Ana Maria Brânză, Anca Măroiu, Simona Alexandru şi Loredana Iordăchioiu au răpus  după o finală halucinantă, echipa Germaniei (35-26), în finala probei de spadă pe echipe din cadrul CM din Paris. Teamul Anei Pascu obţine astfel al treilea metal pentru România, iar scrima urcă pe podiumul sporturilor româneşti în 2010, alături de haltere şi kaiac-canoe.

Pe Champs-Elysee, compatrioate tuciurii cu rochii înflorite întind mâna în stânga şi-n dreapta, iarba de pe „Stade de France” păstrează şi-acum sudoarea picată de pe fruntea lui Tamaş, dar într-un colţ din Paris România iese cu fruntea sus din „amica” Franţa. Şi nu e apartamentul lui Ilie, pentru că Nasty tocmai şi-a susţinut iubita la Dansez pentru tine, e impresionantul Le Grand Palais! Arena clădită în 1900, una în care imnul României preia rapid ştafeta din glasul lui Mercury. E chiar „We are the champions”, imnul medaliaţilor cu aur, intonat cu voce tare şi de reginele noastre.

Cinci ani s-au scurs de la ultima medalie mondială cucerită de fetele din România. Se întâmpla în 2005, la Leipzig, când Roxana Scarlat şi colegele sale se înclinau în finala de la floretă. De-atunci, doar băieţii, în frunte cu Rareş Dumitrescu, au înţepat constant.

Nu­mai medalii! E timpul ca fetele să iasă de la cutie, pentru că asiaticele din echipa Coreei de Sud tocmai au fost o pradă uşoară în semifinala (45-31) disputată cu doar 100 de minute înainte de lupta pentru aur. Heidemann, principala adversară, deţine un nume cu rezonanţe înfricoşătoare. E tipa care i-a suflat cea mai strălucitoare medalie Anei în finala olimpică. Şi meciul începe! Din spadele fetelor ies scântei, ne ţinem cu dinţii de nemţoaice, iar la finele asaltului de mijloc (Brânză – Heidemann 0-2, 8-9 la general), antrenorul Podeanu urlă ca din gură de şarpe. Fetele revarsă pe planşă indicaţiile, iar în ultima bătălie, a noua (17-16), soarta finalei e în stânga vicecampioanei olimpice. Stelista uită de tot! De operaţia de anul trecut, de eşecul de la individual şi de toate sincopele! Face tuşă după tuşă, se prăvăleşte pe planşă la o eschivă încheiată cu punct, suferă o entorsă la piciorul drept, umilind-o pe Duplitzer cu un incredibil 18-10! Un asalt care sintetizează perfect întregul parcurs al fetelor, un asalt model pentru toţi sportivii din România!

„Ana are o entorsă uşoară la gleznă. La olimpiadă am spus că îmi vopsesc părul în roşu după finala Anei. Acum mi-aş rade şi mustaţa, dar mă dă nevasta afară din casă” , Dan Podeanu, antrenor echipa de spadă.

5 medalii de aur a cucerit România în 2010 la Campionatele Mondiale: prin halterofilul Valeriu Calancea, canoiştii Mihalachi şi Dumitrescu (2), gimnasta Ana Porgras şi echipa feminină de spadă

România-Germania, scor general

Brânză Sozanska 1-0 1-0
Măroiu Duplitzer 3-3 4-3
Alexandru Heidemann 4-3 8-6
Măroiu Sozanska 0-1 8-7
Brânză Heidemann 0-2 8-9
Alexandru Duplitzer 5-3 13-12
Măroiu Heidemann 0-1 13-13
Alexandru Sozanska 4-3 17-16
Brânză Duplitzer 18-10 35-26


Preşedintele FR de Scrimă, Ana Pascu, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că medalia de aur obţinută de echipa feminină de spadă a României la CM este cu atât mai valoroasă cu cât două dintre componentele echipei au avut probleme medicale şi au reuşit să învingă câştigătoarea Cupei Mondiale.

„A fost extraordinar, fetele s-au mobilizat foarte bine astăzi, iar eu am fost optimistă la începutul acestei zile, când am văzut atitudinea fetelor. În finală a fost foarte greu, pentru că întâlneam Germania, care o avea în lot şi pe campioana olimpică de la Beijing. În vreme ce noi aveam două fete cu probleme foarte mari, însă doctorii le-au bandajat şi au făcut minuni pentru ca ele să se poată urca pe planşă. Mă bucur că Ana Maria Brânză şi-a revenit, pentru că a avut o perioadă foarte proastă după operaţie şi chiar dacă la proba individuală nu a tras prea tare, la proba pe echipe le-am văzut pe fete că şi-au dorit foarte mult să ajungă acolo sus”, a spus Ana Pascu.

Oficialul FR de Scrimă a adăugat că este mulţumită de rezultatele delegaţiei României la CM de la Paris şi că de la cele două discipline medaliate, sabia masculină şi spada feminină, aşteaptă medalii şi la JO din 2012. „Sunt foarte mulţumită, pentru că suntem în top cu cele două arme la care excelăm. Sabia masculină şi spada feminină sunt două discipline de la care vom avea pretenţii la JO din 2012, de la Londra. Trebuie să avem grijă de aceşti sportivi, să nu ne înfumurăm, iar noi cei din federaţie trebuie să le oferim competiţii puternice, pentru a ne menţine la acest nivel”, a mai spus Pascu. [sursa]