“Un oraş mai bun, o viaţă mai bună"
Adresa Nr. 9653 din 8. 10. 2009
Vă informăm, prin prezenta, asupra concursului de pictură pentru copii şi tineri: “UN ORAŞ MAI BUN, O VIAŢĂ MAI BUNĂ”, ce se desfăşoară la iniţiativa organizatorilor Expoziţiei Mondiale Shanhai 2010. Tema concursului este conţinută în titlu şi se referă la comunicarea în limbaj vizual şi literar a unor trăiri şi experienţe demne de a fi comunicate semenilor, legate de calitetea vieţii actuale sau în viitor, în aglomerările urbane.
Secţiunile la care elevii pot participa sunt următoarele:
˚PICTURĂ: pentru elevii din învăţământul preuniversitar cu vârste cuprinse între 11 şi 15ani; ˚GRAFICĂ-AFIŞE: pentru elevii din invăţământul preuniversitar vocaţional de arte vizuale; ˚FOTOGRAFIE: pentru elevii din învăţămîntul preuniversitar liceal; ˚COMPUNERE/ ESEU: pentru elevii din învăţământul preuniversitar; organizat pe două categorii de vârstă 10- 14 ani şi 15-19 ani.
Condiţii de participare :
˚ lucrările de pictură vor fi executate pe format A3 sau A4, în tehnici la alegere;
˚ afişele vor fi prezentate în format 50/70 cm;
˚ fotografiile pot fi prezentate şi pe suport digital;
˚ eseurile nu vor depăşi 5 pagini tehnoredactate;
Lucrările vor fi însoţite de următoarele date scrise cu majuscule şi caractere bloc: numele şi prenumele autorului, vârsta , adresa de domiciliu, numele profesorului coordonator.
Cele mai bune lucrări vor fi selecţionate, la nivelul fiecărui judeţ, de comisii de specialişti coordonaţi de inspectorii de specialitate arte şi limba şi literatura română. Dintre acestea, un număr de cinci, lucrări, cele mai realizate din punct de vedere artistic şi convigătoare din punctul de vedere al mesajului, de la fiecare secţiune, respectiv o lucrare de pictură , un afiş,o fotografie, o compunere şi un eseu, vor fi expediate până luni 16 noiembrie 2009 pe adresa: Pompiliu Ciolacu, Palatul Copiilor,str.Siret nr. 28, Tg-Jiu, cu menţiunea pentru concursul “UN ORAŞ MAI BUN, O VIAŢĂ MAI BUNĂ”.
Inspector Şcolar Management, Prof. Ion ELENA



























