Tânăra poetă Andra Rotaru va lansa azi (joi, 15 iulie 2010), la Târgu-Jiu, un volum de poezie, o incursiune prin „Ţinuturile sudului”. Evenimentul va avea loc la Librăria „Mihai Eminescu”, de la ora 18.00. Poeta se află în oraşul lui Brâncuşi timp de o săptămână, pentru a participa la un atelier de poezie, primul de acest fel din judeţ şi chiar din ţară, numit „Manuscrisul de la Gorj”.

Deşi nu se află pentru prima dată în Târgu-Jiu, Andra Rotaru a descoperit, din nou, orăşelul de pe Jiu. Şi pentru că oricum, timp de o săptămână, participă la un proiect literar, a dorit să ofere târgujienilor un strop din ea, prin volumul de poezie „Ţinuturile sudului”. Cartea, apărută la Editura Paralela 45, a apărut recent, în cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2010. Volumul va fi lansat şi la Târgu-Jiu, joi, de la ora 18.00, la Librăria „Mihai Eminescu”, eveniment la care vor participa şi scriitorii Dan Mircea Cipariu, Cornelia-Maria Savu şi Andrei Novac. Andra Rotaru s-a născut în 1980 şi este, în prezent, editor-coordonator al Agenţiei de Carte (www.agentiadecarte.ro) şi colaborator al revistelor de cultură Luceafărul, Hyperion, Dilema Veche. A debutat editorial în nov. 2005 cu volumul de versuri “Într-un pat sub cearşaful alb”, Editura Vinea. Volumul a fost distins cu premiul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Sibiu, premiul naţional Mihai Eminescu-opera prima, premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. De asemenea, Andra Rotaru a fost premiată, pentru această carte, şi la Festivalul Naţional de Literatură “Tudor Arghezi”, organizat, în fiecare an, la Târgu-Cărbuneşti. În anul 2008, volumul de debut apare şi la Editura “Bassarai” din Spania (“En una cama bajo la sabana blanca”). În 2008 a participat la primul program pro-lectură organizat sub auspiciile Casei Regale a României, “Scriitori pe Calea Regală” (iniţiat şi coordonat de Dan Mircea Cipariu) şi a scris jurnalul de călătorie (“Scriitori pe Calea Regală”, Editura Brumar). Prezentă în antologii din ţară şi străinătate, a publicat şi în majoritatea revistelor de cultură din ţară. Dorina Cioplea @ Gorjeanul Andra Rotaru s-a născut în 1980 şi este în prezent editor-coordonator al Agenţiei de Carte (www.agentiadecarte.ro) şi colaborator la diverse reviste de cultură. A debutat editorial în noiembrie 2005 cu volumul de versuri “Într-un pat sub cearşaful alb”, Editura Vinea. Volumul a fost distins cu premiul USR-filiala Sibiu, premiul naţional Mihai Eminescu-opera prima, premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti şi premiul naţional Tudor Arghezi. În anul 2008 volumul de debut apare şi la Editura Bassarai din Spania (“En una cama bajo la sabana blanca”). În 2008 a participat la primul program pro-lectură organizat sub auspiciile Casei Regale a României, “Scriitori pe Calea Regală”  (iniţiat şi coordonat de Dan Mircea Cipariu) şi a scris jurnalul de călătorie (“Scriitori pe Calea Regală”, Editura Brumar). Prezentă în antologii din ţară şi străinătate.  A publicat în majoritatea revistelor de cultură din ţară. Volumul de poezie, “Ţinuturile sudului” Editura Paralela 45, a apărut recent, în cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2010. Site personal: www.andrarotaru.ro