"Drogurile nu te fac un personaj tragic, ci doar unul în afara poveştii…"

DROGURILE NU TE FAC UN PERSONAJ TRAGIC,
CI DOAR UNUL ÎN AFARA POVEŞTII…
Există lucruri mai importante ca drogurile? Dacă da, demonstrează-ne. Participă la concurs şi poate vei câştiga.
PRIMUL PAS
Realizează un desen pe o coală A3 şi/sau câteva fotografii cu “lucruri mai importante ca drogurile”. Acestea pot fi un colţ din natură, un gest plăcut, o simplă umbră sau orice altceva-ţi surâde. Lasă-ţi imaginatia liberă!
AL DOILEA PAS
Adu lucrările (fotografiile pe CD sau desenele) până pe data de 13 noiembrie la Prof. Mihai Şocu sau Prof. Daniel Murăriţa; fotografiile pot fi trimise de asemenea pe adresa: tineri_fara_fumuri@yahoo.com (NU UITA SA ITI TRECI NUMELE SI LICEUL DE PROVENIENTA)
AL TREILEA PAS
Alătură-te nouă la conferinţa finală ce se va ţine pe data de 16 noiembrie la ora 11:00 la Centrul de Calcul, etaj 3, sala de conferinte.
REGULAMENT
Orice concurent poate participa cu un număr de maxim 3 fotografii la secţiunea Fotografie si cu maxim un desen la secţiunea Desen. Fotografiile digitale vor fi în format JPEG. Vor fi acceptate operaţiuni de retuş si corecţie de culoare/ luminozitate/ contrast, dar nu vor fi admise fotomontajele.
Nu vor fi acceptate fotografiile/desenele care:
• sunt protejate de drepturi de autor care nu aparţin Concurentului, ci unei terţe părţi;
• nu ilustrează tema concursului;
• conţin orice formă de violenţă sau prezintă scene în care se produce durere cuiva, scene de violenţă sexuală sau de cruzime;
• prezintă încălcarea legii sau orice modalitate prin care aceasta ar putea fi incălcată;
• au caracter ofensator, abuziv, indecent, calomniator sau obscen;
• apartin organizatorilor sau membrilor juriului.
Pentru nelămuriri nu ezitaţi să ne contactati pe tineri_fara_fumuri@yahoo.com



























