Arthur Schopenhauer (n. 22 februarie 1788, Stutthof/Danzig – d. 21 septembrie 1860, Frankfurt am Main), a fost un filozof german, cunoscut – mai ales – prin teoria sa asupra primatului “voinței” în sfera reprezentării lumii și în comportamentul uman.

Arthur Schopenhauer s-a născut în 1788 la Danzig (astăzi Gdansk/Polonia), fiu al unui comerciant, care îl destinase și pe fiul său negustoriei. Împreună cu tatăl, face numeroase călătorii prin Europa. După moartea acestuia în 1809, începe mai întâi studiul medicinei la Universitatea din Göttingen, la care renunță pentru a se dedica studiului filozofiei. În 1811 pleacă la Berlin, unde audiază cursurile lui Friedrich Schleiermacher și ale lui Johann Gottlieb Fichte. Se transferă la Iena și, în 1813, obține titlul de Doctor în Filozofie cu dizertația “Cu privire la rădăcina cvadruplă a principiului rațiunii suficiente” (Über die vierfache Wurzel des Satzes vom zureichenden Grunde). În același an întâlnește la Weimar pe Goethe, cu care discută teoria acestuia asupra culorilor. În lucrarea apărută după aceea, “Despre vedere și culori” (Über das Sehen und die Farben, 1816), expune propria sa concepție în acest domeniu, în contradicție cu opiniile lui Goethe.

În 1819, primește însărcinarea de a ține cursuri la Universitatea din Berlin, unde preda și Hegel, care era în acel timp figura dominantă a filozofiei germane, acum criticat vehement de Schopenhauer. Opera principală a lui Schopenhauer, “Lumea ca voință și reprezentare” (Die Welt als Wille und Vorstellung, 1819) apare în același an. Predă ca docent la Universitatea din Berlin până în anul 1831, când, din cauza unei epidemii de holeră, a cărei victimă a fost Hegel, se refugiază la Frankfurt am Main, unde va trăi retras până la sfârșitul vieții ca filozof liber. Aici începe studiul filozofiei budiste și hinduiste precum și al misticilor creștinismului primitiv, fiind influențat în special de Meister Eckhart și Jakob Böhme. În acest timp îi apar lucrările “Voința în natură” (Über den Willen in der Natur, 1836), “Cele două probleme de bază ale eticii” (Die beiden Grundprobleme der Ethik, 1841), aforismele grupate în Parerga und Paralipomena (1851).

Schopenhauer moare în Frankfurt la 21 septembrie 1860. [Citeşte mai mult AICI!]

Ştiu că titanii se pot dezice la un moment dat de creaţia lor. Forţa lui Brâncuşi vine însă din energia pe care creaţia sa o generează. El este una cu materia căreia i-a dat viaţă. Mai ştiu de asemenea că despre Brâncuşi nu este niciodată nepotrivit să aminteşti, sau să-i cinsteşti memoria, printr-un pios omagiu. Brâncuşi este irepetabil, ca de altfel şi întreaga sa operă.

Scriam în urmă cu ceva timp că oraşul nostru a avut şansa unică, în felul ei, de a fi părtaş la ceea ce am putea numi… miracolul Brâncuşi. Târgu Jiul fără Brâncuşi nu ar fi fost Târgu Jiu. Oraşul este impregnat în spiritul marelui Brâncuşi. Mi se pare însă să oricâte apelative vom avea la adresa lui Brâncuşi totdeauna vom fi în imposibilitate de a reda întreaga sa complexitate spirituală. Brâncuşi încă ne depăşeşte limitele.

„Există un scop în toate lucrurile. Pentru a-l înţelege, trebuie să te desfaci de tine însuţi.” – afirma Brâncuşi; dar noi tot nu am reuşit. Trăim fără a avea un scop clar definit şi asta pentru că viaţa noastră este în sine o umbră. Ori din umbră nu ne putem desface  pe noi înşine. Brâncuşi a înţeles această filosofie aparent simplă şi a aplicat-o propriului destin, pe care, precum lutul, l-a modelat după propriile-i exigenţe. Scopul său a fost acela de a bucura mintea şi inima celor ce îi priveau, îi privesc şi îi vor privi lucrările, adică sufletul său…

     Astăzi, 18 februarie, se împlinesc 96 de ani de la moartea primei regine a României, Elisabeta, soţia Regelui Carol I, cunoscută ca scriitoare şi sub numele de Carmen Sylva.                                                              

