spectacol

Serbările Timişoreana • Târgu Jiu • 25-27 iunie 2010 • Platoul de pe Insulă

0

Meşteşugari de seamă la Serbări vă cheamă! • Serbările Timişoreana

• Târgu Jiu • 25-27 iunie 2010 • Platoul de pe Insulă

Concerte susţinute cu prilejul serbărilor:

– Vineri • 25 iunie: ZOB şi Cargo

– Sâmbătă • 26 iunie: Zero şi Holograf

– Duminică • 27 iunie: Best of Pasărea Colibri

Zilele Municipiului Târgu-Jiu • 18-23 mai 2010

0

Vezi programul! (mai mult…)

AGWeinberger • concert • Târgu Jiu • Teatrul Elvira Godeanu

0

• 12 martie 2010 • ora 19.30 • AGWeinberger • concert • Târgu Jiu • Teatrul Elvira Godeanu •

Vineri, 12 martie, de la ora 19:30, Teatrul “Elvira Godeanu” din Targu Jiu il va avea ca invitat special pe AG Weinberger, singurul chitarist de talie internationala din Romania. Artistul va sustine aici cel de-al cincilea concert din acest an al turneului national « Interzis FM – vezi muzici ce nu auzi la radio ».
AG Weinberger vine la inceputul lunii martie in Targu Jiu pentru cel de-al cincilea concert al turneului „Interzis FM – vezi muzici ce nu auzi la radio” din acest an. Alaturi de Vlad Spatar (bass) , Miki Orban (tobe) si Sorin Petrila (chitara), artistul le va oferi fanilor sai un playlist nou, special gandit pentru a readuce la viata unele dintre cele mai valoroase compozitii de blues, jazz, soul si funk ale tuturor timpurilor.

Concertele artistului prin tara vor reprezenta si o buna ocazie de a semna petitia de instaurare a Zilei Nationale a Blues-ului pe 28 februarie, campanie propusa de AG Weinberger in luna septembrie a anului trecut si care se adreseaza Guvernului Romaniei.

<b>„</b>Elevii cărbuneşteni reprezintă România la Barcelona<b>„</b>

3

Elevii Colegiului Naţional Tudor Arghezi străbat judeţul în lung şi-n lat, pentru a strânge fondurile necesare pentru participare. Trupa de Teatru va participa la Festivalul Internaţional de Teatru Francofon, care se va desfăşura  în Spania.

Au cucerit publicul încă de la prima participare şi sunt experţi la limba franceză. Nu este vorba despre cântăreţi celebri, ci despre 13 elevi de la Colegiul Naţional Tudor Arghezi, care vor reprezenta ţara noastră la Festivalul International de Teatru Licean Francofon, organizat în perioada 21-26 martie, la Barcelona. Piesa „Une ferme en T.R.O.P.“ le-a detronat pe cele prezentate  de ruşi, turci, austrieci şi români, prezenţi la Festivalul de la Arad.

Trupa noastră a fost înfiinţată acum doi ani. Când  am participat la un curs la Arad, în aceeaşi perioadă, se desfăşura Festivalul Internaţional de Teatru Francofon şi am luat decizia de a înfiinţa şi la liceul din Târgu-Cărbuneşti o trupă de teatru. S-a înscris cine a dorit, iar în cele din urmă au rămas 13 elevi. Am căutat o piesă şi am pornit la drum, după care ne-am înscris la Festivalul de la Arad. În octombrie 2009, am fost aleşi să reprezentăm România la Barcelona. Mă bucur că au fost primiţi cu inima deschisă“, a declarat Alina Anghelescu, tânăra profesoară de limba franceză care coordonează întreaga echipă.

(mai mult…)

Mike Godoroja & Blue Spirit • Blues Poems • Târgu Jiu

1

Şcoala Populară de Artă – Târgu Jiu • Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional – Gorj • „Curtea cu Prieteni” prezintă spectacolul eveniment

Joi, 28 ianuarie 2010, ora 19.30, Casa de Cultură a Sindicatelor – Târgu Jiu. Intrarea liberă!

„Blues Poems” este un spectacol-proiect realizat de cei doi artişti, Mike Godoroja şi Dan Mircea Cipariu. „Cred că este un spectacol special şi cred că oamenii din Târgu Jiu au nevoie de aşa ceva”, a declarat poetul Andrei Novac, unul dintre organizatorii acestui eveniment inedit. Parteneri: [Club Piano] [Pandurul] [Radio Omega] [Radio Târgu Jiu] [Tele3 Tv] [Gorj Tv]

Interviu C.I.A. # Balul Bobocilor Energetic 2009

2

Daniel Preda: Pe 4 decembrie vine lansarea albumului „Radio” în Craiova, de ce prima dată s-a lansat în Bucureşti şi de ce atât de târziu în oraşul natal?

