Pledoarie pentru lectură. Îmi asum încă de la bun început posibilitatea zădărniciei unui asftel de gest de a invita la lectură. Şi totuşi motivele care îmi susţin demersul sunt de bun simţ.

Mai întâi actul lecturii trebuie văzut ca mijlocire între experienţa lectorului şi experienţa livrescă. Dincolo de funcţia cathartică, lectura dezvăluie experienţe şi modele sau antimodele umane care, asumate conştient şi responsabil, pot fi motorul activităţii de disciplinare, cultivare, civilizare şi moralizare a omului. Altfel spus, lectura implică educaţie, adică formare a individului pentru el insuşi şi pentru societate.

Pe de altă parte, noi, oameni ai postmodernităţii vom urma „spiritul veacului”. Suntem obişnuiti să fim în tendinţe, să respirăm noile schimbări ale societăţii şi să ni le asumăm pentru a nu fi depăşiţi de timpul în care trăim. Societatea românească a probat o mulţime de modalităţi de a ieşi în evidenţă. În perioada postdecembristă, modalitatea de existenţă guvernată de mirajul lui „a avea” a devenit un ideal. Respectul părea a decurge din statutul social „construit”, însă realitatea e alta. „A avea” (bani, influenţă etc.) nu poate suplini în vremuri contradictorii pe „a şti”. A cunoaşte, a învăţa, a deveni om cu un anumit nivel de cultură care să-ţi facă cinste în societate sunt deja idealurile postmodernităţii. Viaţa e un lung şir de alegeri: ţine de opţiunea fiecăruia ce vrea să facă cu propriul viitor: să se integreze societăţii şi să dovedească faptul că existenţa sa nu este un simplu accident, ci este un destin sau să rămână în afara istoriei umanităţii, înmulţind numărul anonimilor fără chip.

Pentru oricare din argumente aţi opta, un lucru e cert: „suntem ceea ce citim”, după cum spunea Sanda Cordoş. Dacă însă nu citim, ce suntem?