arta de a traiArticol scris de Prof. Geta Clipicioiu | IMPULS, nr. 1

A spune că omul este alcătuit din forţă şi slăbiciune, din lumină şi întuneric, din meschinărie şi măreţie, nu înseamnă a-l supune judecăţii, ci a-l defini…

Tocmai din aceste combinaţii paradoxale derivă complexitatea sufletului uman; căci binele sau răul care ni se întâmplă nu trebuie să ne impresioneze prin proporţiile lor, ci în funcţie de sensibilitatea noastră.

Viaţa nu ar fi atât de complicată dacă noi înşine nu am face totul pentru a o complica. Ne mulţumim să acceptăm doar efectele – şi să le trăim uneori –, dar ne interesăm prea puţin de cauze…

Aştept încă momentul când vom crede că nu Dumnezeu, ci oamenii sunt responsabili de toate nenorocirile vieţii, atât timp cât seninătatea nu sălăşluieşte decât în sufletele unora, în timp ce în sufletul multora e încă noapte…

Noaptea acoperă, apasă, ucide… Şi dacă nu ai puterea să o învingi, gândul devine tulbure, mâna caută o ieşire, paşii devin neputincioşi…

Uneori sufletul e prea sărac pentru a-şi contesta existenţa, căci a încercat să înoate, aruncându-se într-o apă tulbure, a încercat să zărească lumina într-un tunel fără ieşire, dar, mai presus de toate, a încercat, imprudent, să cunoască victoria, fără a încerca înfrângerea… Și s-a trezit într-un torent de de ură, într-o cascadă primejdioasă: LUMEA.

Când vom învăţa a trăi altfel decât sfâşiindu-ne fiinţa? Când vom învăţa a fi responsabili şi a recunoaşte ruşinea în faţa unei nefericiri ce nu părea să depindă de noi, să fim mândri de o victorie pe care au obţinut-o semenii noştri (Ce iluzie!), să simţim, aşezându-ne piatră, că şi noi contribuim la construirea lumii?

Sensul fiecărui cuvânt devine deja anacronic…

De aceea poate că introspecţia e cel mai bun mod de a şterge praful şi de a înlătura pânzele de păianjen aşezate pe Eul nostru cel mai tainic; ea ne permite să reflectăm la ceea ce suntem să înţelegem de ce suntem aşa şi cum ne-am dori să fim.

Să recunoaştem! Descifrarea profunzimilor sufletului este o sarcină extrem de grea. În Antichitate, doar câţiva filosofi au simţit compexitatea ei. Mulţumită lui Sigmund Freud, la sfârşitul secolului al XIX-lea, au putut fi explicate unele mistere ale personalităţii. (Freud a făcut principalele descoperiri despre psihism studiindu-se pe sine însuşi. Visele sale, ticurile nervoase, lapsusurile proprii, i-au fost primele subiecte de analiză).

Spiritul, ambiguul şi nepreţuitul nostru tovarăş, nu are vârstă. Să-l lăsăm să se simtă tânăr! Să împiedicăm creierul să renunţe la gândire! Să nu respingem în mod sistematic lumea actuală! Faptul că o cunoaştem foarte puţin ar putea acţiona ca un stimulent. Interesul faţă de tot ceea ce ne înconjoară e unul dintre cele mai bune remedii pentru cei ce vor să rămână tineri.Alternativa la muncă nu e neapărat odihna,iar munca trebuie să fie un mijloc, nu un scop căruia să-i consacrăm întreaga noastră energie.

Să învăţăm că nu trebuie să stăruim în credinţa naivă că o schimbare radicală de viaţă ne va aduce în sfârşit fericirea, deoarece fericirea o putem afla doar în inima noastră! Să nu pretindem ca toată lumea să fie amabilă şi să nu facem o dramă dintr-o situaţie neplăcută!Să reflectăm  la greşelile pe care le-am făcut! Să ne gândim şi la cele pe care le-au făcut alţii şi să răspundem cu sinceritate la întrebarea dacă, în locul lor am fi făcut acelaşi lucru!

Iată de ce arta de a trǎi este o tacticǎ în care vom fi multǎ vreme începǎtori

 

P. S. Nu-mi judec nici semenii, nici viaţa, dar prin scris încerc să trăiesc o fărâmă din ea…