi jurisdicţia suverană asupra unui cartier din N-V Romei, în schimbul recunoaşterii de către papă a guvernului fascist. ■ 1847: se naşte Thomas Alva Edison, inventator şi cercetator în domeniul electricităţii, a realizat telegraful, fonograful şi microtelefonul, lampa cu incandescenţă etc. (m. 18 oct. 1931) ■ 1650: moare René Descartes, filosof francez (“Discurs asupra metodei”, “Meditaţii metafizice”) (n. 31 mar. 1596) ■ 1868: moare Leon Foucault, fizician francez, cel ce a demonstrat, gratie pendulei, mişcarea de rotaţie a pământului (n. 18 sep. 1819).

12 februarie // 1804: moare Immanuel Kant, filosof german (n. 1724).

14 februarie // 1924: A fost fondată corporaţia IBM ■ 1946: A început să funcţioneze primul calculator electronic Eniac, conceput în 1943, la Universitatea din Pennsylvania ■ 1935: se naşte Grigore Vieru, poet român, membru de onoare al Academiei Române (d. 2009) ■ Ziua Sfântului Valentin, ziua darurilor şi a iubirii, sărbătorită mai ales în Europa Occidentală şi în SUA.

15 februarie // 1564: se naşte Galileo Galilei, fizician şi astronom renascentist (d. 1642) ■ 1840: se naşte Titu Maiorescu, întemeietor al criticii româneşti moderne, fondatorul Junimii, membru fondator al Societăţii Academice Române, preşedinte al Consiliului de Miniştri (d. 1917).

17 februarie // 1993 : Academia Română a hotărât revenirea la scrierea cu “â” în interiorul cuvântului şi a formei “sunt” în loc de “sînt” ■ 1600: moare Giordano Bruno, filosof renascentist italian, ars pe rug din ordinul Inchiziţiei (n. 1548) ■ 1673: moare Moliere (Jean Baptiste Poquelin), dramaturg francez (n. 1622) ■ 1827: moare Johann Heinrich Pestalozzi, pedagog elveţian ce a înnoit viziunea asupra metodelor de predare în învăţământul primar, promotor al învăţământului în mediul rural (n. 1746) ■ 1856: moare Heinrich Heine, poet, ultimul reprezentant al romantismului german (n. 1797).

18 februarie // 1546: moare Martin Luther, reformator religios, fondatorul bisericii luterano–protestante (n. 1483) ■ 1564: moare Michelangelo Buonarroti, sculptor, pictor, arhitect şi poet italian (n.1475).

19 februarie // 1866: A apărut lucrarea cercetătorului Gregor Mendel Cercetări asupra plantelor hibride, în care sunt formulate legile fundamentale ale eredităţii (legile lui Mendel) ■ 1473: se naşte Nicolaus Copernicus, astronom polonez (d. 1543) ■ 1876: se naşte Constantin Brâncuşi, fost un sculptor român cu contribuţii covârşitoare la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană (d. 1957)

20 februarie // 2006: A fost inaugurată Low Racoviţă, prima staţie românească din Antartica.

21 februarie // 1848: A apărut, la Londra, Manifestul Partidului Comunist, redactat de Karl Marx şi Friedrich Engels ■ 1947: A fost inventat primul aparat de fotografiat la minut de către Edwin Herbert Land, în New York ■ 1677: moare Baruch Spinoza, filosof olandez (n. 1632).

22 februarie // 1632: Galileo Galilei publică Dialog despre cele două mari sisteme ale lumii ■ 1788: se naşte Arthur Schopenhauer, filosof german (d. 1860) ■ 1810: se naşte Frederic Chopin, pianist şi compozitor polonez (d. 1849)

23 februarie // 1893 Patentarea motorului Diesel o descoperire a inginerului german Rudolf Diesel ■ 1918: A luat fiinţă Armata Roşie. Ziua apărătorilor patriei în Rusia. ■ 1929: Încep şi în România concursurile de frumuseţe, prin declararea Magdei Demetrescu drept “Miss România 1929″. ■ 1685: se naşte Georg Friedrich Händel, compozitor, organist, violonist german (d. 1759) ■ 1883: se naşte Karl Jaspers, filosof german (d. 1969) ■ 1855: moare Carl Friedrich Gauss, matematician, astronom, fizician german (n. 1777)

24 februarie // Dragobetele (Cap de primăvară) – este o sărbătoare populară cu dată fixă, având semnificaţii apropiate de sărbătoarea occidentală a îndrăgostiţilor – Sf. Valentin (14 februarie)

25 februarie // 1817: Deschiderea oficială a muzeului Naţional Bruckenthal din Sibiu, cel mai vechi muzeu din ţară ■ 1861: se naşte Rudolf Steiner, filosof austriac (d. 1925) ■ 1866: se naşte Benedetto Croce, filosof, istoric, politician italian (d. 1952)

26 februarie // 1802: se naşte Victor Hugo, scriitor francez (d. 1885)

1829: Levi Strauss, creatorul jeans–ilor (d. 1902)

27 februarie // 1882: Premiera, la Gimnaziul român din Braşov, a primei operete româneşti: “Crai nou”, de Ciprian Porumbescu. (27 februarie/11 martie) ■ 1926: moare Elena Teodorini, născută Elena de Mortun (n. 25 martie 1857, Craiova – d. 27 februarie 1926, Bucureşti), a fost o mezzo-soprană, falcon şi soprană româncă. Elena Teodorini este prima cântăreaţă din România care a păşit pe scena teatrului Scala din Milano ■ 1936: moare Ivan Pavlov, fiziolog rus, a fost cunoscut foarte mult pentru că a descris primul fenomenul condiţionării clasice în experimentele pe care le-a făcut cu câini (n. 1849)

28 februarie // 1907: se naşte Mircea Eliade, (n. 13 martie S.V. 28 februarie 1907, Bucureşti – d. 22 aprilie 1986, Chicago) scriitor, filozof şi istoric al religiilor).

