eveniment

„Întâlnire cu Dan Puric”

0

Duminică, 6 noiembrie 2011, ora 18.00, Sala Sporturilor, Târgu Jiu

© Pandurul Dan Puric, actor, regizor şi scriitor, va fi prezent duminică la Târgu Jiu unde va susţine o conferinţă cu tema „Despre Iubire”. Tot cu această ocazie, Dan Puric va lansa şi cartea „Fii demn”. Conferinţa va fi susţinută la Sala Sporturilor din Târgu Jiu, începând cu ora 18.00. Acesta vine în oraşul lui Brâncuşi ca urmare a invitaţiei adresate de conducerea Şcolii Populare de Artă din municipiu, care este de fapt şi singurul organizator al întâlnirii. Dan Puric este cunoscut în lumea filmului, teatrului şi publicisticii. Acesta este câştigătorul mai multor premii printre care se numără Marele Premiu UNESCO pentru dezvoltare culturală, Premiul Aristizza Romanescu al Academiei Române pentru realizările din cinema şi teatru dar Ordinul Naţional Steaua României în grad de cavaler – pentru servicii excepţionale în cultură. „Este un om de mare încărcătură emoţională pe care ni-l dorim întotdeauna la Târgu Jiu. Am reuşit să-l aducem duminică, ocazie cu care ne va vorbi despre un sentiment pur cum este iubirea şi va lansa şi una din minunatele sale lucrări”, a declarat Viorel Gârbaciu, directorul Şcolii Populare de Artă Gorj.

Festivalul George Enescu * 1-25 septembrie 2011

0

www.festivalenescu.ro

Ediţia XX • Prezentarea Seriilor de concerte (text: Irina Boga şi Alice Tacu) (mai mult…)

Brâncuşiana 2011 * tabăra de sculptură

1

Cea de-a noua ediţie a Taberei Naţionale de sculptură „Brâncuşiana 2011“ a debutat astăzi, la Târgu-Jiu. Şapte artişti plastici din Bucureşti, Timişoara şi Târgu-Jiu vor realiza sculpturi din marmură ce vor fi amplasate ulterior pe insuliţa de pe Jiu.

Tabăra Naţională de sculptură „Brâncuşiana 2011“ s-a deschis astăzi la Atelierele Uniunii Artiştilor Plastici, din zona Debarcader. Acest eveniment este organizat de către reprezentanţii Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi“  în colaborare cu Primăria Târgu-Jiu şi Uniunea Artiştilor Plastici din România. Ce şapte artişti plastici din ţară vor ciopli blocurile de marmură, aduse de la Ruşchiţa, iar operele rezultate vor fi amplasate pe o alee de pe insuliţa de pe Jiu.  Pentru munca lor, artiştii vor primi câte o mie de euro, bani proveniţi din sponsorizări. Primarul Florin Cârciumaru a spus că în această zonă va fi creat un muzeu de sculpturi moderne, în aer liber, astfel încât, va fi şi un punct de atracţie pentru turişti. [sursa] Vezi şi Centrul Brâncuşi

Plimbare Eco pe Bicicletă

1

 

Joi, 25.08.2011, Ascociația pentru Sport, Turism și Ecologie Hai-Hui în parteneriat cu GŞ Energetic Nr. 1 Târgu Jiu organizează o ”tură” ciclistă. Va fi o tură de mountain biking, pe șosea asfaltată parțial și pe drumuri pietruite și de pământ, cu o lungime de aproximativ 30 km. Traseul propus: Târgu Jiu – Bârsesti – Stănești – Curpen – Vaidei. Acțiunea este deschisă oricărui doritor. Întâlnirea bicicliștilor va fi pe data de: 25.08.2011, ora 09:30 în curtea GȘ Energetic Nr.1 Târgu Jiu. 

(mai mult…)

“Societatea şi oamenii” * simpozion interjudeţean

0

Descărcaţi invitaţia [invitaţia] şi [fisa de inscriere]

“Societatea şi oamenii” • simpozion interjudeţean • 16 noiembrie 2011

Aviz IŞJ GORJ nr. 6840 / 09.08.2011 » Coordonatori: Prof. Daniel Murăriţa, Prof. Elena Găvan – JUDEŢUL GORJ • Prof. Gabriela Militaru – JUDEŢUL DOLJ • Prof. Maria Şchiopu – JUDEŢUL HUNEDOARA • Prof. Daniel Ionel Pătrăşincă – BUCUREŞTI » Consultant de specialitate: Prof. Dr. Ileana Velţan – JUDEŢUL GORJ » E-mail: socioumanegj@yahoo.com [sursa]

