375_fullsize_intrunirea-cvorumuluiArticol scris de Liviu Nanu | IMPULS, nr. 3

Ar trebui să reconsiderăm chiulul, să-l punem în valoare, să-l arătăm lumii în adevărata sa lumină. Chiulangiul este de fapt altfel decât am fost învăţaţi să-l privim, el este de fapt un revoluţionar. El refuză un anume program stabilit peste capul său şi îşi ia libertatea să gândească, să experimenteze. Oare cele mai frumoase momente din şcoală nu au fost cele în care ne petreceam timpul chiulind şi plimbându-ne prin oraş sau bând cafele prin baruri? Cine spune că nu e aşa e un mincinos. Câţi dintre noi nu şi-au luat măcar o dată un concediu medical (sau alte forme de chiul) pentru rezolvarea unor probleme personale sau pur şi simplu pentru distracţie? Chiar şi Dumnezeu, după ce a făcut lumea în şase zile, se odihneşte acum o eternitate. Orice societate urmăreşte menţinerea populaţiei, a clasei muncitoare într-o stare de prostie, un individ care gândeşte sau care citeşte poate deveni un individ periculos. Periculos pentru cine? ne-am întreba. Periculos pentru că nu poate fi monitorizat, pentru că nu produce lucruri inutile şi nici nu le consumă. Într-un raport recent al ONU se spune că anual mor, din cauza muncii, al efortului, peste două milioane de oameni, mai mult decât orice alt dezastru natural sau accidental, mai mult decât victimele terorismului. În opinia lui Oscar Wilde, leneşii sau chiulangiii, reprezintă nicidecum o povară, ci tocmai elita, aleşii, vizionarii, cei care duc lumea spre progres pentru că văd mai limpede şi creează tot timpul. Ei recuperează de fapt timpul furat de alţii, de societate şi în plimbările lor aiurea, au timp să înveţe despre viaţă şi o fac mai bine decât la locul de muncă sau în sala de curs.

Omul modern nu se mai bucură de micile plăceri ale vieţii, el nu mai mănâncă, el se hrăneşte, în loc să se delecteze de exemplu cu o cafea şi un prânz sănătos de două ore, preferă fast food-urile şi sandvişurile încălzite la microunde, totul pentru productivitatea iluzorie a unei munci mai bine retribuite. În locul unui moment plăcut, alături de un prieten, prânzul a devenit un simplu exerciţiu de umplere a stomacului.

Patronul, fie el capitalistul de tip nou sau statul, este nemilos în privinţa leneşilor şi a chiulangiilor. În cultura occidentală, doar francezii au mai păstrat ceva din decenţa muncii. Ei au chiar o vorbă în sensul acesta: Travailler moins, produire plus în traducere Cu cât munceşti mai puţin, cu atât realizezi mai mult. Un prieten mi se plângea de fiul său, spunând că îi place activitatea, dar să nu degenereze în muncă. O gândire sănătoasă pentru un adolescent, care se pregăteşte să ia viaţa în piept, să se confrunte cu nesimţirea unui patron sau a societăţii capitaliste în general. Şi atunci de ce am accepta acest mod de viaţă care ne distruge încet dar sigur, fără a ne gândi măcar puţin ce avem de câştigat şi mai ales ce avem de pierdut? Leneviţi dimineaţa încă o jumătate de oră în pat şi veţi fi redescoperi micile şi nevinovatele plăceri ale vieţii, veţi fi surprinşi câte idei interesante veţi avea. În fapt, în fiecare dintre noi există un mic Oblomov.