29 februarie // 1792: se naşte Gioacchino Rossini, compozitor italian, autor al celebrei Bărbierul din Sevilia (d. 1868). Extras din IMPULS 17.

A fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român. Este considerat a fi cel mai mare  dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români. A fost ales membru al Academiei Române post-mortem.

1. Primii ani

1852-01-30   Se naste in satul Haimanale, judetul Prahova, Ion Luca Caragiale, fiul avocatului Luca Caragiali, secretar al Manastirii Margineni, si al Ecaterinei Karaboa, descendenta a unei familii de negustori greci din Brasov.

1859 – 1860   Incepe scoala la “Instructiunea cu slava popeasca”, aflata in curtea bisericii Sfantu Gheorghe din Ploiesti, sub indrumarea parintelui Marinache.

1862 – 1864   Continua cursul primar la “Scoala Domneasca” nr. 1 din Ploiesti, avand ca institutori pe Zaharia Antinescu (personaj bizar), apoi pe Basil Dragosescu, caruia ii va pastra o calda amintire. In vara anului 1864 absolva clasa intaiul din 85 de elevi.

1865 – 1867   Elev la gimnaziul “Sfintii Petru si Pavel” din Ploiesti. Absolvise in prealabil prima clasa gimnaziala in particular.

1867 – 1868   Perioada neclara in existenta viitorului scriitor. Biografii lui sustin ipoteza ca ar fi urmat cursurile clasei a V-a liceale, la Bucuresti.

2. Perioada de formare

1868 – 1870   Fascinat de timpuriu de teatru, se inscrie la cursul de mimica si declamatie tinut la Conservatorul bucurestean de unchiul sau Costachi Caragiali, actor si autor dramatic cunoscut in epoca. In toamna anului 1868 il cunoaste pe M. Eminescu, pe atunci sufleur in trupa lui Mihail Pascaly.

1870   Dupa un scurt stagiu de sufleur si copist, in trupa celuilalt unchi (Iorgu Caragiali), este angajat – la 20 iunie – copist la Tribunalul Prahova. La 8 august face parte dintre “republicanii” lui Alexandru Candiano-Popescu. La 10 septembrie, moare tatal sau, Luca, tanarul copist devenind singurul sustinator al familiei. Paradoxal, renunta tocmai acum la serviciu, fiind destituit la 24 octombrie, aceelasi an.

1871 – 1872   Sufleur, la Iasi, in trupa lui Mihail Pascaly, apoi sufleur al doilea si copist la Teatrul National din Bucuresti. Peste ani, autorul va evoca acesta epoca in scanteietoarele sale “Amintiri din teatru”, republicate ulterior sub titlul “Din carnetul unui vechi sufleur”.

3. Debutul

1873 – 1874   Debuteaza, apoi colaboreaza la “Ghimpele”. O poema, versuri, ii apare in ‘Revista contemporana’ (1 octombrie 1874)

4. Activitatea publicistica

1875 – 1876   ”Girant responsabil” la “Alegatorul liber”, foaie liberala de opozitie.

1876 – 1877   Corector la “Unirea democratica” (organ al tinerilor liberali), redactor la “Claponul” (mai – iunie 1887), apoi impreuna cu Frederic Dame, la “Natiunea romana” (august) si, iarasi singur, la “Calendarul Claponului” (decembrie). La sfarsitul anului, pe parcursul caruia servise in “garda civica”, incepe in “Romania libera” seria de foiletoane “O cercetare critica asupra teatrului romanesc”

1878   La invitatia lui M. Eminescu, pe care-l cunoscuse la Giurgiu cu zece ani in urma, incepe (in februarie) colaborarea la “Timpul”. Are loc premiera piesei lui Al. Parodi, “Romainvinsa” in traducerea excelenta a lui Caragiale, care avea acum 21 de ani. In 26 mai participa pentru prima data la intrunirile bucurestene ale “Junimii”. La 12 noiembrie citeste la Iasi, la a XV-a aniversare a “Junimii”, comedia “O noapte furtunoasa” sau “Numarul 9″

1879   Premiera piesei “O noapte furtunoasa”. La al doilea spectacol Ion Ghica, directorul Nationalului intervine in text fara consimtamantul autorului. Iritat, acesta isi retrage piesa de pe afis. Va face prima calatorie in strainatate, la Viena, ca invitat al lui Titu Maiorescu.

1880   ”Conul Leonida fata cu reactiunea” este citita in cercul “Junimii” acasa la Maiorescu.

1881   Retras de la “Timpul”, va fi numit in octombrie, prin decret regal, revizor scolar pentru judetele Neamt si Suceava.