C.I.A.: La 8 începe, nu e aşa târziu:)) … glumeam! De ce nu? În Bucureşti a fost o conjunctură, mai degrabă, a fost un eveniment, 3 ani de Irefutabil,  şi au zis „de ce nu îl lansaţi în Bucureşti dacă nu l-aţi lansat nicăieri până acum?”. Ok, am fost de acord! În Craiova noi facem un singur concert pe an, organizat de noi, în rest sunt baluri, alte evenimente. Cel de anul acesta este acum, în decembrie, pentru că na… au fost alte concerte, avem timp să-l pregătim cum se cuvine, programul mai liber…

D.P: Care va fi următorul videoclip de pe album, mai ales că videoclipul Siaiei a prins foarte bine?

C.I.A.: Siaiei ne-a plăcut nouă şi youtube-ului şi cam atât! Ezităm să facem al doilea clip pentru că am auzit foarte multe laude despre albumul nostru sau reproşuri, nu ştiu cum să le numesc mai precis, cum că ar fi un album destul de greu, este mai mult pentru fanii genului hip-hop, nu e pentru toată lumea, iar un nou clip ar întări această idee. Sunt piese grele nu pentru marele public. O să fie un single la un clip nou-nouţ care va prefaţa al treilea album.

D.P:Va fi de curând?

C.I.A.:Nu-l avem deocamdată, anul viitor va fi toată treaba sperăm până în primăvară! Avem doar idei, încercăm să nu fim leneşi şi să scoatem un album pe an, dar nu ne forţăm. Dacă va fi bun va ieşi, dacă nu, nu ne grăbim!

D.P.: E adevărat că aţi avut probleme la început cu numele “C.I.A.” din cauza site-ului?

C.I.A.: Atunci când l-am înregistrat a trebuit să înregistrăm şi domeniul. Când i-am dat drumul ne hosta un bun prieten din Craiova care are mai multe site-uri şi a primit un mail cu informarea că i-au închis absolut toate site-urile. Apoi am primit noi mail de la C.I.A. din S.U.A. şi au spus că site-ul nostru conţine nişte cuvinte pe care nu avem voie să le folosim deocamdată. Prietenul nostru, FREAKTUNING, a trimis sute de mailuri înapoi, le-a arătat clipul, e o formaţie, înseamnă altceva! Apoi după 4 zile au dat drumul, au apăsat pe un buton şi gata!

D.P.: Ce părere aveţi despre hip-hop-ul românesc de la ora actuală, ce albume v-au plăcut în ultimul an?

C.I.A.: În ultimul an ne-au plăcut albumele lui Guess Who, Maximilian, care sună foarte fresh, şi invitaţii de pe albumul nostru. Mai e Nimeni Altu însă pentru noi este cam trist, dar face un hip hop bun, de calitate.

D.P.: Foarte mulţi cântăreţi, printre care şi Alex Velea, au decis să comunice cu fanii prin intermediul blogului sau a twitterului , voi aţi fi interesaţi de aşa ceva?

C.I.A.: Noi avem un forum, răspundem la întrebări din când în când, depinde de starea noastră, noi nu suntem nişte fani ai internauţilor. Pur şi simplu răspundem când se strânge un număr foarte mare de întrebări. E mai interactivă treaba cu blogul iar twitterul e mai greu de înţeles, te duci la veceu, scriu pe twitter… cam aiurea!

D.P.: Cu ce se ocupă băieţii de la C.I.A. în afară de muzică?

C.I.A.: Toată lumea lucrează, muzică facem şi o să facem până îmbătrânim, facem ce ne place!

D.P.: Pe internet încă mai circulă freestyle-uri cu băieţii din Craiova: Kraftu, ViolLent, El Nino… voi mai faceţi aşa ceva?

C.I.A.: A fost primul material sub numele C.I.A., se numea „C.I.A. prezintă…”! Freestyle-ul e mai mult de antrenament, nu e univel atât de sus cât e de uzură, te poţi întoarce oricând să faci freestyle dar ideea e să faci piese. Diferenţa dintre piese şi frestyle e că piesele rămân. Toată lumea poate să facă rime, puţini fac versuri din rimele alea, iar şi mai puţini fac piese din versurile alea, asta facem de prea mult timp iar cu piesele rămânem.

