profesorArticol scris de Elena Ciobanu | IMPULS, nr. 2

„Un secol de trăiești, un secol învață, dar nu mereu în aceeași clasă“

NICOLAE IORGA

Statutul de profesor se dobândește destul de ușor, ar spune unii, destul de greu ar spune cei care analizează cu seriozitate și văd mai mult de o simplă meserie. În pofida  tuturor greutăţilor, a obstacolelor şi a dezamăgirilor, milioane de profesori din lumea întreagă perseverează în această profesie pe care şi-au ales-o. Ce i-a determinat să aleagă acestă profesie și ce i-ar putea determina pe tinerii absolvenți de liceu să aleagă să devină profesori când ştiu că s-ar putea să găsească la terminarea școlii destul de multe dezamăgiri? Ce îi face să nu renunţe? Majoritatea oamenilor cred că a fi profesor înseamnă doar a transmite cunoștințe dintr-un anumit domeniu, a evalua nivelul de cunoștințe al elevilor și a-i ierarhiza prin note. Profesia de cadru didactic este mult mai profundă, solicită calități speciale, care se pot forma și dezvolta dacă persoana respectivă dorește, cu adevărat, să fie profesor. Cel care intenționează să urmeze o cariera didactică trebuie să poarte, înainte de a se înscrie la facultate, o discuție cu el însuși, pentru a se verifica dacă poate face față cerințelor profesiei. În primul rând, constată dacă este conștient de importanța profesiei, pentru că a fi profesor înseamnă să te dedici celor pe care-i educi, să ai sentimente pozitive față de ei, să le oferi dragostea și respectul tău, să fii conștient că le influențezi viața și ești răspunzător pentru asta în fața lor, a părinților, a societății.

 Înainte de a alege cariera didactică, fiecare trebuie să găsească răspuns la întrebări ca: „Sunt în stare să mă dedic acestei cariere care presupune este muncă multă şi plată puţină?“, „Pot să iubesc, să respect copiii și să trec peste umilințele și lipsa de respect oferite?“, „Pot să formez tinerii în așa fel încât ei să folosească în viață, în mod independent, ceea ce eu le transmit?“ Dacă răspunsul vine după o autoanaliză profundă și dacă este pozitiv și sincer, persoana respectivă poate aborda o carieră didactică. Cariera didactică nu trebuie să fie o opțiune determinată de lipsa altor alternative, ar trebui să fie aleasă doar de cei cărora le place, care au vocație și nu atunci când viața le refuză alte locuri. Fiind conștient că dai mai mult decât poți obține, trebuie să ai tăria de decide să vezi doar partea plină a paharului. Ai în față 20-30 de suflete, de minți, de perechi de ochi și urechi, toate îndreptate cu încredere spre tine în fiecare oră de curs. În această situație nu poți spune că le dai puțin pentru că primești puțin; cei din fața ta nu au nici o vină. Cunoașterea noțiunilor predate nu este suficientă pentru a fi un profesor bun, este important cum exerciți profesia didactică, în ce fel transmiți ceea ce știi, cât de mult antrenezi elevii în proces, cum îi transformi din obiecte asupra cărora se exercită actul educațional, în participanți activi la propria formare și educare. Deci, pe lângă pregătirea științifică, ai nevoie de o solidă pregătire pedagogică.

De multe ori profesorul este asemănat cu un actor, ceea ce ne onorează, dar profesorul, când își interpretează rolul, este cu ochii pe spectatori și schimbă textul în funcție de reacțiile acestora. Ca și actorul, cand începe rolul, uită de problemele sale, de supărări și necazuri și dă totul spectatorilor; ca și actorul nu primește cât dă, dar niciodată nu face calculul acesta și așteaptă ca societatea să-l facă. E plăcut să-i vezi pe foştii tăi elevi deveniţi adulţi, să-i auzi spunându-ţi că ceea ce au învăţat de la tine le-a fost util. Găseşti satisfacţie mult mai des în lucrurile mici, de zi cu zi, în micile realizări ale elevilor, decât în rezultatele impresionante, care rareori se întâmplă să le obţii. E greu să lucrezi cu adolescenții, e greu să-ți imaginezi câtă muncă este în spatele celor 4-5 ore de predare la clasă, e greu să câștigi încrederea unor puști timizi sau prea îndrăzneți, dar dacă îți place cu adevărat, încearcă!