1882   Este transferat, la cerere, in judetul Arges-Valcea. Va pune astfel o necesara distanta intre el si Veronica Micle, cu care avusese o scurta idila, evitand astfel si posibilele accese de violenta ale lui Eminescu. Functia de revizor inceteaza in octombrie.

1883-02-18   Are loc premiera farsei Soacra-mea Fifina (O soacra).

1884   1 martie, premiera operei bufe “Hatmanul Baltag”, scrisa in colaborare cu Iacob Negruzzi.
13 noiembrie, intaiul spectacol cu “O scrisoare pierduta”. Succesul depaseste orice asteptari, gratie si actorilor I. Petrescu (Trahanache), C. Nottara (Tipatescu), I. Niculescu (Catavencu), A. Catopol (Farfuridi), Anton Leonteanu (Branzovenescu), St. Iulian (Pristanda), N. Mateescu (Cetateanul turmentat), Aristizza Romanescu (Zoe)
Functionar la Regia Monopolurilor, unde o va cunoaste pe Maria Constantinescu; din aceasta legatura se va naste Mateiu I. Caragiale

1885-04-08   Premiera piesei “D-ale carnavalului”, care a fost fluierata. In septembrie, Maiorescu publica in “Convorbiri literare” Comediile d-lui Caragiale.

1888-07-02   Este numit, tot prin decret regal, director general al teatrelor. Oficialitatile si presa ii privesc cu ostilitate initiativele.

1889   Se casatoreste cu fiica arhitectului Gaetano Burelly, Alexandrina. Va avea cu aceasta mai multi copii, dintre care au supravietuit doi : Luca (n. 1893), viitor scriitor, mort tanar, si Ecaterina (n. 1894). Demisioneaza (5 mai) din functia de director general al teatrelor. In mai, apare la Editura “Socec” volumul Teatru, prefatat de Titu Maiorescu cu studiul publicat in 1885.

1890-02-03   Are loc premiera piesei Napasta.

1891   Volumele Teatru si Napasta sunt respinse de la premiul Academiei in sedinta din 14 aprilie (cu 20 de voturi contra, 3 pentru). Rolul cel mai important in dezavuarea operei scriitorului il va juca liberalul D. A. Sturza, care l-a acuzat, declarand sententios ca dramaturgia lui ar fi imorala si antinationala. De altfel, singurul membru al “Junimii” care a avut lealitatea sa pledeze in favoarea fostului colaborator a fost Iacob Negruzzi.

1892   Gandul unui “exil voluntar”, de asta data la Brasov, il tenteaza iarasi. Conferentiaza la Ateneu despre “Gaste si gaste literare”, atragandu-si ostilitatea “Junimii” si a lui Maiorescu. Apar volumele “Note si schite” si “Pacat”. Om cu noroc

1893   Scoate, impreuna cu C. Baclabasa, prima serie a “Moftului roman”.

1894   Editeaza, impreuna cu I. Slavici si G. Cosbuc, revista ‘Vatra’

1896   Apare volumul “Schite usoare”. In colaborare cu St. O . Iosif scoare revista “Epoca literara” supliment al gazetei “Epoca”

1897   Activitate publicistica la “Epoca” , “Drapelul”. Ii apar volumele “Schite”, traduceri originale (Editura Saraga) si “Notite si fragmente literare”

1899   Registrator clasa I la Regia Monopolurilor Statului. Delavrancea, devenit primar al capitalei il numeste in postul onorific de membru in comitetul Teatrului National. La 27 septembrie incepe colaborarea la “Universul”, cu foiletoane ce vor forma volumul “Momente”

1901   Sarbatorit la Ateneul Roman pentru 25 de ani de activitate literara. Publica volumul “Momente” (Editura Socec). “Disponibilizat” de la Regie, scoate, de la 1 aprilie pana la 18 noiembrie, a doua serie a “Moftului Roman”. Un gazetar obscur, Constantin Al. Ionescu (Caion), iritat de intepaturile din “Moftul”, il acuza ca ar fi plagiat “Napasta” dupa piesa unui fictiv dramaturg maghiar Istvan Kemeny. Caragiale ii intenteaza proces pentru calomnie.

1902   Curtea cu jurati din Ilfov il condamna in lipsa – la 11 martie – pe Caion la inchisoare corectionala, cinci sute de lei amenda si zece mii de lei daune-interese. Ulterior, Caion e achitat. El isi va continua calomniile, invocand si numele lui L. Tolstoi si publicand brosura “Originalitatea lui Caragiale, doua plagiate”. Caragiale a fost aparat la proces de Barbu St. Delavrancea.

1904   In marie, Academia respinge de la premiu, volumul Momente, preferandu-i o simpla culegere de documente.

5. Exilul la Berlin.

1905   Dupa peregrinari, impreuna cu familia, prin Italia, Franta si Germania, se stabileste, toamna, la Berlin. Intentioneaza sa reia personajele din “O noapte furtunoasa”, si “O scrisoare pierduta” intr-o noua comedie, “Titrica , Sotirescu & Co”. Piesa nu depaseste stadiul de schita.

