Date biografice. Dumitru Stăniloae s-a născut la 16 noiembrie 1903, din părinţii săi Irimia şi Reveca, fiind ultimul din cei cinci copii ai lor, trecând la cele veşnice în anul 1993, la 90 de ani.

Locul naşterii sale a fost comuna Vlădeni, de lângă Braşov, de care este legat nu numai natural, dar şi spiritual. „În satul Vlădeni din Transilvania, în care m-am născut, am început să iubesc pe Dumnezeu şi lumea şi le iubesc si acum”. (Dumitru Stăniloae). Se pare că de această dată se întâlneşte cu Lucian Blaga, care spunea că eternitatea s-a născut la sat.

A urmat mai întâi cursurile unei şcoli confesionale ortodoxe, apoi pe cele ale Liceului „Andrei Şaguna” din Brașov, unde a învăţat germana şi franceza. După 1918, dorind să devină preot  se mută in Bucovina, la Facultatea de Teologie din Cernăuţi. Îşi continuă studiile la Facultatea de Litere din Bucureşti, iar în 1925 apare primul său articol în care tratează despre problema muncii şi a proprietăţii în Noul Testament. Din îndemnul mitropolitului Nicolae Bălan, care deschisese Academia Teologică din Sibiu, şi-a reluat studiile sale teologice în 1926. Ca licenţiat, tânărul Dumitru a elaborat, sub conducerea profesorului Vasile Loichiţa, o teză despre „Botezul copiilor”, încheindu-şi astfel formarea teologică primară.

O schimbare semnificativă în viaţa sa a avut loc între anii 1927 si 1929, când Dumitru Stăniloae a fost trimis la studii în Grecia, unde a audiat cursurile lui Hristu Andrutsos, personalitate cunoscută a teologiei greceşti. Deşi a rămas numai un an la Atena, totuşi tânărul Stăniloae considera că „teologii acestei perioade, deşi trăiau într-o epocă tulbure a istoriei Greciei moderne, avea geniul, fantezia, curajul de a face o teologie creatoare, fiindcă a trebuit să creeze manuale şi să dea o orientare noilor ramuri ale ştiinţelor teologice. Cu Andrutsos şi Rosis, teologia acestei perioade a făcut mai mult decât un pas”. [articol apărut în ziarul Lumină din Lumină]

În 1928, tânărul Stăniloae a sosit la München, unde, printre altele, a făcut cunoştinţă cu teologia dialectică protestantă, extrem de populară în acel timp, reprezentată de Gogarten, Thurneysen şi Barth. Aici s-a aplecat asupra ideii barthiene de diastază (A Celui cu Totul altul), prin care teologul protestant a căutat să reliefeze transcendenţa radicală a lui Dumnezeu şi incomprehensibilitatea lui. În spiritul gândirii palamite, Dumitru Stăniloae avea să ajungă la concluzia, cum vom vedea mai târziu, că Dumnezeu nu este numai transcendent, dar şi imanent creaţiei. A mai călătorit în 1929, la Paris, Berlin, Belgrad sau Constantinopol, dar experienţele teologice din Grecia şi Germania au pregătit calea pentru studiul teologiei Sfântului Grigore Palama.

Dumitru Stăniloae şi-a susţinut, în mai 1928, teza de doctorat despre patriarhul Dositei al Ierusalimului, la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, unde îşi începuse studiile teologice.

La cei 26 de ani, a început cariera sa de profesor de Dogmatică la Academia Teologică Andriana din Sibiu.

04 octombrie 1930, este data la care s-a căsătorit cu Maria Mihu, care i-a fost tovarăşa de viaţa timp de 63 de ani. Singura fiică care a supravieţuit, dintre cei cinci copii, a fost Lidia, care s-a născut la 8 octombrie 1933.  La un an după căsătorie, a fost hirotonit ca diacon şi începând din ianuarie 1934 a devenit directorul ziarului „Telegraful roman”, în care a publicat peste 350 de titluri. Pe lângă numeroasele articole din „Telegraful roman”, care mergeau de la pietate şi cultură până la comentarii asupra evenimentelor vremii, Părintele Stăniloae a dedicat o bună parte a activităţii sale publicistice unei teme care i-a fost deosebit de scumpă, cea a românismului şi Ortodoxiei. O selecţie a articolelor sale pe această temă a fost publicată în 1939, sub titlul elocvent „Ortodoxie si Românism”. În această perioadă apar însă şi primele sale cărţi, una în care se tratează despre „Viaţa şi învăţătura Sfântului Grigore Palama, cu trei tratate traduse (Sibiu, 1938), „Poziţia Domnului Lucian Blaga faţă de creştinism şi Ortodoxie”, (Sibiu, 1942), şi „Iisus Hristos sau restaurarea omului„.(Sibiu,1943).

Dispunând de o mare capacitate dogmatică şi apologetică, Părintele Stăniloae a clarificat poziția sa creştin ortodoxă faţă de gândirea acestui original şi apreciat filosof român, într-un volum intitulat: „Poziţia domnului Lucian Blaga faţă de Creştinism şi Ortodoxie”. În această lucrare se opune imanentismului cultural al lui Lucian Blaga, oferind în schimb o viziune asupra istoriei şi culturii în care elementul divin şi umanitatea se disting, dar conlucrează strâns.

Prof. Elena Bărbulescu, GŞ Energetic – Târgu Jiu