ştiinţă & tehnică

Telescopul

0

Hubble primul telescop din lumeArticol scris de Olivia Fometescu | IMPULS, nr. 1

                 Denumirea de telescop provine din limba greacă: tele = departe, skopein = a cerceta, a examina, și reprezintă un obiect cu ajutorul căruia pot fi studiate obiecte luminoase foarte îndepărtate.

                 La baza principiului de funcționare stau fenomenele de reflexie și refracție a luminii în diferite lentile și oglinzi. Există două tipuri de telescoape optice:  reflector și refractor.

                Primul telescop optic apare în 1609, construit de Galileo Galilei care a studiat Luna și pe care a văzut-o mai aproape de 30 de ori față de privirea cu ochiul liber. În construcția telescopului său Galilei folosește o serie de lentile,  idee  preluată și îmbunătățită de Issac Newton, care construiește primul telescop cu oglindă.

              La baza acestor descoperiri stă de fapt invenția  unui vânzător de ochelari din secolul al XIII-lea, olandezul Hans Lippershey, care întâmplător a observat că punând două lentile una lângă alta biserica din sat se vedea mult mai aproape. El a folosit idea pentru a atrage clienții, iar fenomenul începe să fie cunoscut. Invenția sa a fost utilizată în timpul războaielor pentru a fi studiată poziția armatelor, inamice.

               În cazul telescopului cu oglindă există izvoare istorice, care susțin construcția sa din anul 1616 de către astronomul  Niccolo Zucchi. În 1670 Issac Newton îmbunătățește această invenție și utilizează pentru prima dată oglinda pentru a direcționa lumina reflectată spre ocular.

              Curiozitatea oamenilor de a explora spațiul cosmic a făcut ca această ramură a tehnologiei să se dezvolte foarte mult. Astfel în 1985, după opt ani de muncă a fost terminat primul telescop optic ce urma să fie trimis în spațiu, denumit  Hubble.  A fost lansat în 24 aprilie 1990 cu ajutorul navetei Discovery, Hubble și plasat pe orbită la 600 de kilometri deasupra Pământului. Are dimensiunea unui autobuz cu o lungime de 13,3 metri, cântărește puțin peste 12 tone, se deplasează cu o viteză de 27 000Km/h  și a adunat până în prezent  peste 500000 de imagini ale corpurilor cerești. Telescopul Hubble se apropie de ultima sa tură, fiind scos de pe orbită și înlocuit cu unul mai performant. (mai mult…)

Heinrich Rudolf Hertz

0

Google l-a omagiat pe Heinrich Rudolf Hertz, la 155 de ani de la naşterea fizicianului german

Google şi-a modificat, miercuri (22 februarie), logoul pentru a-l omagia pe Heinrich Rudolf Hertz, la împlinirea a 155 de ani de la naşterea celebrului fizician german, renumit pentru descoperirea undelor electromagnetice. Noul logo al Google prezintă unde electromagnetice colorate care rulează pe ecran, de la dreapta la stânga.

Heinrich Rudolf Hertz s-a născut pe 22 februarie 1857, la Hamburg, şi a decedat pe 1 ianuarie 1894, la Bonn. A învăţat tâmplăria şi a lucrat ca strungar, iar la vârsta de 18 ani a terminat studiile medii şi s-a dedicat meseriei de inginer, începându-şi studiile la München. După doi ani, el s-a mutat la Universitatea din Berlin, unde a început să studieze matematica şi fizica. A fost remarcat de profesorul de fizică Herman von Helmholtz, care l-a luat ca practicant în laboratorul său. Hertz a clarificat şi a extins cercetările cu privire la teoria electromagnetică a luminii. Hertz a fost primul cercetător care a demonstrat existenţa undelor electromagnetice, folosindu-se de instrumente pentru a transmite şi primi impulsuri radio. Experimentele sale au condus la dezvoltarea tehnologiilor de comunicaţii fără fir. Hertz a descoperit cu ajutorul primului oscilator existenţa undelor electromagnetice. El a dovedit că acestea sunt identice şi se deplasează cu viteza undelor luminii. Unitatea frecvenţei, Hertz, îi poartă numele.

Hertz a murit la vârsta de 36 de ani, lăsând în urmă cercetări importante, care au condus la descoperiri majore din domeniul electric, electronic şi electrotehnic.

Google îşi modifică frecvent logoul pentru a marca evenimente importante ale istoriei universale sau pentru a celebra mari personalităţi.  [Gândul.info]

Google cumpără Motorola

0

Motorola Mobility, jumătatea din Motorola care se ocupă de producţia de telefoane mobile, va fi achiziţionată de Google la preţul de 12.5 miliarde de $. Google astfel plăteste un premium de 63% faţă de valoarea acţiunilor de la închiderea bursei vineri, în data de 12 august 2011. Acţionarii Motorola primesc 40 $ pentru fiecare acţiune a lor.

Google ţine să sublinieze faptul că aceasta achiziţie nu va schimba deloc natura sistemului de operare Android. Acesta va rămane liber, deschis, gratuit. Dar îşi va gasi o casa mult mai confortabilă în terminalele Motorola.