1907   I ziarul vienez “Die Zeit”, publica (sub semnatura “Un patriot roman”) prima parte a articolului “1907″. Din primavara pana-n toamna. Eseul apare integral, in brosura, la Editura Adevarul, intr-un tiraj total de 10.000 de exemplare. Restabileste legaturi amiabile cu Titu Maiorescu.

1908   La Editura Minerva apare seria “Opere complete”, in trei volume.

1909   Colaboreaza din nou, cu povesti si schite la “Universul”. Scrie instantaneul “Incepem!” cu care Nationalul bucurestean isi deschide noua stagiune. In “Viata romaneasca” (noiembrie) apare nuvela “Kir Ianulea”.

1910   Publica volumul “Schite noua” (Editura Adevarul), ultima aparitie editoriala antuma.

1911   Din februarie pana in mai colaboreaza la “Romanul” din Arad. In 28-30 august se afla la Blaj, unde participa la serbarile prilejuite de semicentenarul Astrei. Cu aceasta ocazie asista la zborul demonstrativ al lui Aurel Vlaicu, efectuat cu avionul construit de el.

6. Sfarsit

1912   Refuza propunerea avansata de Emil Garleanu, in numele Societatii Scriitorilor Romani, de a fi sarbatorit cu prilejul aniversarii a 60 de ani.
Moare subit in zorii zilei de 22 iunie . In toamna aceluiasi an trupul sau a fost deshumat din cimitirul berlinez si adus in tara, unde a fost reinhumat la cimitirul Belu din Bucuresti, alaturi de M. Eminescu si G. Cosbuc.

7. Postum

1912   Barbu Stefanescu Delavrancea, la moartea lui Caragiale :
“Caragiale n-a murit
Caragiale nu poate sa moara …
Ostenit de atata zbucium, doarme cu fata in sus… incet sa nu-l desteptam… desprins din unda divina, oprit o clipa intre noi, geniu reversibil, se intoarce in splendorile misterelor de unde ne vor veni geniile…. ” [sursa: www.ilcaragiale.eu] [citește și aici!]

GRUPULUI ŞCOLAR ENERGETIC NR.1 – TÂRGU JIU, GJ

• Cont Bancar: RO34BRDE200SV29384212000, • Cod de identificare fiscală: 25577625.

 _________________________________________________________________

Puteţi direcţiona 2% din impozitul anual (reţinut în cursul anului 2011 şi virat la bugetul de stat de către angajatori) către o asociaţie sau fundaţie prin completarea Anexei 230 de la formularul de Declaraţie de impozit pe venitul anual. Termenul limită este 15 mai. Aveţi acum posibilitatea de a va implica făra costuri în educaţie. Formular 2% PDF AICI!

• 24 ianuarie în istorie

• 41: Împăratul roman Caligula, cunoscut pentru excentricitățile sale și pentru despotism, este asasinat de Garda Pretoriană
• 1458: Matei Corvin, fiul cel mai mic al lui Ioan Corvin, este ales rege al Ungariei
• 1679: Regele Carol al II-lea al Angliei dizolvă Parlamentul
• 1742: Carol Albert de Bavaria devine împărat al Sfântului Imperiu Roman
• 1828: S-a întemeiat în Grecia instituția numită Președinția Greciei
• 1859: Adunarea Electivă a Țării Românești se pronunță pentru alegerea ca domn a lui Al.I.Cuza, realizându–se astfel Unirea Principatelor Române
• 1862: Deschiderea primului Parlament unic al României la București. Domnitorul Al.I.Cuza proclamă în mod solemn, în fața Adunărilor Moldovei și Țării Românești, “Unirea definitivă a Principatelor”, iar orașul București este proclamat capitala țării.
• 1864: A apărut Legea privind înființarea Curții de Conturi.
• 1882: S-a înființat, la București, societatea “Iridența Română”, care, din 1883, s-a numit “Carpați”. Societatea a militat pentru ajutorarea românilor transilvăneni.
• 1889: Victor Eftimiu, scriitor român (d. 1972)
• 1891: Își începe activitatea, la București, “Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor”. Din inițiativa ei, s-a publicat, în limba franceză, memoriul studenților universitari români, privitor la situația românilor din Transilvania și Ungaria, adresat opiniei publice din Apusul Europei, prin care se evidenția politica de oprimare a celor peste trei milioane de români din Austro-Ungaria. Memoriul a avut un puternic ecou în lume.
• 1893: Apare, la București, revista umoristică Moftul român, condusă de I.L.Caragiale și Anton Bacalbașa
• 1915: Apare, la Craiova, revista literară “Drum drept”, sub conducerea lui Nicolae Iorga
• 1924: Orașul rusesc Petrograd este redenumit Leningrad
• 1932: Desființarea Ordinului Iezuitilor în Spania
• 1939: În Chile are loc un cutremur cu magnitudine 8,3 pe scara Richter; 28.000 morți
• 1946: Adunarea Generală a ONU adoptă prima rezoluție. Aceasta se referă la utilizarea în scopuri pașnice a energiei atomice și eliminarea armelor atomice sau a altor arme de distrugere în masă.
• 1948: Începe construcția Fabricii de confecții, “APACA”, din București. La 1 mai1948, fabrica începe să producă.
• 1958: Doi cercetători, Sir John D. Cockcroft (Marea Britanie) și Lewis L. Strauss (SUA), anunță public reușita primei fuziuni controlate a două nuclee atomice ușoare, transformate într-unul greu. Energiile degajate sunt foarte mari, similare cu efectele exploziei unei bombe cu hidrogen.
• 1960: Camerunul câștigă independența față de Franța
• 1972: În apropiere de Guam, a fost descoperit soldatul japonez Shoichi Yokoi, care a petrecut 28 de ani în junglă, crezând că al doilea război mondial e încă în desfășurare
• 1984: A fost lansat pe piață primul computer Apple Macintosh
• 1986: Are loc prima survolare a planetei Uranus cu nava spațială Voyager 2
• 1990: Prin Decretul–Lege nr. 40 al CFSN, se adopta Imnul de Stat al României – “Deșteaptă–te, Române” (versuri de Andrei Mureșanu, muzica Anton Pann)
• 2004: A început desfășurarea proiectului cultural “Orașul de sub oraș”, care a constat în spectacole susținute de actorii Teatrului Masca în stațiile de metrou din București
• 2010:Crina Coco Popescu în vârstă de 15 ani a escaladat cel mai înalt vârf al Oceaniei – Carstensz Pyramid (4884m) din Indonezia, devenind astfel cea mai tânără alpinistă din lume care urcă acest munte. Recordul anterior era deținut de americanca Samantha Larson care a urcat pe acest vârf în 2007 la vârsta de 18 ani.

