Clubul Daos din Timişoara este prima destinaţie din miniturneul (2010 toamnă-iarnă) Celelalte Cuvinte ce ajunge mâine seară la Arad (Club Nerv) şi poimâine la Reşiţa (Rock Cafe). Urmează Braşov – 2 decembrie (Rockstadt), Bucureşti – 15 decembrie (The Silver Church), Iaşi – 17 decembrie (Club Hand), Bacău – 18 decembrie (Pub Subway).

Prin urmare iarna readuce Celelalte Cuvinte în Capitală, pentru un concert special în The Silver Church, ce începe „după nouă seara”, va dura aproape trei ore şi va cuprinde toate hiturile vechi şi noi. Orădenii vor aduce Lupi şi Zmeie, Scrisori iubite şi Stele, Dacă vrei să îi primeşti Între vise… Călin Pop, Marcel Breazu, Tiberiu Pop, Leontin Iovan şi Ovi­diu Roşu sărbătoresc 29 de ierni de Celelalte Cuvinte, într-un spectacol-eveniment ce se anunţă a fi una dintre cele mai speciale experienţe mu­zicale ale lunii decembrie.

Biletele s-au pus deja în vânzare prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas şi online pe www.eventim.ro) preţul fiind de 30 de lei până în ziua evenimentului şi 40 de lei la intrare. Cu o activitate neîntreruptă de aproape trei decenii, Celelalte Cuvinte se numără printre cele mai valoroase grupuri din istoria rockului din România care continuă să concerteze (rar, dar bine!) şi să producă muzică de cea mai bună calitate.

Deoarece nu a făcut niciodată compromisuri şi nu a cedat în faţa comercialului, Celelalte Cuvinte rămâne una dintre cele mai respectate formaţii de la noi. Până acum au înregistrat albumele: „Formaţii rock nr.8” – 1985, „Celelalte Cuvinte” – 1987, „Celelalte Cuvinte II” – 1990, „Se Lasă Rău” – 1992, „Armaghedon” – 1994 , „Ispita” – 1997, „NOS” – 2004, „Stem” – 2008. [sursa]