Folosim constant expresii precum “OK, super, no problem”. Se pare că am uitat să vorbim româneşte. De aceea m-am gândit că o întâlnire cu Călin Pop, solistul bine cunoscutei trupe rock Celelalte Cuvinte, va fi o regăsire pentru aceia care încă îşi mai doresc să simtă, să gândească, să asculte şi să cânte româneşte.

Celelalte Cuvinte a pornit în 1981 de la ideea de a cânta româneşte pentru români. Între timp, datorită democratizării preferinţelor şi alegerilor, s-a împământenit moda şlagărelor englezeşti. Cum priviţi această schimbare?

Important este să-ţi stea bine şi firesc cu ceea ce cânţi şi ceea ce vrei să transmiţi publicului. Totuşi, ca român, să cânţi în altă limbă celor care te ascultă şi care sunt tot români mi se pare o aberaţie. Asta în cazul creaţiilor proprii. Dacă ţi se pare că merită şi ai ascultători, cânţi în engleză ca variantă pentru alte ţări şi în română pentru cei din ţara ta. În cazul în care se interpretează piesele altor trupe care în original sunt englezeşti, mi se pare normal să încerce să cânte în aceeaşi limbă şi cu o instrumentaţie cât mai aproape de original.Oare românii nu mai simt nevoia să li se cânte în limba neaoşă?

Nu ştiu alţii cum sunt, dar la concertele noastre nu am observat altă nevoie decât de limba română, cea ”neaoşă”.

Mai există publicul care vine să asculte sau au rămas doar „ţopăitorii”?

Nu cred că publicul trebuie neapărat botezat sau împărţit pe categorii în funcţie de manifestarea lor în sala de spectacol. La un concert de-al nostru atât noi, cât şi publicul ne întâlnim faţă în faţă ca să ne bucurăm împreună de această muzică şi să ne redescoperim capacităţile, sensibilităţile şi aspiraţiile spirituale.

La ce se rezumă esenţa muzicii Celelalte Cuvinte?

Este o muzică care nu poate fi înţeleasă de la prima ascultare, al cărei secret îl desluşeşti pe măsură ce o pătrunzi tot mai mult. Este o muzică pentru cei care se identifică cu o parte a sufletului lor în ceea ce cântăm şi transmitem.

Care sunt celelalte cuvinte? Unde şi cum le putem găsi?

,,Celelalte cuvinte” sunt cele care nu se rostesc. Sunt cele dintre rânduri.

Vă consideraţi interpret sau poet? Ce ipostază vi se potriveşte cel mai bine?

Nici una, nici alta. Totul. Muzica, interpretarea şi versurile unei trupe reprezintă un tot, un întreg unitar.

Consideraţi că pentru a asculta muzica din marea familie rock trebuie să ai un nivel de inteligenţă mai mare decât al majorităţii? Sau este doar un clişeu?

Nu este nici un clişeu. Pentru a asculta şi a aprecia o asemenea muzică îţi trebuie un anumit grad de cultură muzicală. În cazul în care nu este atât de dezvoltat, trebuie multă răbdare şi multe audiţii.

În acelaşi context, mai contează cât de lung ai părul?

Câteodată da, câteodată nu. Depinde dacă vrei şi dacă mai ai ce… purta. Nu este însă absolut obligatoriu. Este aşa după cum simte fiecare.

Vă este dor de “Cenaclul Flacăra” şi de manifestările cultural-muzicale din acea perioadă? Care este cea mai importantă amintire pe care o aveţi de atunci?

Reprezintă o anumită nostalgie şi are evident un merit, fiind singura mişcare de asemenea proporţii din acele vremuri, în care, spre deosebire de vremurile de astăzi, tinerele talente erau sprijinite şi promovate. Cea mai importantă amintire este când, la acest cenaclu, în Timişoara, în Sala Polivalentă erau cel puţin 3.000 de oameni care ne-au cerut să cântăm prin biletele trimise la Adrian Păunescu de publicul care ne observase în sală.

Spuneaţi la un moment dat că România duce lipsă de voci cu timbru original. Ce înseamnă pentru dumneavoastră timbru original?

Este vorba de o părere mai veche de-a mea, într-o perioadă când la noi în ţară începeau să apară trupe care încercau din punct de vedere vocal să imite şi să urmeze modele din alte ţări. În general acele trupe au dispărut exact cum au şi apărut. Au rămas însă câteva trupe şi voci din eşalonul unu pe care şi cu ochii închişi le recunoşti imediat după primele acorduri şi versuri. Timbrul original al vocii este acela care este recognoscibil din primele clipe şi nu neapărat cu mari performanţe. Este evident că asta nu reprezintă totul, contează şi restul, ceea ce transmiţi şi tehnica instrumentală.

Consideraţi că în România se mai face muzică de calitate? Mai există teren fertil pentru ca aceasta să înmugurească?

Evident. Generaţia tânără mi se pare neîndreptăţită, din multe cauze pe care nu le voi enumera aici.

În afară de bine cunoscutul model al unei societăţi în curs de degradare, cum este “fata de la pagina 5”, ce alte “forme umane” mai populează astăzi universul mediatic?

Este greu de răspuns pentru că răspândirile sunt mari şi subiectul este prea mare pentru a putea fi cuprins în două, trei fraze. Pot doar să sprijin o străveche afirmaţie: “Mare e grădina Domnului”.

Spuneaţi că biletele la concerte ar trebui să scadă la limite rezonabile, pentru că rockerii nu au mulţi bani. Acum însă biletele au crescut mult sub puterea de cumpărare a spectatorilor. Este şi criză. Cum se mai ajută între ei artiştii ca să supravieţuiască?

La preţul biletului ne refeream strict în cazul nostru. Cum fac alţii este treaba lor şi a organizatorilor. Noi ne respectăm publicul şi, bineînţeles, şi buzunarul acestuia, care este tot mai gol. În rest, criza este peste tot şi mai ales la români este adânc implantată şi în creier, ceea ce este mult mai grav, ducând la apariţia unor speculanţi de slabă calitate în ramura muzicală. Artiştii de la noi care se ocupă doar de muzică (mai ales despre muzica rock vorbesc) o duc tot mai greu şi observ că nu-i ajută nimeni. Trist, dar adevarat.

Ce concerte veţi susţine anul acesta?

Anul viitor în decembrie vom împlini şi sărbători 30 de ani de existenţă. Aşa că toate eforturile şi toată atenţia trupei vor fi îndreptate spre acest eveniment. În privinţa apariţiilor în public (mă refer aici la Capitală), mai repede de vară, poate chiar toamnă, nu vom apărea.

Vă mulţumesc! • Cotidianul.ro