Nasteri

• 76: Hadrian, împărat roman (d. 138)
• 1287: Richard de Bury, episcop de Durham, lord cancelar al Angliei, bibliofil celebru (d. 1345)
• 1679: Christian Wolff, filosof german (d. 1754)
• 1712: Frederic al II-lea, supranumit „cel Mare”, rege al Prusiei, din dinastia Hohenzolern (d. 1786)
• 1732: Pierre August de Beaumarchais, dramaturg francez (d. 1799)
• 1776: Ernst Theodor Amadeus Hoffmann, scriitor, compozitor și pictor romantic german (d. 1822)
• 1779: Elisabeta Alexeievna, soția țarului Alexandru I al Rusiei (d. 1826)
• 1849: Badea Cârțan țăran român, luptător pentru indepedența românilor din Transilvania (d. 1911)
• 1881: Mihail Gașpar, prozator român (d. 1929)
• 1889: Victor Eftimiu, scriitor român (d. 1972)
• 1890: Petre Iorgulescu-Yor, pictor român (d. 1939)
• 1905: Grigore Vasiliu Birlic, actor român (d. 1970)
• 1921: Sorana Coroamă–Stanca, regizoare română (d. 2007)
• 1932: Silviu Stănculescu, actor român (d. 1998)
• Neil Diamond, cântăreț american
• 1945: Silviu Angelescu, critic literar și prozator
• 1950: Stela Enache, solistă de muzică ușoară
• Daniel Auteuil, actor francez
• 1955: Costel Ovidenie, politician român
• 1956: Laurențiu Damian, regizor român
• 1961: Nastassia Kinski, actriță de origine germană

Decese

• 41: Caligula, împarat roman (asasinat) (n. 12)
• 772: Papa Ștefan al IV-lea (n. 720)
• 1866: Aron Pumnul, cărturar român, lingvist, filolog, participant la evenimentele Revoluției de la 1848 din Transilvania (n. 1818)
• 1872: William Webb Ellis, cleric anglican, acreditat drept inventatorul rugbiului (n. 1806)
• 1905: Nicolae Ionescu, publicist și om politic, membru fondator al Societății Academice Române
• 1920: Amedeo Modigliani, pictor italian, sculptor (n. 1884)
• 1965: Winston Churchill, prim-ministru al Marii Britanii, scriitor, laureat al Premiului Nobel (n. 1874)
• 1977: Ion Istrati, prozator (n. 1921)
• 1983: George Cukor, regizor american (n. 1899)

Sărbători

• Cuv. Xenia; Sf. Mc. Vavila, Timotei si Agapie (calendar crestin-ortodox)
• Sf. Francisc de Sales, episcop și învățător al Bisericii (calendar romano-catolic)
• Sf. Xenia; Sf. Francisc din Sales (calendar greco-catolic)
• România: Ziua Academiei de Poliție

WIKI

Prinţesa Ileana s-a născut în sunetul a 21 de salve de tun – conform tradiţiei de la naşterea unui copil în familia regală – în Palatul Cotroceni, la 23 decembrie 1908 sau, pe stilul nou de calendar, la 5 ianuarie 1909. Era cea mai mică fiică şi penultimul copil din lista de şase, a viitorului cuplu de monarhi ai României, Ferdinand şi Maria. A crescut în atmosfera nesigură, instabilă, a Primului Război Mondial, la capătul căruia, însă, la 1 decembrie 1918, avea să se nască România Mare.

Prima femeie-căpitan de vas din România • Ileana a primit o educaţie solidă şi diversificată, conformă cu rangul ei. A învăţat engleza şi franceza de la mama sa, germana de la tată, a studiat sculptura cu marele artist Ion Jalea, iar pictura cu Jean Steriadi. Pasionată de călărie, automobolism şi iahting, a devenit şi prima femeie din ţară care a obţinut un brevet de “căpitan de vas”.

