prima pagină

Religia constituie o parte integrantă şi definitorie a culturii europene. Fără cunoștințele oferite de aceasta nu putem înțelege istoria şi cultura acestui continent şi nu putem prețui catedralele, mănăstirile, bisericile, operele de artă vizuală, in majoritatea lor inspirate de credința religioasă. Nu putem mutila sufletul Europei ignorând capodoperele din arhitectură, pictură, sculptură, literatură sau muzică, pentru a susține o pretinsă emancipare bazată pe vidul spiritual al secularizării, înlocuind valorile constant ale religiei cu modele efemere ale umanismului autosuficient și antireligios. Aceasta explică de ce în cele mai multe ţări europene religia se predă în cadrul sistemului de învățământ public, având un rol recunoscut şi apreciat în societate, cu implicații profunde în dezvoltarea socio-culturală.

Predarea religiei în şcoală are conotații educaționale profunde. Astfel, reintroducerea religiei în şcoala publică imediat după căderea comunismului nu a fost un gest de simplă concesie faţă de cerințele cultelor religioase, ci recunoașterea necesității asanării morale şi valorice a unei societăți profund marcate de experiența deceniilor ateismului comunist.

Religia a avut întotdeauna, în cadrul sistemului public de învățământ, un rol important în procesul de formare a competenţelor şi atitudinilor moral-sociale. Așa cum geografia oferă cunoașterea configurației spațiale a pământului, esențiale pentru cunoașterea naturii, ai planetei, iar istoria oferă cunoașterea succesiunii temporale a generațiilor umane, religia oferă perspectiva comuniunii eterne de iubire între Dumnezeu şi oameni, între Creator şi creaturi, între persoane şi între popoare. Prin urmare, educația religioasă nu poate lipsi din programul nici unei şcoli. Intrarea în secolul XX a fost dominată de un scepticism generalizat în ceea ce privea atât rolul cât şi viitorul religiei în societatea modernă. A fost perioada în care gândirea occidental-europeană ducea la extrem consecinţele pozitivismului epistemologic exacerbat, profeţii suspiciunii” anunţând cu multă emfază caracterul retrograd, inutilitatea şi iminenta dispariţie a religiei. Puternic influenţat de teologia antropologică a lui L. Feuerbach (1841), Marx a fost primul teoretician social care a văzut în religie unul din factorii principali ce se opuneau progresului şi schimbării sociale. Religia este opiumul popoarelor”, este doar soarele iluzoriu care se roteşte în jurul omului atâta timp cât omul nu se roteşte în jurul său”, opina Marx în 1844. Din perspectiva sa, societatea viitorului, în care diferenţele de clasă vor fi eliminate şi care va da naştere Omului nou, va fi una în care religia va fi o chestiune de istorie. Mergând mai departe în aceeaşi direcţie, Nietzsche anunţa în 1885 prin intermediul nebunului din Aşa grăit-a Zarathustra moartea lui Dumnezeu şi naşterea lui der Übermensh, pentru ca nu cu mult mai târziu Freud să pretindă a da loviturile finale religiei şi omului religios. Viitorul unei Iluzii (1927), lucrarea în care Freud glosează nemijlocit pe tema rolului şi al viitorului religiei, se încheia pe un ton cinic, cu pretenţii programatice de acţiune, ce se doreau a rezolva în mod irevocabil această maladie” a societăţii moderne.

Religia ar fi acea nevroză obsesională a umanităţii care (mai mult…)