(mai mult…)

Uimitoarele profeţii ştiintifice ale lui Robert Boyle

0

Uimitoarele profetii stiintifice ale lui Robert Boyle

Cand iei in mana un catalog de cosmetice si dai peste una dintre acele pagini parfumate – “atingeti pagina cu incheietura mainii si veti simti parfumul” – iti vine sa crezi ca s-a gandit cineva la asta inca de acum 300 de ani? La asta si la altele, inca si mai uimitoare, anticipand inventii realizate cu secole mai tarziu.Uite o intrebare interesanta: oare cate dintre uimitoarele progrese ale stiintei si tehnicii au fost imaginate cu secole inainte de a se petrece? Probabil, mai multe decat am crede. Iata, cel putin un om – e drept, unul dintre marii savanti ai Europei – s-a gandit la analgezice, la pilule somnifere si la vase maritime care sa navigheze indiferent de directia vantului, cu mai bine de trei sute de ani inainte ca aceste lucruri sa fi devenit realitate. Numele omului era Boyle. Robert Boyle.

Lista lui Boyle. Daca numele va suna oarecum cunoscut, dar nu stiti exact de unde sa prindeti amintirea fugara care va bantuie prin minte, iata un pont: (mai mult…)

10 fenomene care nu au putut fi explicate până în prezent

0
10 fenomene care nu au putut fi explicate pana in prezent

Sunt langa noi, se petrec in jurul nostru iar multe dintre ele le-am trait fara a le da o prea mare importanta. Sunt atat de comune incat le consideram parte din viata noastra de zi cu zi, uitand ca stiinta a esuat atunci cand a trebuit sa le explice. Sunt enigmatice, sunt inspaimantatoare si sunt atat de bine inchise in carcasa lor de mister incat, probabil, nu le vom dezvalui niciodata tainele. Ele sunt fenomenele a caror explicatie nu a putut fi oferita pana in prezent, si asta in ciuda sutelor de experimente si studii efectuate de oamenii de stiinta din toate colturile lumii. Mai jos va prezentam 10 dintre cele mai cunoscute astfel de bizare intamplari… (mai mult…)

Cuvinte care dor, la propriu

0

Un băţ gros sau o piatră de dimensiuni mai mari poate produce rănirea, uneori gravă, a unei persoane. Despre cuvinte, însă, nu se putea spune acelaşi lucru. Până nu demult, specialiştii erau de părere că anumite cuvinte puteau produce durere doar într-un sens, mai degrabă metaforic. Cercetări de dată recentă au demonstrat însă că oamenii de ştiinţă vor fi nevoiţi să îşi schimbe teoria. Studiile menţionate au relevat faptul că regiunile cerebrale cu rol în percepţia durerii pot fi activitate de cuvinte care descriu durerea. Astfel, dacă o persoană aude sau citeşte unele cuvinte precum „epidemie”, „calamitate”, „chinuri”, „tortură”, „groaznic”, „înfiorător”, la nivel cerebral este activată regiunea responsabilă cu memorarea experienţelor traumatizante, individul respectiv resimţind o senzaţie de durere mai mult sau mai puţin intensă în funcţie de semnificaţia termenului respectiv. (mai mult…)

Performanţe • concursurile şcolare

1

Felicitări elevilor noştri care au participat la concursurile şcolare din această perioadă!

La faza naţională ne-au reprezentat cu cinste, la cel mai inalt nivel, elevii: Ana-Maria Ţîru, premiu special ● Alexandru-Stelian Lungu, premiul 1 ● Marian-Nicolae Lupulescu, premiul 2 ● Mihai Posa, premiul 3.

Vezi rezultatele obținute la Olimpiada Interdiciplinară Tehnică – Etapa Judeţeană Concursul Interjudeţean de Chimie „D.I.Mendeleev” – Etapa Judeţeană Concursul Judeţean de Religie „Suflet, Cuvânt și Culoare”! Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar – Etapa judeţeană Cupa Liceelor – Etapa judeţeană.

(mai mult…)

Şapte mituri false din lumea ştiinţei

3

Astronomie, fiziologie, neurologie, fizică…

Numeroase domenii ale cunoaşterii sunt împodobite, printre teorii, legi şi axiome, cu diverse “clişee” pe care toată lumea le-a auzit, toată lumea le repetă, toată lumea le crede, dar care, în lumina unor recente descoperiri ştiinţifice, nu mai sunt valabile.

Printre multele de acest gen, iată câteva foarte cunoscute, dar care au primit – unele foarte recent – nişte lovituri zdravene, în urma carora au necesitat reparaţii de urgenţă…

(mai mult…)

Albert Einstein…

0

Albert Einstein s-a născut la 14 martie 1879 în oraşul Ulm din Germania, într-o familie de evrei. În anul următor familia se mută la Munchen, unde tatăl său deschide un mic magazin de produse electrice. Deşi nu a vorbit până la 3 ani, dând impresia unui copil retardat, se arăta preocupat de alte subiecte, pe care cei de vârsta lui nu le înţelegeau.

Astfel, la 12 ani învaţă singur geometria euclidiană. Şcoala elementară şi gimnaziul le urmează la Munchen. Einstein ura disciplina, rutina şi modelul militar pe baza căruia funcţionau şcolile în acea perioadă, unde profesorii impuneau elevilor respect şi supunere absolută. Încă de mic copil arătase interes pentru natură, precum şi abilitatea de a înţelege concepte matematice dificile.

Era capabil să înveţe mai mult de unul singur decât la şcoală. Metoda autodidactă, dezvoltată încă din copilărie, a continuat să îi folosească pe toată durata studiilor. În timp ce interesul său pentru anumite materii plictisitoare era simulat, el era captivat în mod real de fizică şi filozofie…

(mai mult…)

Sus