În 1926, alături de fratele mai mare, Prinţul Nicolae, a însoţit-o pe Regina Maria în faimoasa vizită – prima a unui cap încoronat european – în SUA, vizită la capătul căreia, America era la picioarele carismaticei regine a României. Ileana a fost, de-a lungul vieţii, şi o ferventă susţinătoare a asociaţiilor pentru femei, fiind preşedinţa “Asociaţiei Creştine a femeilor române”şi a “Asociaţiei ghidelor şi ghizilor din România”. Mai tîrziu, în exil, ea a înfiinţat căminul “Regina Maria”, în Buenos Aires, capitala Argentinei, destinat refugiaţilor politici români ce reuşiseră să fugă din calea “ciumei roşii”, comunismul, ce pusese stăpânire pe ţară.

În iulie 1931, s-a căsătorit, din dragoste şi nu ca urmare a vreunui aranjament politic, la Castelul Peleş din Sinaia, cu Anton de Habsburg, Arhiduce de Austria, cu care a avut şase copii. În timpul celui De-al Doilea Război Mondial, familia locuieşte o vreme în Viena, apoi în România, unde Ileana primise drept cadou din partea Reginei Maria, mama ei, Castelul Bran. Castelul fusese. La rândul său, oferit în dar fostei regine a României, de oraşul Braşov, în 1920, ca semn de preţuire pentru contribuţia avută de Maria în prima conflagraţie mondială la realizarea unităţii naţionale.

 După abdicarea lui Mihai este nevoită să părăsească țara

După abdicarea nepotului ei, Regele Mihai, Ileana va fi nevoită, în 1948, să părăsească ţara natală, stabilindu-se succesiv în Elveţia, Argentina şi, în cele din urmp, în SUA. În 1954, divorţează de Arhiducele Anton, recăsătorindu-se cu Ştefan Virgil Issărescu. Şi a doua căsnicie avea să se încheie printr-un divorţ, în 1965. O serie de evenimente nefericite, moartea uneia dintre fiice Maria Ileana, într-un tragic accident aviatic, în ianuarie 1959 şi accidentul de călărie al celui mai mare dintre copii, Ştefan, care a zăcut multă vreme în comă, au făcut-o pe Prinţesa Ileana să ia drumul călugăriei.

S-a retras la mănăstire

Astfel ea a devenit Maica Alexandra, retrăgându-se în liniştea mănăstirii ortodoxe din Ellwood City, Pennsylvania, pe care a şi ctitorit-o. A avut şansa de a trăi suficient de mult pentru a îşi mai vedea o dată ţara natală, după Revoluţie, printr-o vizită din toamna lui 1990. De fapt, pe toată perioada exilului său, păstrase cu sfinţenie cutia ce conţinea câţiva bulgări din pământul iubit al patriei pe care-i luase înainte de plecarea forţată, ce a urmat abdicării Regelui Mihai.Doar patru luni mai târziu, la 21 ianuarie 1991, Maica Alexandra, fost Prinţesă Ileana a României, se stingea din viaţă, în America, din cauza complicaţiilor survenite în urma unei fracturi de bazin cauzată de un accident survenit chiar în chilia mănăstirii în care locuia. După încă 15 ani, în anul 2006, lui Dominic de Habsburg, arhiduce de Austria, fiul mai mic al prinţesei, i-a fost restituit, în calitate de succesor al mamei sale, Castelul Bran. Libertatea.ro

                Mai întâi actul lecturii trebuie văzut ca mijlocire între experienţa lectorului şi experienţa livrescă, participare cu propriile mijloace specifice actului lecturii unei opere literare la re-crearea textului. În fond, prin lectura unei cărţi, monologul autorului se converteşte în monologul cititorului, implicarea afectivă a primului stârneşte ecouri afective în conştiinţa destinatarului; receptorul ar trebui să fie sensibilizat, să aibă o anumită deschidere spre estetic. O estetică a existenţei, până la urmă. Minimalizarea rolului lecturii duce la formalism şi standardizare. Dincolo de funcţia cathartică, lectura dezvăluie experienţe şi modele sau antimodele umane care, asumate conştient şi responsabil, pot fi motorul activităţii de disciplinare, cultivare, civilizare şi moralizare a omului. „Marile creaţii literare sunt acelea în care eroii au pătruns adânc în realitate, încât numele autorului ne devine indiferent”, spunea George Călinescu. Şi într-adevăr, memoria colectivităţii validează ca mari creaţii operele în care eroii sunt transfigurări reuşite ale realităţii, punând în paranteză autorul. Fiecare text conţine o morală, dezvoltă o temă, dar nu aceste aspecte atrag sau provoacă fascinaţie, ci iluzia realităţii. Cartea este vie în măsura în care îşi provoacă lectorul, îl obligă să gândească, să-şi asume o anumită poziţie, să (se) evalueze. Altfel spus, lectura implică educaţie, adică formare a individului pentru el însuşi şi pentru societate.