D.P.: DJ Hash, mai există Proxima Evita?

C.I.A.: Nu prea cred că mai există, nu am mai ţinut legătura cu „şeful” trupei şi ne-am cam împărţit. Eu cu C.I.A, Nostradamus e în Bucureşti pregăteşte un album, îşi pune la punct studioul.

D.P.: Ştiu că sunteţi fani Universitatea Craiova, v-aţi gândit să faceţi o piesă exclusiv despre echipa de fotbal, un fel de imn…

C.I.A.: Ştii bine:)) … (consultări) Dezăluim aici în exclusivitate? Nu dezvăluim? Hai că dezvăluim: pe albumul „Radio” exista imnul Universităţii Craiova creat de noi dar nu cântat de noi. Noi am făcut instrumentalul, versurile şi linia melodică aferentă, iar vocea era a unei alte persoane. Nu a fost ceea ce am vrut noi, omul a cântat foarte corect piesa, dar au fost nişte inflexiuni dubioase. Deci piesa există, ideea există şi va fi pusă în practică atunci când vom găsi vocea potrivită

D.P.: Ce părere aveţi despre patron, echipa de fotbal, suporteri?

C.I.A.: Avem un pseudo-patron, o copie proastă a unui cioban din Bucureşti, mult mai săracă, are mai puţini bani decât ai tu în buzunar în momentul ăsta, avem o echipă de tinere speranţe care nu vor ajunge niciodată fotbalişti. Costea, n-am nicio problemă cu el, e foarte ok omul, trage toată echipa după el, dă 18 goluri pe campionat însă eu (Rashid) îmi doresc din suflet să fie vândut, să ia ceva pe el că ăsta (n.r. Costea) moare aşa cum e şi în actuala echipă a Craiovei nu credem deloc. Drept dovadă sezonul acesta n-am fost decât la un singur meci, colegii mei de trupă n-au fost la niciunul. Asta a fost decizia pe care fiecare dintre noi a luat-o, individual, după ultimele 3 etape din sezonul trecut, care au fost o japcă pe faţă şi o ruşine pe care n-am mai trăit-o până acum la Craiova, nişte blaturi penibile.

D.P.: V-aţi alăturat campaniei Uniţi sub tricolor, cum credeţi că veţi fi primiţi de fanii de acolo?

C.I.A.: Nu ştiu ce fani sunt acolo! Sunt români, sper să fim primiţi bine ca între români că nu ştiu câte persoane de acolo sunt familiarizate cu muzica noastră. De fapt în Spania până şi Băsescu a fost aplaudat! E o experienţă, o să ne „folosim” de ea să ducem comilaţia „Uniţi sub tricolor” acolo, care are un scop nobil. Cu ocazia asta vedem Madridul şi cântăm unor români care doresc să audă ceva în româneşte! Va fi premiera piesei cu Cedry2k .

D.P.: Rashid, pe două piese te lauzi că n-ai carnet, de ce? Ai vreo fobie?

C.I.A.: Nu am carnet, o să îl iau când o să existe perspective să-mi iau maşina care o doresc. În momentul de faţă merg cu taxi!

D.P.: Pe al treila album se va continua şirul pieselor „sentimentale”?

C.I.A.: Nu ştiu. Piesele astea, de aceea sunt şi singur pe ele (tot Rashid), sunt foarte personale. Dacă eu o să simt că mai iasă o piesă de genul ăsta din mine e ok, dacă nu, nu, asta e! Nu e nimic prestabilit, noi când facem un album, îl facem atunci pe loc, aşa trebuie să iasă, trebuie să aibă o linie melodică.

D.P.: Aţi avut vreun contact cu radiourile să difuzeze piese?

C.I.A.: De intrat au intrat dar pe radiourile mici, locale, a intrat chiar piesa „Radio”, de pe albumul trecut a intrat „Zbor la joasă altitudine”… Sunt dar astea sunt scăpări, le salutăm din tot sufletul, ideea e că la radiourile mari există directori de programe care alcătuiesc un playlist… atunci de ce mai exista DJ? DJ-ul ar trebui să pună ce vrea el că el este informator de opinie, pe el îl ascultă lumea. Iar noi chiar dacă ducem 10 piese care sunt ok, chiar mai bune decât melodiile astea popcorn care seamănă între ele, şi să zicem că intră decât una, pentru noi e foarte bine însă şi aşa trebuie să ai taine cu nu ştiu cine să o difuzeze… aşa se întâmplă. M-aş bucura pentru Guess Who, pentru Grasu XXL, şi pentru restul, dacă intră pe radio să fie numai meritul lor. M-aş bucura din suflet!