Colegiul Naţional “Spiru Haret” – Târgu Jiu

Asociaţia culturală Semn

Festivalul Naţional de Folk şi Baladă „Poarta Sărutului” – Târgu Jiu, 2011

2

„Nici criza, nici TVA – ul, nici scumpirile, nici disponibilizările sau restructurările din cultură, nici devalorizarea, nici inundaţiile, nici seceta, nici marile depresii sinucigaşe, nici boala, invidia, blestemul, gelozia, vrăjile sau prostia, nici rectificările bugetare negative nu vor împiedica EUROPORŢILE să se deschidă” spun organizatorii Taberei de folk de la Calafat. Şi chiar aşa este, criza asta nebună care ne bântuie pe toţi nu va reuşi să se pună de-a curmezişul folkului. “EUROPORŢILE” se vor deschide şi anul acesta, mai întâi cu Tabăra de folk de la Calafat, apoi la Târgu-Jiu, unde în perioada 8-10 august va avea loc Festivalul Naţional de Muzică Folk şi Baladă „Poarta Sărutului”.

Organizatorii, Şcoala Populară de Artă, Consiliul Judeţean şi Primăria Târgu Jiu, îşi propun promovarea muzicii folk şi descoperirea de tinere talente ale acestui gen.
Festivalul se adresează grupurilor şi interpreţilor individuali din toată ţara, care în cadrul concursului vor trebui să prezinte în fata juriului două piese originale, din care una trebuie să fie un cântec de dragoste. Cele două secţiuni ale festivalului, redus la doar două zile din motive financiare, se vor desfăşura după cum urmează: concursul propriu-zis în 9 şi 10 august, iar Festivitatea de premiere şi Gala Laureaţilor în 10 august. Preselecţia va avea loc în 9 august, la ora 10.00, pe scena Teatrului de vară (sediul Şcolii Populare de Artă) şi va fi coordonată de preşedintele juriului, domnul Mircea Vintilă. Invitaţii speciali ai ediţiei din acest an, Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Vasile Şeicaru, Maria Gheorghiu si Emeric Imre, vor susţine recitaluri în fiecare seară a festivalului.

Cei care doresc să se înscrie în concurs o pot face până pe data de 5 august 2010. Detalii referitoare la modul de desfăşurare a concursului găsiţi în Regulamentul de participare, iar de aici puteţi descărca Fişa de înscriere. Informaţii suplimentare puteţi afla prin telefon, la numerele 0724/279794 şi 0769/221760 sau e-mail: viorelgarbiciu@yahoo.com – persoană de contact Viorel Gârbiciu, precum şi la sediul Şcolii Populare de Artă, telefon 0253/215945, e-mail: spa_tgjiu@yahoo.com. [sursa]

Concert simfonic

0

Duminică, 29 mai 2011, ora 19.00, Concert de muzică clasică • Teatrul Elvira Godeanu – Târgu Jiu • Dirijor: Florin Berculescu • Din program: Leo Delibes – Missa Brevis; J.C. Bach – Concert pentru violă şi orchestră (solist Ilie Cetean); Christopher Wilson – Suita. Bilet: 7 lei.

Festival Internaţional de Poezie Caraş-Severin „Porţile Poeziei” * ediţia I

0

În perioada 30 mai – 2 iunie 2011, la Caraş-Severin se va desfăşura prima ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie “Porţile poeziei”. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu a Judeţului Caraş-Severin, CEZ Group şi Fundaţia Activity, sub patronajul Consiliului Judeţean Caraş-Severin, respectiv al domnului preşedintel dr. Sorin Frunzăverde. Evenimentele din cadrul festivalului vor avea loc la Reşiţa, Bocşa, Oraviţa şi Caransebeş. Evenimentul se va deschide duminică, 30 mai 2011, ora 13:00, la Palatul Administrativ din Caraş-Severin. Festivalul Internaţional de Poezie de la Caraş-Severin este coordonat de scriitoarea Liubiţa Raichici. În cadrul Festivalului Internaţional de Poezie “Porţile poeziei” vor avea loc recitaluri de poezie, dezbateri literare, lansări de cărţi, întâlniri cu scriitori şi cititorii din Banatul de munte, precum şi cunoaşterea unor obiective culturale şi turistice din Reşiţa, Oraviţa, Caransebeş şi alte localităţi. În cadrul manifestărilor se va lansa Caietul Festivalului cu textele participanţilor. AgenţiadeCarte.ro este partenerul media al acestui eveniment.