Pe de altă parte, noi, oameni ai postmodernităţii vom urma „spiritul veacului”. Suntem obişnuiți să fim în tendinţe, să respirăm noile schimbări ale societăţii şi să ni le asumăm pentru a nu fi depăşiţi de timpul în care trăim. Societatea românească a probat o mulţime de modalităţi de a ieşi în evidenţă. În perioada postdecembristă, modalitatea de existenţă guvernată de mirajul lui „a avea” a devenit un ideal. Respectul părea a decurge din statutul social „construit”, însă realitatea e alta. „A avea” (bani, influenţă etc.) nu poate suplini în vremuri contradictorii pe „a şti”. A cunoaşte, a învăţa, a deveni om cu un anumit nivel de cultură care să-ţi facă cinste în societate sunt deja idealurile postmodernităţii. Viaţa e un lung şir de alegeri: ţine de opţiunea fiecăruia ce vrea să facă cu propriul viitor: să se integreze societăţii şi să dovedească faptul că existenţa sa nu este un simplu accident, ci este un destin, sau să rămână în afara istoriei umanităţii, înmulţind numărul anonimilor fără chip.

Nu în ultimul rând, trebuie să avem în vedere faptul că omul e, mai întâi de toate, fiinţă socială. Exerciţiul lecturii dezvoltă capacitatea de a comunica, cititorul dobândind în timp instrumentele necesare unei exprimări nuanţate. În aceeaşi ordine de idei, actul lecturii practicat în mod constant fundamentează premisele unei gândiri coerente, prospective. Omul, definit ca fiinţă socială, se poate integra mediului în care trăieşte prin ceea ce are de spus, dar mai ales prin ceea ce face. Aspectul reprezintă o motivaţie de ordin extern şi prin urmare, impus. Primează, însă motivaţia individuală: educaţia şi cultura nu trebuie percepute ca obiective ale societăţii, ci necesitate intrinsecă a individului de a evolua, de a participa activ la frumos, la verticalitate, la istorie, în fond. Este strigătul de ajutor al celui care se simte ameninţat de teroarea istoriei contemporane, istorie care înseamnă, pentru majoritate, fie moartea, fie transformarea în maşină, depersonalizarea, dezumanizarea. Interesante de amintit, în contextul de faţă, ni se par reflecţiile personajului romancier din Ora 25, de Constantin Virgil Gheorghiu. El scrie cartea vieţii lui, Ora 25, cu o viziune pe care o explică astfel: „Acesta e timpul în care orice încercare de salvare e prea târzie: chiar Mesia dacă ar veni, ar fi prea târziu. E nu ultima oră, ci o oră după cea din urmă oră. Este, cu precizie, timpul societăţii contemporane. E ora actuală. Ora exactă!…” [1]. Oare am ajuns şi noi la ora 25? În speranţa că mai avem câteva momente până atunci, încercăm o radiografie a cauzelor exterioare (deşi sunt secundare), ce ameninţă evoluţia culturală a noastră. În acest sens, mass-media riscă să devină marele vinovat pentru această situaţie. Deseori cauza se regăseşte în greşeli de ordin educativ, obişnuinţă sau particularităţi psihologice individuale. Pericolul scăpării din mână a controlului canalelor prin care se preia informaţia de către adolescent este real, dar depinde de educator şi de familie ca acest „pericol” să nu existe.

Într-o epocă a confortului, seducţia televiziunii/internetului marchează triumful confortului asupra efortului. Apelul la imagine reprezintă, indiscutabil, un plus de comoditate. Tânărul arde etapele specifice unei lecturi: înţelegere, reflecţie, analiză, sinteză. Pe de altă parte, televiziomania modifică negativ volumul lecturilor, micşorând, uneori chiar eliminând timpul afectat lecturii. Gustul pentru lectură trebuie cultivat, însă evoluţia tehnologiei astăzi nu ne uşurează defel misiunea. Dacă lectura unei poveşti, de pildă, presupune un minim efort de imaginaţie, de vizualizare a  elementelor de decor şi a spaţiilor în ansamblu, „obligând” copilul la a plăsmui propria versiune a propunerii de realitate, la a re-crea universul fabulos de dincolo de cuvinte, filmul elimină brutal acest proces, oferind imaginea în afara căreia nimic nu mai există. Nici măcar răgazul necesar reflecţiei. Lectorul / naratorul nu mai poate zăbovi pe marginea unei sintagme, a unei idei care l-a impresionat în mod particular pe el. Este, până la urmă, ceea ce numim, unanim, farmecul lecturii.

Paradoxal este faptul că toată lumea spune că citeşte. Înainte, după cum observa şi Andrei Pleşu în Dilema veche, verbul  „a citi” îşi subînţelegea complementul direct: lumea citea cărţi. Acum nu se mai citesc cărţi. Se citeşte orice, mai puţin cărţi: tabloide, rubrici de sport, meteo, diverse. În principiu materiale “consumable”, care nu solicită. De ce? Răspunsurile sunt cam aceleaşi: lumea nu are timp sau, pur şi simplu, se poate trăi şi aşa. Teama noastră însă este că motivul e altul: dezobişnuinţa lecturii conştiente, sau mai bine spus nefamiliarizarea cu actul lecturii, ridică probleme atunci când suntem puşi în faţa unei opere literare, în faţa unei cărţi de ştiinţă, de tehnică sau de artă. Capacitatea de a înţelege, de a analiza, de a ne „raporta” la realitatea cărţii ni s-a atrofiat în timp prin nefolosire.