D.P.: Byga, tu chiar ataci rău radiourile în colaborarea cu R.A.S.A…

C.I.A.: Nu atac… eu doar spun ce gandesc, despre asta e vorba. Şi publicul nostru, care să zicem că e format din băieţi ca tine, mai tineri, să înţeleagă chestia asta, să nu consume ce se dă în masă, să nu se ducă în turmă!

D.P.: În Craiova sunteşi susţinuţi de patronii cloburilor? Mă refer aici la partea cu concerte în week-end…

C.I.A.: Nu se ţin concerte în Craiova. Dacă nu sunt baluri sau alte evenimente în oraş nu se ţin. Sau se mai ţin dar nu sunt ceea ce ne dorim noi de la un concert… se schimbă negativul de şase ori, întoarcete, am mutat versurile, mai sunt trupe dubioase cărora nici nu le reţii numele. Un concert cum trebuie, cu promovare, cu sunet de nota 10, cu invitaţi, susţinem o dată pe an. Cel de anul acesta va fi pe 4 decembrie!

D.P.: Ultima întrebare: Phila, ai fi dispus să renunţi la codiţele rasta?

C.I.A.: Premieră pentru nămeţii (Byga)….

Cine vrea să mă vadă chel să vină vineri la lansare. Mă voi tunde live, după 6 ani! Codiţele sunt greu de întreţinut, mă mai confundă lumea cu Connect-R… şi am decis să mă tund! [nămeţii] [Fotografii: © Alin Tivig]

Balul Bobocilor Energetic 2009…

6

S-a „consumat” şi ediţia din acest an a concursului-spectacol Balul Bobocilor Energetic 2009. După un program artistic de aproximativ 4 ore în care ne-au încântat mici actori, talentaţi cântăreţi/dansatori precum şi trupa hip-hop C.I.A., juriul* a decis:

Miss Energetic 2009 – Loredana Budescu; Locul 2 – Laura Calotă; Locul 3 – Rebeca Ciobanu.

Mister Energetic 2009 – Gabriel Prejbeanu; Locul 2 – Antonio Dinicică; Locul 3 – Andrei Olteanu.

Felicitări tuturor participanţilor!

*Juriul: Vasile Udroiu – preşedinte; Cristina Tonca – reprezentant profesori; Raluca Escariu – reprezentant elevi; Virginia Gavrilescu – reprezentant profesori; Liliana Ţîru – reprezentant părinţi; Sorin Alexandru Chepea – reprezentant profesori; Diana Popescu – reprezentant sponsor; Octavian Nicolescu – reprezentant sponsor; Elena Săpun – centralizare/validare date; Antoaneta Butoarcă – centralizare/validare date.

Sponsori: Asociaţia culturală Semn, Orange România, Avon România, Kilometrul Zero, România Hidroserv, Ralbex, Magazinele Roka, Salon Steffany, Romtad SRL, Octavian Nicolescu, Alexandru Tudorescu, Antoaneta Butoarcă, Elena Vijulan.

Mulţumim organizatorilor: Alexandra Iordănescu, Robert Schneider, Bogdan Cochină, Toni Linteş, Ştefania Popescu, Răzvan Banghea, Ionuţ Meche, Radu Bucălae, Laurenţiu Armencescu. Speciale mulţumiri absolventului Alin Tivig, pentru fotografiile excepţionale realizate, profesorului Marius Zgovancu, străjerul nostru de nădejde :-), Laurei Ungureanu şi Călin Stoleru, fermecătorilor noştri prezentatori.

[fotografii pe hi5 în folderul 2009 11 26 Balul Bobocilor][citiţi impresii despre bal aici]

Energetic 2009 # Balul Bobocilor # C.I.A. live

1

www balul bobocilor 2009 energetic nr1 targu jiu cia online punct ro

[Energetic Nr.1 – Balul Bobocilor 2009 # Casa de Cultură a Sindicatelor – Târgu Jiu # Club Regal – Târgu Jiu # Invitaţi C.I.A.]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=XYnjxwb3fEY]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=1uEcDRuouRw&NR=1]

Energetic Nr.1 – Balul Bobocilor 2009

7

www balul bobocilor 2009 cia ciaonlinpunctro

Energetic Nr.1 – Balul Bobocilor 2009 # Casa de Cultură a Sindicatelor – Târgu Jiu # Club Regal – Târgu Jiu # Invitaţi C.I.A.