POEŢI  INVITAŢI DIN STRĂINĂTATE ŞI DIN ŢARĂ LA PRIMA EDIŢIE A FESTIVALULUI INTERNAŢIONAL DE POEZIE CARAŞ-SEVERIN ,,PORŢILE POEZIEI”

KAYOKO YAMASAKI – JAPONIA • RADMILA MILENTIJEVIĆ – SUA • ALEKSANDER NAWROCKI – POLONIA • ALBERTO GARCIA-TERESA – SPANIA• ANDRIJA RADULOVIĆ – MONTENEGRU • DANILO KOCEVSKI – MACEDONIA • KLEOPATRA LIBERI- GRECIA • GIORGOS PERTUSIS – CIPRU • BIANCA LAURA MARISALDI- ITALIA • GORAN ĐORĐEVIĆ –SERBIA •LJUBICA ZLATOVIĆ-SERBIA • DRAGAN DRAGOJLOVIĆ – ACADEMIA MONDIALĂ DE POEZIE (membru) • ZORAN ĐORĐEVIĆ –SERBIA • RADOMIR ANDRIĆ – SERBIA •  ION COCORA – BUCUREŞTI •  .DAN MIRCEA CIPARIU – BUCUREŞTI • ANDREI NOVAC – BUCUREŞTI • IULIA MILITARU – BUCUREŞTI • ANDRA ROTARU – BUCUREŞTI • LUCIAN ALEXIU – TIMIŞOARA • ROBERT ŞERBAN – TIMIŞOARA (mai mult…)

Zilele Municipiul Târgu Jiu, 18-22 mai

0

Zilele Municipiul Târgu Jiu, 18-22 mai, Ediţia a XI-a, Programul… (mai mult…)

Lansare de carte

0

George Drăghescu - O furnică pe Golgota

George Drăghescu – O furnică pe Golgota – poezie (Editura Grinta, Cluj Napoca), vineri, 13 mai 2011, ora 19.00, Teatrul Dramatic Elvira Godeanu Târgu Jiu

Ion Cepoi - Elvira Godeanu - o poveste de pe Jiul de Sus

Ion Cepoi – Elvira Godeanu – o poveste de pe Jiul de Sus, vineri, 13 mai 2011, ora 19.00, Teatrul Dramatic Elvira Godeanu Târgu Jiu

 

Utopia, nr.1

4

©  UTOPIA • Revista Profesorilor de  Ştiinţe Socio-Umane • Gorj • ISSN 2247–1626 • Publicaţie editată cu avizul IŞJ Gorj nr. 3825/29.04.2011

DIN SUMAR (mai mult…)

Festivalul Luminii Targu-Jiu - Parcul Central

Festivalul Luminii – 07 Mai

1

Festivalul Luminii Targu-Jiu - Parcul Central

Tudor Gheorghe * Concert Târgu Jiu

0

Tudor Gheorghe – Al cincilea anotimp • Orchestra şi corul Filarmonicii „Oltenia” – Craiova • Dirijor: Marius HristescuMiercuri, 18 mai 2011, Casa de Cultură a Sindicatelor.

„Femeia este al cincilea anotimp în care natura se odihnește, amintindu-și toate florile primăverii, toate privighetorile verii, toți strugurii toamnei și toate ninsorile iernii”. Grigore Vieru

Excursie cu bicicleta Sohodol

Excursie cu bicicleta – luni, 2 mai

13

Excursie cu bicicleta Sohodol

Târgu Jiu – Sohodol. Luni, 2 mai 2011, ora 12.00, plecarea din curtea liceului. Elevii se vor învoi la profesorii diriginţi. În funcţie de vreme, excursia poate fi amânată!

Excursia cu bicicletele se amână din cauza condițiilor meteo nefavorabile!

(mai mult…)

Peste 10.000 de pelerini vor veni la Mănăstirea Lainici

0

Sfinţirea noii biserici a Mănăstirii Lainici şi canonizarea Sfântului Irodion reprezintă cel mai mare eveniment religios din istoria judeţului Gorj. Patriarul României, IPS Daniel, alături de mitropoliţii Olteniei, Moldovei şi Ardealului vor fi prezenţi la ceremonialul de la Mănăstirea Lainici.

Peste 10.000 de pelerini din toată ţara sunt aşteptaţi duminică, 1 mai, la Mănăstirea Lainici, unde va avea loc cel mai mare eveniment religios din istoria judeţului Gorj: canonizarea sfântului Irodion şi sfinţirea noii biserici, a cărei construcţie a început în anul 1990. Slujba va începe la ora 8.30, în curtea mănăstirii, unde a fost amenajată o scenă special pentru acest moment. Ceremonialul religios va fi oficiat de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarul României, împreună 20 de ierarhi. La evenimentul religios vor mai participa mitropolitul Moldovei, IPS Teofan, mitropolitul Ardealului, IPS Laurenţiu, şi arhiepiscopul Ioan al Covasnei şi Harghitei. După slujbă, va avea loc un concert de cântări bisericeşti şi pricesne, susţinut de corurile din Târgu-Jiu. „Va fi un eveniment important la nivelul întregii ţări. Are loc proclamarea şi recunoaşterea oficială a sfinţeniei fostului stareţ la mănăstirii Lainici, Sfântul Irodion. În Oltenia au mai fost până acum doar două canonizări, cea Sfântului Nicodim, de la Tismana, şi a Sfântului Calinic, de la Cernica“, ne spune stareţul Mănăstirii Lainici, Ioachim Pârvulescu.

Luceafărul de la Lainici (mai mult…)

Sus