Articol scris de Liliana Băloi | IMPULS, nr. 2

Focus on Teen ProblemsDezvoltarea rapidă în lumea contemporană al nivelului tehnico-ştiinţific al producţiei, a automatizării procesului de muncă ridică probleme din ce în ce mai complexe a adaptării omului la muncă.

            Copilul este şi va fi pus permanent în contexte critice la care va trebui să se adapteze. De aceea există o preocupare importantă pentru asistenţa copilului, pentru pregătirea lui pentru viaţă, pentru integrarea lui socio-profesională.

            Una dintre orientările şi perspectivele legate de problematica copilului este precocitatea depistării şi introducerea unei terapii complexe medico-psihopedagogice. Aceasta se poate realiza de către medic,dar şi de către cadrele didactice care-şi desfăşoară activitatea în instituţiile şcolare şi urmăresc dezvoltarea psihomotorie a copilului cu ajutorul fişelor special elaborate.

            Actul educativ este întâlnit de-a lungul întregii sale vieţi şi îşi păstrează vie importanţa şi după consumarea evenimentului perturbat care este boala, uneori acţionând chiar în timpul desfăşurării procesului patologic, având efecte pozitive asupra acestuia.

Profesorul trebuie să vadă în elev şi altceva decât recipientul informaţiilor pe care le transmite. Este necesar şi important ca profesorul să nu lucreze doar cu dimensiunea raţional-intelectivă a elevului ci şi cu cea afectivă, motivaţională şi comportamentală.

Şcoala trebuie să-şi urmeze scopul primordial de proces formativ centrat pe elev, capabilă să valorizeze tipuri diverse de elevi şi abilităţi, să răspundă nevoilor comunităţii şi să infuzeze societatea cu persoane competente pentru viaţa privată, profesională şi publică.

În ce priveşte rolul familiei în formarea şi dezvoltarea personalităţii copilului şi tânărului, putem afirma că este mediul natural, firesc, cel mai apropiat şi util.

Familia este cel mai adecvat şi apropiat mediu de structurare intelectuală, afectivă şi relaţională a personalităţii copiilor, climatul familial devenind cadrul de ambianţă materială, spirituală şi morală în care se vor forma copiii. Este important ca familia să le ofere copiilor posibilitatea valorizării lor ca fiinţe umane, iar copiii să simtă că sunt parte a unei familii.

Din perspectiva actorilor, din scenariul educaţional, relaţia familie – şcoală se înscrie în ansamblul evoluţiilor democratice care implică retragerea parţială a statului ca factor de  control şi decizie şi negocierea între părţile direct implicate.

            Având în vedere că actul educaţional se caracterizează în primul rând, prin faptul că schimbă realitatea asupra căreia îşi exercită acţiunea, modificându-şi permanent structura şi funcţiile, el a reuşit să-şi asimileze actul terapeutic, transformându-se într-o calitate nouă, într-un act cu valenţe, structură şi finalităţi noi, într-un act educaţional terapeutic.