Teatrul Dramatic Elvira Godeanu ♦ Stagiunea 2009-2010

2

elvira godeanu stagiunea 2009 2010 teatru spectacol

♦ premiere:
03 octombrie 2009 – FELIA de Jean Daniel-Magnin
21 noiembrie 2009 – ME & MY GIRL – music-hall
19 decembrie 2009 – TITANIC VALS
13 martie 2010 – COMEDIE SHAKESPEARE
22 mai 2010 – PANTOMIMĂ – Dan Puric

♦ reluări:
BALERA de Achille Roselletti
MOBILĂ ŞI DURERE de Teodor Mazilu, regia Titu Eugeniu
LEONCE ŞI LENA de Georg Buchner, regia Horaţiu Ioan Apan
ESCURIAL de Michel de Ghelderode, regia Ovidiu Caiţa
D’ALE CARNAVALULUI de I.L. Caragiale, regia Marian Negrescu
FEMEIA CA UN CÂMP DE LUPTĂ… de M. Vişniec, regia Radu Olăreanu
O SCRISOARE PIERDUTĂ de I.L. Caragiale, regia Marian Negrescu
ÎNDRĂGOSTIŢII DIN ANCONA, regia Andrei Mihalache
BĂTRÂNII de Giampiero Frondini, regia Achille Roselletti
BALTAGUL de Mihail Sadoveanu, regia Nicu V. Ursu

♦ notă:
la reluări, oferta se va face diferenţiat, în funcţie de liceu şi de solicitări.

tarife pentru elevi:
7 lei biletul; 40 lei abonamentul (valabil pentru vizionarea a 6 spectacole).

Invitaţi la Festivalul Berii * Târgu Jiu * 10-16 august 2009…

3

festivalul berii 2009

Vineri, 14 august, Insuliţă, ora 21: Fără Zahăr, Zdob [şi] Zdub.

Sâmbătă, 15 august, Insuliţă, ora 21: Andreea Bănică, Voltaj.

Festivalul Naţional de Muzică Folk şi Baladă "Poarta Sărutului" * Târgu Jiu * 2009

2

festivalul national de muzica folk si balada poarta sarutului 2009

Festivalul Naţional de Muzică Folk şi Baladă „Poarta Sărutului” * Târgu Jiu * 2009 * 10-12 august * Teatrul de vară * Cea de-a opta ediţie a Festivalului Naţional de Folk şi Baladă „Poarta Sărutului“ se va desfăşura în perioada 10-12 august. Concertele vor avea loc la Teatrul de vară din Târgu Jiu, începând cu ora 21. Concursul se va desfăşura pe 10 şi 11 august, iar în ultima seară va fi Gala Laureaţilor. La concurs vor participa, în urma unei preselecţii, interpreţi şi grupuri de folk de cel mult cinci persoane. Preşedintele juriului va fi renumitul folkist Vasile Şeicaru, în timp ce directorul festivalului va fi Viorel Gârbaciu.

Gazeta de Sud // Gorjeanul

u  p  d  a  t  e

Fotografii din: Prima seară, A doua seară, A treia seară.

Festivalul fără Tatiana Stepa… interviu Viorel Gârbaciu.

LAUREAŢI. Secţiunea Interpreţi. Marele premiu şi trofeul: Marius Zota, Buzău. Premiul „Tatiana Stepa”: Ioana Mardare, Piatra Neamţ, pentru sensibilitate şi expresivitate artistică. Premiul I: Ionuţ Mangu, Cluj Napoca şi Mihai Boicu – Suceava. Premiul II: Viorel Gheorghiu, Piatra Neamţ. Premiul III: Adela Cristina Nedelcu, Craiova. Menţiune: Bogdan Brătuianu, Lupeni. Secţiunea Grupuri folk. Premiul special al juriului: Iabor Istany, Vidin – Bulgaria. Premiul I nu a fost acordat.Premiul II: „Noi”, Braşov. Premiul III: „Alergic”, Sebeş – Alba. Menţiune: „Icarus”, Săveni – Botoşani.

Repetiţie generală // teatru

2

teatru-comedie-trupa-aha-petrosani

Seară de comedie, luni, 26 ianuarie 2009, ora 18, Casa de Cultură. Preţul unui bilet este de 7 lei. Biletele se găsesc la prof. Daniel Murăriţa.

Sus