Merită amintite, în acest context, gândurile lui Octavian Paler legate de un fapt divers, pe care le relata într-unul din popasurile sale la Târgu Jiu: în comuna Moneasa (Arad) se deschisese o librărie. Dar această librărie avea un specific – librarul era orb. Acest librar care putea doar să audă (avea o fonotecă de peste 30.000 de titluri) a deschis librăria şi a declarat: „Nu m-a interesat niciodată să fac bani din cărţi. Faptul că nu văd nu este un motiv de îngrijorare pentru siguranţa cărţilor. Cine mai fură azi cărţi?!?”. Acest lucru îi provocase lui Octavian Paler trei gânduri, la care subscriem: 1. conform unor date statistice, numărul cititorilor virtuali în România este de 100.000. Concluzia ar fi că multe milioane de compatrioţi pot trăi foarte bine fără carte! 2. obiectivul librarului este unul de suflet. Orbul nu vrea să facă bani într-o societate în care banul este ridicat la rang de valoare. 3. cine mai fură azi cărţi? Trebuie să-i dăm dreptate. Se fură cabluri electrice, șine de cale ferată, speranţe, orice, dar cartea nu mai e în România nici măcar un lux, e doar o marfă lipsită de valoare.

Ierarhia valorică s-a schimbat încetul cu încetul. Invadat de istorie, omul de azi e profund schimbat. Istoria a sabotat valoarea culturală, promovând capitalismul. Banii ţin loc de ideal, de cultură, de caracter. Generaţia actuală a învăţat că banii pot suplini absenţa diplomei, a bunului simţ, a nevoii de a se situa într-o ierarhie socială construită pe criterii temeinice, pentru că modelele îmbogăţiţilor peste noapte sunt mai seducătoare decât modelul vreunui cercetător, nerecunoscut şi neapreciat de societate. Subiectele ce ţin de astfel de teme nu vând cotidianul şi nici nu fac rating. Însă consumăm subiecte de scandal, pentru omul comun e reconfortant să ştie că există exemple mai neinstruite, mai rele decât al său și asta să îi fie de-ajuns.

Şi totuşi… odinioară era o epocă a lecturii. Probabil cenzura declanşa sindromul fructului oprit. Sau fetișizarea nevoii materiale nu subjugase oamenii. Ori nu exista altă formă de supravieţuire spirituală. Oricare ar fi fost cauza, efectul era benefic: omul se salva prin cultură. Astăzi? Nu mai avem cenzură. Se publică. Probabil prea mult şi fără valoare. Într-o industrie a tipăriturilor, paradoxal, lectura aproape a dispărut. E o adevărată vânătoare a ISBN-urilor. Însă asta e o altă discuţie. „Cărţile continuă să apară, să se înmulţească epidemic, să alimenteze galopant librăriile şi bibliotecile”. Se scrie imens. De aceea, semnalează Andrei Pleşu în Dilema veche, a vorbi de „declinul lecturii” înseamnă a neglija un fenomen straniu complementar: „inflaţia textului”.

În astfel de împrejurări, implicarea educatorului devine absolut necesară. Dincolo de lecţia impusă de programele şcolare (şi după cum ştim, românul are oroare de regulament), ar trebui să extindem educaţia nonformală. Ca educatori (nu profesori prost plătiţi), trebuie să dezvoltăm un gust al valorii autentice, gustul pentru cultură. Motivul e unul de bun simţ. Generaţia de care vorbeam mai devreme, subjugată nonvalorilor de tot felul, va ajunge să ne reprezinte la un moment dat. Tolerarea şi apoi promovarea nonvalorilor ţine de neimplicarea, de indiferenţa noastră care se va întoarce finalmente împotriva întregii societăţi.

În loc de concluzie, putem spune că „suntem ceea ce citim”. Dacă însă nu citim, ce suntem?

[Articol apărut în cartea "Societatea și oamenii"]

Prof. Marinela Pîrvulescu, G.Ş. Energetic Nr.1, Târgu Jiu

Prof. Cristina Murăriţa, Șc. Gen. Constantin Brâncuși, Târgu Jiu

]]> http://www.energetictgjiu.ro/lectura-intre-obligatie-si-necesitate/feed/ 0 http://www.energetictgjiu.ro/sarmanul-dionis/ http://www.energetictgjiu.ro/sarmanul-dionis/#comments Wed, 18 Jan 2012 08:39:22 +0000 Marinela Pîrvulescu http://www.energetictgjiu.ro/?p=8808 Teatrul Fantezia Galaţi prezintă spectacolul “Sărmanul Dionis”,

dramatizare după Mihai Eminescu. • Scenariul şi regia Anton Turc.

1 februarie 2012 (miercuri) • ora 17.00 • biletul: 8 lei • Casa de Cultură a Sindicatelor Târgu Jiu

Detalii şi bilete la profesoarele de limba română.

Colegiul Naţional “Ecaterina Teodoroiu” şi Biblioteca Judeţeană “Christian Tell” vă invită să participaţi la Campania (Re)întoarcerea la lectură, în perioada 16 ianuarie 2012 – 7 aprilie 2012 (Partea I) şi 23 aprilie – 22 iunie 2012 (Partea II). Activităţi: Lansări de carte, Concursuri literare, Lecturi publice, Concurs de bloguri literare, Vizite de documentare, Colocvii, Expoziţii de carte. [Andrei Popete-Pătrașcu]