     Elisabeta a Romaniei, Principesă de Wied – pe numele său complet Elisabeth Pauline Ottilie Luise – s-a născut la 29 decembrie 1843, în Neuwied, Germania şi a fost întâia regină a României, ca soţie a lui Carol I Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege român al dinastei Hohenzollern. În plan literar, ca scriitoare, purta pseudonimul Carmen Sylva, ceea ce s-ar traduce prin ”Cântecul Pădurii”. Prinţesa Elisabeta von Wied a venit în România în 1869, la vârsta de 26 de ani, pentru a se căsători cu Karl von Hohenzollern, care a domnit sub numele regal de Carol I de România.În acea vreme Principatele Române era încă sub tutela Imperiului Otoman. După Războiul de Independenţă din 1877 şi Tratatul de la Berlin (1878), România a fost recunoscută ca regat, în 1881 iar Elisabeta a devenit prima regină a României. Elisabeta a fost supranumită ”regina-scriitoare” scriind enorm: peste o mie de poeme, 90 de nuvele, 30 de opere dramatice, patru romane, lucrări cu caracter memorialistic şi basme pentru copii. L-a admirat sincer pe Mihai Eminescu, fiind o pasionată cititoare a poemelor lui. De altfel, ea şi-a făcut o datorie de onoare din a încuraja tinerii talentaţi să studieze prin intermediul unui program de burse. Regina şi-a făcut un anturaj de artişti în devenire la momentul respective, cum au fost George Enescu sau Elena Văcărescu ori i-a sprijinit financiar, ca în cazurile pictorului Nicolae Grigorescu şi poetului Vasile Alecsandri. Relaţiile cu soţul ei nu au foat, de la un punct, cele mai bune, dar stricteţea etichetei regale, precum şi educaţia germană a ambilor a impus o atitudine responsabilă şi demnă amândurora. Cuplul regal a avut o singură fetiţă, principesa Maria, care a murit însă, în 1874, la vârsta de doar 4 ani, de scarlatină.

Pierderea a afectat-o profund pe Elisabeta, care nu şi-a mai revenit emoţional niciodată, de fapt, din şocul morţii fiicei ei, construindu-şi o lume cumva paralelă celei reale, plină de poveşti de iubire romantice şi ideale . A fost şi motivul pentru care, în ciuda hotărârii lui Carol I în privinţa destinului principelui moştenitor, Ferdinand, nepotul lui, Elisabeta a încurajat pasiunea ce se născuse între Ferdinand şi Elena Văcărescu. Ca pedeapsă, Elisabeta a fost trimisă să trăiască o bună perioadă de timp, în Italia.
Regina a fost preţuită pentru activitatea şi implicarea ei în acţiuni caritabile. Ea a reuşit, până la finele vieţii sale, să acorde asistenţă medicală şi financiară victimelor Războiului de Independenţă, familiilor nevoiaşe, bolnavilor incurabil, fie implicând guvernul României, fie oferind bani din averea sa personală. A înfiinţat mai multe societăţi filantropice şi naţionale (până în 1906 au fost circa 14), dintre care sunt de menţionat “Instituţia Surorilor de caritate” (1879), “Societatea Reginei Elisabeta” (1881) sau “Institutul evanghelic al Diaconeselor” (1903). În 1909 a luat naştere, din iniţiativa sa, Azilul pentru orbi „Regina Elisabeta” (în Vatra Luminoasă, din Capitală), unde cei cu deficienţe de vedere beneficiau de asistenţă medicală şi socială gratuită. Regina s-a stins din viaţă la 18 februarie 1916, la un an şi jumătate după moartea lui Carol I şi a fost înmormântată alături de cel care i-a fost soţ, în biserica mănăstirii Curtea de Argeş.

Duminică,

19 februarie 2012, ora 16.00,

la Teatrul Elvira Godeanu,

spectacolul de balet

“Măiastra”.

[Centrul Brâncuși Târgu Jiu]

“Recuperarea zilelor de

13-14 februarie 2012

se va face în zilele de

25 februarie și 3 martie.”

[adresa isj gorj recuperare]

Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul.

Grigore Vieru (n. 14 februarie 1935, satul Pererîta, fostul județ Hotin, România – d. 18 ianuarie 2009, Chișinău)

[citește mai mult AICI!] [www.grigorevieru.md]

În perioada 13-14 februarie 2012 se suspendă cursurile.

Comandamentul pentru Situaţii de Urgenţă Gorj şi conducerea Inspectoratului Școlar Judeţean Gorj au decis ca toate unităţile de învăţământ din judeţul Gorj să-şi închidă porţile în zilele de luni şi marţi. Cursurile vor fi reluate miercuri, 15 februarie 2012. 

Miercuri,

15 februarie 2012, ora 13:30,

Sala de lectură (Etaj 3, corp A),

şedinţa Consiliului Elevilor.

Preşedinte, Emanuela Bujor (11B)