istoriaArticol scris de Dana Ştefania Braşoavă | IMPULS, nr. 2

Ai citit titlul şi ai râs. Ai pufnit, ţi-ai dat ochii peste cap şi te-ai întrebat zeflemitor: “La ce îmi trebuie mie istoria?” Poate ar fi cazul să te lumineze cineva! Ai deschis vreodată o carte de istorie? Un manual, o biografie a unei personalităţi marcante, nu ştiu, ceva în legătură cu acest domeniu? Îmi vei răspunde: “Evident, toată lumea a făcut asta cel puţin o dată în viaţa!”. Sigur, doar că tu imediat ce ai deschis-o, ţi-ai pus întrebarea infamă şi nu ai mai căutat răspunsul. Te-ai mulţumit să te complaci în ignoranţă!

Întâmplător, acum mulţi ani, am dat peste un citat al lui Miguel de Saavedra Cervantes care spunea aşa: “Istoria este emulul timpului, depozit al acţiunilor, martor al trecutului, exemplu şi înştiinţare a prezentului, avertisment al viitorului.” Traducerea? Nu ai avea nevoie de traducere dacă ai fi încercat măcar o dată în viaţă să găseşti răspunsul la acea întrebare înrobitoare. Un simplu exerciţiu de imaginaţie te va ajuta, poate, să înţelegi. Ne naştem, creştem, îmbătrânim, murim. Scopul vieţii este un lucru pe care mulţi nu îl înţeleg! Nu e suficient să treci prin viaţă. Nu e suficient să mori cu acelaşi bagaj intelectual cu care te-ai născut, doar pentru că ţi-a fost prea greu să răspunzi la o singură întrebare. Dacă în răspunsul întrebării stă întreaga esenţă a fiinţei tale? Nu vei afla niciodată, pentru că… ai râs atunci când ai văzut titlul!

Eu am ales istoria pentru că în ea am găsit “particula mea fundamentală”. Între paginile sale, între poveştile crude sau în victoriile strălucite eu mi-am găsit liniştea! Care linişte? Viaţa ne obligă să facem multe lucruri care ne displac profund, aşa că uneori e bine să îţi cuibăreşti sufletul la pieptul liniştii. Doar atunci vei afla menirea ta! Atunci ând vei găsi un domeniu alături de care sufletul tău să plângă, să râdă şi să vibreze de emoţie, necondiţionat!

Vă limitaţi la a găsi o definiţie a istoriei, când ea nu are aşa ceva, pentru că nu are nevoie de o descriere. De ce nu? Pentru că nu poţi descrie miliarde de oameni, tot atâtea fapte şi evenimente sau decizii luate. A încerca să dai o definiţie istoriei ar însemna să o limitezi, iar ea nu poate fi mărginită în timp şi spaţiu! E limitată de infinit şi la stânga şi la dreapta… avem o vagă bănuială de unde a început, dar nu vom afla niciodată unde îşi are sfârşitul. Tocmai în asta constă farmecul său.

Afirmăm mereu, atunci când suntem întrebaţi, că istoria e o simplă înşiruire de date, domnitori şi războaie fără sfârşit, fără să realizăm cât de mult greşim! Metafora istoriei constă în înţelegerea atribuită de oameni evenimentelor, fără a obliga la memorare. Totul duce spre interpretare. Istoria e o doar o uşă ruginită ce ne poartă spre cunoaştere, spre găsirea propriei identităţi! Dar pentru tine ăsta e un cuvânt atât de simplu,  pentru că porţi în buzunar… un buletin!  De ce mai ai nevoie de istorie? Pentru că buletinul îţi reaminteşte CINE, nu CE eşti! Vei înţelege ce este istoria cu adevărat doar atunci când vei adormi în zgomotul tancurilor care se aproprie şi totuşi vei avea în suflet  speranţa că vei avea puterea de a evita un viitor conflict distrugător. Vei înţelege ce este istoria cu adevărat doar atunci când visele îţi vor fi bântuite de ţipetele oamenilor care şi-au sacrificat viaţa şi totuşi vei avea puterea de a le mulţumi pentru tot ce ai acum.

Iubesc istoria pentru că nu mă pune să aleg între bine şi rău, între lumini şi umbre, mă face să le conştientizez şi să fac alegerile corecte. Iubesc istoria pentru că o găsim în orice lucru: în literatură, în matematică, în muzică, chiar şi în filosofie, toate acestea fiind victimele săbiilor ascuţite de timp. Iubesc istoria pentru că, în ciuda aparenţelor, nu venerează trecutul, îl readuce în prezent, în numele puterii exemplului. Doar cei care îmi împărtăşesc dragostea pot înţelege că istoria e asemeni unei hărţi a sufletului uman.  Ori de câte ori ţi-e greu şi ai nevoie de un sfat, deschide o carte şi învăţa din greşelile altora!  Viaţa ta e prea scurtă ca să comiţi o greşeală şi să o şi repari!

Iubesc Istoria! De ce? Ce întrebare banală! O iubesc pentru că e ca o carte prăfuită, uitată pe un raft al unei arhive, care vorbeşte despre oameni! O iubesc pentru că îmi trezeşte pasiunea de a trăi prezentul, învăţând din trecut! O iubesc şi atât.